locuri de suflet

Fiecare dintre noi avem un loc care ne e drag, un loc în care ne simțim în siguranță... un loc care ne cunoaște mai bine decât oricine și care ne primește cu brațele deschise... și mai sunt și oamenii ăia care nu au niciun interes, care ne iubesc și ne mângâie pentru simplul fapt că ne văd... pentru simplul fapt că am trecut pe la ei.

În noapte asta plec spre un astfel de loc... acolo unde am crescut și unde oamenii par că mă iubesc... dar am inima ușor îndoită fiindcă nu mă aștept ca lucrurile se fie ca altădată. Eu m-am schimbat... ei s-au schimbat...vremurile au clădit betoane peste iarbă... iar copilăria e așa departe....

Sper să mai îmi clădesc un loc undeva în care să mă pot retrage oricând... unde să-mi încarc bateriile și să am starea aia de liniște și de siguranță.

Vot pentru Europa

Pe o clădire de lângă podul Grand e scrijelit: BASARABIA-PĂMÂNT ROMÂNESC, aproape fiecare moldovean pe care l-am întâlnit vorbește cu multă patimă despre înfrățirea cu România, și mai e și istoria(ca disciplină școlară) care mi-a fost dragă... așa că nu pot să neg bucuria mea ca la alegerile de ieri opoziţia din Republica Moldova a câştigat împreună mai multe mandate decât Partidul Comunist chiar dacă nu are suficiente voturi pentru a alege singură viitorul preşedinte.

Am senzația, însă, și spun asta cu părere de rău că în Moldova lucrurile nu se vor așeza decât după o revoltă de mare amploare a populației. Dar cum oare să te revolți în fața Fratelui cel Mare? Tocmai pentru asta îmi sunt și mai dragi toți tinerii care s-au sacrificat în aprilie, la Chișinău.

Sursa foto: http://flickr.com/

pagini de razboi

Potecile se coboară în râu
lăsând oamenii să se înece
în timp ce stâncile se-adorm
pe margini de râpe bolnave
o muzică răsună printre scuturi.
E atâta vreme de atunci
dar parcă mai aud
sunete de răngi
parcă mai aud lancea ce mi-a curmat ventriculul
și știu că n-o să mai curgă
niciodată
atâta apă
din cer

Pe cine sa intrebi
de ce bat
atâtea clopote
n- diminețile cu soare
când luna ncetează să mai se zbată
sub stelele de lac


Despre cine să se mai știe
unde s-a ascuns de lumea asta toată

Și … ploaia ce-o să vină
abia o să aline
Urma …
Sărutului…


Eu am războiul meu cu inima
Și nu mai pot să scriu
istoria unei păci
șubrede
pe care toți o vor
Eu stiu doar că am iubit
oglinzile
și mainile
ochii
și scuturile
Eu știu că am iubit
Biserici și mormintele
Lacrimile și icoanele
Eu știu că m-am văzut în umbra unei nenorocite
de băltoace
și de atunci
nu mai gasesc nimic din tot ce a fost
și mai știu că de multe ori mă desenez
pe străzile murdare de bălegar

Mi - a fost dat
să tot lovesc cu pușca mea
în scrumul fiintei
mi-a fost dat să duc războiul ăsta
mai departe decât
caii au fugit
speriați de tunete
mi-a fost dat să te tot vad
să te tot aud…
și din războiul ăsta nu am timp să mai mă-ntorc!

sursa foto: http://flickr.com/

Omul-javra bipedă-

Am adormit citind o carte cu și despre Petre Țuțea(Între Dumnezeu și Neamul meu) și m-am trezit gândindu-mă la fraza de mai jos și la câtă dreptate avea Țuțea.

″ Omul- javra asta bipedă pe care eu îl consider animal prost, homo slutus-de pildă, când se screme singur să facă ordine, adică atunci când practică umanismul, îl înlocuiește pe Dumnezeu cu el.″

Undeva în București

magazine (chioșcuri) legate cu lanțuri, de teama hoților
parcuri mai mici decât sufrageria mea în care doar țigănușii mai se joacă
câini maidanezi bolnavi, plini de bube mari,roșii.
blocuri gri, murdare, de pe care cade tencuiala
nisipul din parc e mai mult format din semințe decât din nisip
rromi care strigă: Fier vechi!
un bătrân care și-a vândut frigiderul pe 5 lei
muncitorii mișună în toate direcții
din când în când, printre Daciile parcate de jumătate de veac acolo, apare câte un Audi
băieții mai mari îi bat pe cei până în 15 ani, îi pun să le facă diverse servicii
copii de maxim 10 ani fumează și beau
fetele cedează oricărui puștan de cartier
puțin mai departe e o piață... cu mai mulți vânzători decât cumpărători... o piață în care face legea cel mai musculos și pilos...
Iar eu mă mir că încă mai am geanta și telefonul.

