luna

Luna se desface în fâșii de mătase
ce se scurg pe farfurii de sticlă
și cască suav către noi
zâmbind către soarele cald

un pictor adulmecă roua
și-aruncă bucăți de pâine
primului porumbel
ce se lasă din zbor agale

iar alții ca mine
își întorc inima pe câte-o parte
o șlefuiesc
și-i dau miros de tămâie

din șemineu
curge
fumul
unei ierni

altei ierni….

poza de aici

asumare cu miros de resemnare

E oare un act de curaj să te oprești la sfertul drumului și să admiți că limitele tale au fost mai aproape decât te-ai fi așteptat?

Cred că în asumare, la fel de bine ca și în resemnare, se găsește doar comoditatea din actele noastre. Dar azi prefer să fiu comodă și să accept că m-am învins singură.....

sursa foto:aici

abstract(repostată)

O să mă iertați probabil fiindcă n-am prea mai fost coerentă în postări în ultima vreme..daar m-au furat două sesiuni ..două prime sesiuni din viața mea de studentă.
Vă ofer cu drag o poezie mai veche.

Noi nu trăim mai mult de trei-patru zile
aici
sub asfalt
În timp ce soarele se lungește cu poftă spre un apus de neuitat
Noi nu trăim mult dar zilele-s bune…
Din mâini curge leneș un sânge bolnav…
mi-e dor de trecut… și lui îi e …
bine!

Din mare răsună
în cupe de dor
felia de viață a
lunii..și mor
cu mâna sub cap
și cu sufletul prins
sub o placă pe care stă scris:
AM ÎNCHIS!

nu evenimentul, ci cunoasterea lui

Ce s-ar întâmpla cu Iisus dacă ar reveni pe Pământ, în zilele noastre? , se întreba Robert Escapit în 1970 în Le Monde. Din păcate chiar dacă acum, peste mii de ani, societatea per ansamblu s-a schimbat, soarta Lui ar fi aceeași, însă diferențele sunt date nu de eveniment ci de felul în care ar fi cunoscut de oameni.
Astăzi, întreaga omenire ar afla la micul dejun, că un tânăr contestatar a fost executat de forțele de ocupație, la cererea autorităților locale-și l-ar uita în acelați timp.

Acum, după 40 de ani răspunsul ar fi același....

pentru o virgulă

Cioran a scris cândva: Visez să trăiesc într-o lume în care oamenii să moară pentru o virgulă!

Eu visez în continuarea lui.... iar virgula aia e defapt întruchiparea oricărui act de dreptate, de moralitate...pentru înfăptuirea căruia ar trebui să luptăm.... ( cam idealist, nu?)

mi-e iarnă

mi-e sufletul uns cu lacrimi de sare
mi-e rouă
și fier alunecă-n vale.

mi-e dor de un trecut anost
mi-e dor și doare
Ah, mi-e iarnă!

Afară ninge aburit
dar eu aud doar ploaia
ce se leagănă pe geam.

miroase
și ninge
în minte.

mi-e dor de un trecut anost
mi-e dor și doare

Ah, mi-e iarnă!

Poza de aici

coji de portocala

Cu urechea lipită pe ziduri ascult adesea
mirosul cum fuge prin pietre.
Apoi.. mă desfac în mii de bucăți
ș-așez coaja pe mal

Nu știu dac-am ascultat vreodată o muzică mai bună
decât cea care-a curs din coaja portocalei stricate
ș-apoi, spuneți-mi voi, care muzică e așa de complicată
încât o portocală s-o cânte o singură dată?

trenul de ieri a strivit gramul de libertate
ce-l primisem în dar de la viață,
ascult cum surânde oglinda
lipită de geam.

sursa foto: http://flickr.com/

spuse

câteva citate din Paler, cu drag..

Unii tac pentru că visează o elocinţă mai profundă decât a cuvintelor. În schimb, alţii tac pentru că nu mai vor să spună nimic. Pentru că nu mai cred în nimic. Nu mai cred în dragoste şi se hotărăsc să nu-i mai pronunţe numele, nu mai cred în fericire şi se hotărăsc să uite de ea.

Nu toată lumea e capabilă să stea în mlaştină până la gât şi să surâdă. Unii nu se pot abţine să nu dea din mâini, încercând să iasă, chiar dacă astfel se scufundă cu totul.

