trecutul cu dungi

Inima mea are dungi.

Nu sunt prea late dar egale,
și pe roșul crud
se-așează amețitor.

Ascund desenul vechi
al unei inimi ce-a iubit cândva mai mult decât ar fi putut.

Mi-e frică să-mi mai vorbesc
dar te recitesc:
″adâncă frânghie de zale de lut
porți azi pe brațele tale
te speli cu rouă
și miroși a trecut″,
îmi spui cu vocea lăsată.
″Nu te speria!
Eu te aud
chiar dacă penița a scris vorbe grele, demult.
Eu te aud în fiece zi,
chiar și atunci când adormi cu sufletul brăzdat în nisip.
Să știi c-am să port
fularul de vise kaki,
ș-am să urc treptele casei tale
până în ziua în care ai să fii!″