E o lume murdară, o lume în destrămare care trăiește dupa reguliile ei. E o lume uitată de timp, de autorități, e o lume despre care foarte puțini știu că mai există.

Și e undeva în București.

amintiri din sahara

Albumul meu din copilărie


e-o scară prinsă-n acele de rouă


și pozele din el sunt lipite


cu zumzet de albine moarte

Iar orice amintire


e-o altă treaptă


ce a eșuat


mă așez din când în când să ascult cum cântă marea


(de pe scara mea se vede marea, viața-mi toată)


și să mătur din inimă nisipul


mi-am amintit tot ce iubeam cândva


și ... amintirile răsună


atât de tare


încât am senzația că a răcnit un leu


în noapte


în Sahara
(în trecut )

Sursa foto: http://flickr.com/

sfâșiere de lupi

Am prins o picătură de ploaie și

am început
Să colorez pe ea
Întreaga mea viață
Întâi cu o cariocă mai tocită
apoi cu plastelină
am modelat
Toate durerile de pânză
Și m-am inecat printre destine prinse-n acele de siguranță
Cu care număram norii de pe cer
Și încă îmi mai vine să urlu
Și să strig
Căci…
Urletul meu
Va fi o sfâșiere de lupi!

Sursa foto: http://flickr.com//

Nu vrei să te arunci și tu?

Ne complacem într-un sistem defect, putred, mizer în care nimic nu funcționează fiindcă nimeni nu se implică. Nici nu știți cât de aproape îmi sunt de suflet acei bucureșteni care sunau la poliție fiindcă cineva și-a parcat mașina pe mijlocul străzii. Dacă unora li se pare că ăsta-i un gest de turnător, mie mi se pare că e un gest firesc, un gest de normalitate.
Atâta vreme cât șușutim cu vecinii despre ce nu ne place dar nu acționăm în niciun fel … nici n-ar trebui să avem pretenții.
Închei prin a o parafraza pe femeia de serviciu de la blocul în care locuiesc: Nu vrei să te arunci și tu de la etaj dacă tot arunci gunoiul pe geam?

Decalog

În cartea Viața pe un peron, Octavian Paler realizează un decalog propriu. Și dacă v-am trezit câtuși de puțin interesul vă sfătuiesc să citiți cartea.

Eu am citit-o de vreo 4 ori și încă o mai deschid uneori la pagina decalogului.

1. Să aștepți oricât.

2. Să aștepți orice.

3. Să nu-ți amintești, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăiești în prezent.

4. Să nu numeri zilele.

5. Să nu uiți ca orice așteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viața.

6. Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.

7. Nu pune în aceeași oală și rugăciunea și pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui care nu îndrăznește să spere singur.

8. Dacă gândul ăsta te ajută, caută să recunoști că speri, neavând altceva mai bun de făcut sau chiar a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.

9. Binecuvânteaza ocazia de a-ți aparține în întregime.Singurătatea e o târfă care nu te învinuiește că ești egoist.

10. Amintește-ți că paradisul a fost aproape singur, într-o grotă.

Inceputuri si sfarsituri...

Oamenii vin și pleacă din viețile noastre precum trenurile în gară.Cine poate pretinde ca într-o zi să ne amintim nume sau fețe și cine poate să zugrăvească felul în care simțim despărțirile.

Astăzi a fost și ultima zi a Școlii de vara CETAȚEAN ONLINE(Educatie civica prin jurnalism)organizată de CJI(Centrul pentru Jurnalism Independent). Am întâlnit aici oameni deschiși, oameni pasionați de meseria de jurnalist , așa cum era ea cândva, deși trăim într-o lume în care presa a fost tabloidizată. Le mulțumesc trainerilor pentru că înainte de a ne învăța despre jurnalism ne-au învățat despre viață, ne-au vorbit cu franchețe și ne-au arătat că încă se mai poate scrie bine însă e nevoie de muncă de teren, de seriozitate și de mult curaj. Multumesc Ioana,George E. , Cristi,George, Bogdan,si Mihaela Danga(coordonatoarea proiectului.)

După experiența asta cu siguranță vom fi mai atenți în jur, mai atenți la ce se scrie, la cum se scrie, la ce devine știre și la cum este ea ambalată.Nu cred, însă, că ziua de azi e un sfârșit ci un început...

În altă ordine de idei vin admiterile la facultate (așa că o să stau departe de blog câteva zile)... Dar toate trec... și nimic nu trece fără să lase urme.

Memorie scurta

Frida Kahlo:Ce crezi că e cel mai important pentru a avea o căsnicie bună?
Guillermo Kahlo:O memorie scurtă.
Frida Kahlo:Și de ce te-ai însurat?
Guillermo Kahlo:Nu-mi mai amintesc!

Frida(2002)

Vizite la CJI

In cadrul Scolii de vara a Centrului pentru Jurnalism Independent ,pe langa munca de teren si furatul meseriei de la traineri,am avut surpriza de a-i asculta si intervieva pe Catalin Tolontan,Mirela Zeta,Petrisor Obae.Am facut si o vizita in redactia hotnews si am fost printre primii care au aflat ca Monica Iacob Ritzi urma sa demisioneze.
A fost uimitoare deschiderea lor in fata unui grup de tineri din 3 orase diferite(Craiova,Constanta si Bucuresti).Niciunul nu a plecat de la premisa ca ne este superior desi uneori s-a simtit usurinta cu care poti manipula un grup de oameni simpli atunci cand esti actrita ori jurnalist,atunci cand apari aproape zilnic la tv sau in presa,usurinta cu care ii poti ghida spre intrebari si raspunsuri pe care care le consideri favorabile.Dar privind in urma pot spune ca m-am bucurat sa descopar dincolo de asa-numitele vedete sau persoane publice niste oameni normali ca si noi,niste oameni la fel de obositi de caldura,de sistem,de griji.
Am cunoscut niste oameni pasionati de meseria lor,in ochii carora se vedea bucuria de a fi ceea ce sunt.Intreband-o pe Mirela Zeta ce i-ar fi placut sa faca in afara de teatru mi-a raspuns serioasa si sigura:Nimic.
Dincolo de sfaturi pentru meseria de jurnalist am primit si o multime de sfaturi despre viata.
Am inteles ca in lumea asta aglomerata a showbizului nu exista prietenii ci doar te stii cu ceilalti caci adevaratele prietenii dupa cum spunea si Mirela au ramas cele din studentie cand la 2 noaptea imparteau intr o camera prafuita cateva bucati de parizer, fiindca repetau vreo piesa.Insa prietenii adevarati nu se tradeaza caci desi se stiu inca de pe vremea cand erau studenti la Facultatea de Jurnalism Petrisor Obae si Catalin Tolontan nu ar scrie niciodata unul despre celalalt o stire compromitatoare pe care unul dintre ei a scapat-o la o bere.
N-am sa scriu punctual ce nu mi-a placut la ei fiindca tot la CJI am invatat sa nu scriu pe blog lucruri pe care nu le-as spune in fata oamenilor.

La multi ani!

Am inceput atatea scrisori cu coltul inimii,am inceput atatea ganduri cu mintea...le-am ars pe rugul dorurilor si tot nu am putut stinge amintirea...ta.
Azi, de ziua ta, vin la ceas de seara sa-ti scriu ... nu in cuvinte,nu in pagini,nu...ci doar cu sufletul...La multi ani! si intr-o zi sper sa te tin de mana si sa-ti povestesc cateva amintiri din copilaria noastra indepartata.
Sper ca iti vei aminti de mine....

La multi ani!

( nu este un text dedicat vreunei iubiri pierdute..ci unui om pe care l-am pierdut acum vreo 14 ani...ne-am pierdut in lumea asta,fiecare a fost aruncat pe drumul lui dar el ramane motivul pentru care stiu ca trebuie sa repet orice pana la durere, pana o sa obtin performata.Si incerc sa fac lucrurile cat mai bine penru ca stiu ca undeva,cineva sufera mai mult..si undeva,cineva ma va astepta intr-o zi cu soare ori cu ploaie...si poate ma va ierta.Intr-o zi o sa construiesc o lume mai buna pentru el.I-am promis in fiecare zi,in fiecare clipa.).

O alta lume

In ultima saptamana am stat intr un spital de recuperare cu bunica mea,printre oameni care nu putem sa mearga,care nu puteau sa ajunga la paharul de apa,printre oameni care nu reuseau sa isi inghita pastilele,printre tineri de pana in 25 de ani ramasi in carutul cu rotile.Am stat de la 7 dimineata pana pe la 21-22 vreo 7 zile si am cunoscut o lume noua,o lume in care am vazut o femeie de 160 de kilograme ce suferise un atac cerebral , care nu se putea ridica decat la marginea patului si asta doar tragandu-se de o franghioara de tifon prinsa de marginea patului murdar si stramt de spital,care ajuta o batranica din patul vecin sa se ridice.A fost atat de sensibil momentul in care mainile lor s-au unit tragand cu forta una de cealalta.
A fost socant sa vezi atatia tineri cu perfuzii chinuindu-se sa se readuca la forma initiala.
Sunt profund marcata de cata solidaritate descoperi aici,de cat de important devine ca cineva sa fie acolo sa ti dea farfuria de mancare,sa-ti dea paharul de apa,de cat de frumos suna:te rog eu mult sau multumesc, aici cuvintele astea au capatat o alta dimensiune.
Am descoperit aici si medici cu daruire,am descoperit dincolo de halatul ala alb si oameni cu suflet ... si oameni. Printre oboseala si cearcane se vedea ca aproape fiecaruia de acolo ii pasa ... de la cei care faceau masajul , la cei care ii ajutau in sala de recuperare(niste oameni tineri,pana in 30 de ani , cu multa daruire si cu multa forta care reuseau sa puna in picioare oameni care nu se mai ridicasera din pat de 4 saptamani,oameni ce nu si puteau misca mainile si acum puteau sa bea apa singuri).
Desigur sistemul medical,unii medici,asistente si infirmiere,sunt la fel ca in realitatile alea sordide pe care le stim cu totii doar ca exista si o urma de mila,de pricepere , de solidaritate.
Oarecum lumea asta mi-a deschis ochii,mi-a intepenit mai bine picioarele in pamant,mi-a dat jos cateva kilograme si mi-a pus cateva cearcane ce se apropie vertiginos de gura insa a meritat experienta asta mai mult decat orice altceva pentru ca am descoperit atata solidaritate,am descoperit bucuria de a ajuta,de a vedea progresul pe zi ce trece.Pentru ca am inteles mai bine acum...
Bunica mai sta o saptamana acolo...eu insa nu o sa mai pot sta prea mult cu ea pentru ca incepe Scoala de vara a CJI(Institutul Independent de Jurnalism ) la care am fost acceptata si vin admiterile peste mine...insa cobor privirea in fata oamenilor pe care i-am cunoscut acolo...ma rusinez de cat de lasa,de lenesa , sunt in comparatie cu cei care lupta in fiecare zi pentru a putea din nou sa ridice un pahar cu apa.E o lume pe care ar trebui sa o cunoastem cu totii...

(Imi cer iertare pentru incoerenta...sunt doar extrem de obosita si cuvintele imi vin destul de molcom,insa sunt convinsa ca mesajul a ajuns acolo unde trebuia sa ajunga.).

Culori

Rosu pe stanci si pe buze uscate
verde de noapte pe luna de jar
albastru si gri pe un cer de matase
si ochii cei negrii
de lacrimi udati
suflet de ata
si miros de paiata
toate se duc in aceeasi poveste
ca rotile aruncate pe vale
rostogolindu se pana intr o apa mai mare
caci-n inima nu-i loc de nimic mai mult
decat de-un pahar plin cu apa
sa curete sfasierea
s-auda durerea
si-apoi sa inmoaie buzele reci.

a fost candva un vis...

Oglinzile-si coboara fardul

peste pleoape de pamant

nisipul se taraste-n vene

iar ochii doar clipesc incet

caci atunci cand totul se transforma-ntr-o

durere

din lacrimi

si suspine

ramane ntreg doar gandul ca a fost candva un vis

Atunci cand nu mai e loc pentru nimic

atunci cand pierzi chiar tot ce ai

si te transformi in caramizi de lut

chiar simti ca te intorci in vechiul trup

ce nu se mai misca din carusel

decat atunci cand ata se agata de cate un trecator

Atunci cand nu mai e loc pentru nimic

cobori si tu din luna

si te lovesti de o disperare

pe care

doar o umbra n noapte o mai poate adulmeca...

Atunci cand ai avut un vis

si cineva l a stins

Atunci cand ai avut un vis

si el s a stins

atunci ...

atunci...

ma rog

sa nu mai strig

macar atunci

sa am puterea sa nu mai umblu prin toate orele bolava.

Si intr o zi voi scrie cu coltul inimii

ca am avut un vis...

si el s a aburit...

pe el l au aburit...

si a...

a...

MURIT!

bucurestiul navigabil

Nu stiu cum se face ca dupa fiecare ploaie Bucurestiul devine navigabil..si vezi ici colo cate un trecator stropit de toate autobuzele,cate un pom cazut...cate o strada inmuiata in tone de apa...Si mi se face rusine de rusinea celor care ne conduc ... dupa atatia ani in care am votat toate tipurile de primarasi ..nici macar unul sa nu se ocupe si de canalizari...Romania,Bucuresti,epoca de piatra.Pe sub cate un pom....cate un mamut se spala la subrat cu apa ploii.

9.59

Pentru ca multi dintre cititorii blogului m-au sustinut in perioada bac ului si au dorit sa stie rezultatele am sa va spun ca media totala a fost 9.59.

Va multumesc tututor pentru sustinere!

Intrebari surde

Se poate numi lasitate fuga de o lume in destramare?Si pot fi judecati aceia care isi cauta refugiul intr-o lume mai linistita,mai curata?
Poate fi o urma de lasitate in a iti cladi o lume mai buna pe durerile unor oameni ce nu se pot mista in cercul in care au fost trasati?

fuse si se duse

S-a terminat si Bac-ul.Mi-a lasat un gust amar fiindca la fel ca si tot sistemul de invatamant din Romania incurajeaza mediocritatea si analfabetismul.Pacat.
Apoi...acum aproape ca poate sa vina vara,mai sunt admiterile si gata.Azi intentionez sa dau o fuga la biblioteca sa-mi iau 5-6 carti ca tare mi-era dor sa citesc ceva si pentru sufletul meu.

Va multumesc tuturor pentru sustinere si pentru gandurile bune din timpul examenelor.

asemanari

Badea o aseamana pe Elena Udrea cu Alina Plugaru pe blogul lui.(sustine ca e o asemanare fizica).Si mai jos ii aseaza si pe Geoana si Antonescu in asemanare cu niste domni pe care trebuie sa i cauti pe google ca sa ai o idee minora cine sunt(caci pozele alb-negru si usor decolorate cu photoshop-ul nu prea ajuta).Tot romanul care intra pe blog ramane cu limba scoasa in decolteul Alinei Plugaru apoi scoate un zambet plin de bale si-si zice-n mintea lui ca a inteles mesajul.
N-am sa comentez mesajul...si nu sunt deloc scarbita de postarea asta pentru ca Alina Plugaru nu e deloc cea pe care ziarele ne-au ambalat-o in chilotei mov cu dantela si sutiene transparente...si vorbeste mai coerent decat jumatate din duduile care se cred mari prezentatoare si stiriste.Iar Elena Udrea are un singur dezavantaj:e femeie,intr-o lume-n care barbatii invart pe degete Romania.Iar noi,dragii de noi,(asa cum zice si cantecul)nici daca ne-ar amaneta nu ne-am da seama,daca politicienii nostri ne-ar pierde la pariu...noi am continua sa mancam parizer pe marginea santierului dintr-un colt de strada si sa fluieram dupa pustoaice cu buricul gol.

.

apa cerului

E incredibil cum ne scad standardele in momente de criza,cu cat de putin ne multumim,la cat de putin speram…Eu..eu vreau sa ies putin in ploaie…sa ma lumineze fulgerele alea mari si in zigzag ce se astern pe cer..sa imi clatesc,mintea , sufletul , viata…sa beau putin din apa cerului.

Oamenii au plecat...nu mai e nimeni...si-mi tatuez n ploaia stigmatul singuratatii.