(extras din Rugați-vă să nu vă crească aripi)

Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren...

(extras din Viața pe un peron)

Ceilalţi lupi m-ar sfâşia, dacă ar şti că urletul meu e, în realitate, un plâns.

(extras din Scrisori imaginare)

Fiecare are dreptul la dezamăgire.

dor de oameni dragi

Time catches everyone

And the world goes round the sun

But the memory lives on in my heart

Going back to the start

Forever forever forever

Sunt toți oamenii pe care i-am strâns în inimă și îi vom păstra cu emoția primei întâlniri și cu amarul gust al despărțirilor… Sunt toți oamenii pe care i-am cunoscut și pe care intersecțiile ni i-au furat…

Skiving french and stealing mars

Hanging out in rosie's bar

Getting changed straight after school

Smoking fags and playing pool

N-a trecut prea mult… dar mie una îmi e dor de liceu.. îmi e dor de orele lungi în care bilețele zburau prin clasă, îmi e dor de chiulurile de la orele de franceză, de emoția de dinaintea tezelor.. acum vine emoția de dinaintea sesiunilor… și parcă nu mai seamănă. Îmi e dor de diminețile în care ne revoltam că am dat cu ceasul de pereți, îmi e dor de tot…

Acum… doar

A traffic jam when you're already late

A no-smoking sign on your cigarette break

It's like ten thousand spoons when all you need is a knife

It's meeting the man of my dreams

And then meeting his beautiful wife

And isn't it ironic...don't you think

A little too ironic...and, yeah, I really do think...

Melodiile de aici (Sandi Thom-Time) și aici (Alanis Morissette)

Poza din galeria personală

Apoi supravietuim

Sunt drumuri pe care le luăm de la capăt cu fiecare suflare, sunt drumuri pe care hotărâm să mergem și drumuri pe care pur și simplu ne trezim din întâmplare. Pe unele din ele avem să le părăsim la timp, pe altele abia când suntem dați afară..iar pe altele ne simțim în siguranță.

Drumurile mele sunt pavate cu pietre pe care
oamenii au scris cu inima
cuvinte dragi ori seci
Sunt drumurile toate pe care am mers țindu-mă de mână
cu oameni dragi…
cu oameni gravi..
și simt mirosul primelor descoperiri
și simt mirosul primelor întrebări…
dar dincolo de toate sunt despărțirile

Sunt drumuri în care noaptea e sfâșietoare
și sunt drumuri care m-au ademenit.

Aș vrea să am din nou în față începutul… să știu drumul corect. Dar nimănui nu i se dă șansa asta.
Apoi… supraviețuim.

Poza de aici

Cadoul de la Rațiu

Simona Popescu povestește pe blogul ei ( http://simonapopescu.webs.com/ )
despre cum a apărut ziarul Cotidianul. Postarea e o mărturie tulburătoare a Simonei Popescu (mai ales dacă te leagă ceva de jurnalistică și democrație) despre oameni de valoare și oameni mediocri. articolul

″Am fost prima redactie din Romania unde toata lumea lucra pe calculator. Ne invidiau toti ziaristii. Ei se chinuiau pe masini de scris, noi lucram deja pe computere Macintosh. Lucam cot la cot cu jurnalisti de la The Guardian. Invatam sa scriem alaturi de scriitori si poeti celebri precum Nicolae Prelipceanu, Stefan Agopian, Florin Iaru, Ioan Es. Pop... sotia si fiica lui Nichita Stanescu erau colege cu noi...

M-au anuntat ca sunt angajata pe data de 31 decembrie 1990, am inceput sa lucrez inca de pe 2 ianuarie. Redactia era acasa la Ion Ratiu, in strada Armindenului. (...) iar cand ne-am mai inmultit, Ion Ratiu n-a mai suportat inghesuiala si a inchiriat o vila pentru ziar. Apoi ne-am mutat in sediul redactiei de pe langa statia de metrou Eroilor. In Armindeni, Ion Ratiu venea in redactie insotit de jurnalisti britanici. Pleca de fiecare data incantat. (...)″

Rațiu știa că esențial este să facă oameni din acei tineri care scriu la Cotidianul și nu să-i folosească la maxim:

″Pe multi dintre noi ne-a trimis la facultate. (...) Nu numai pe mine. Eram vreo zece, daca nu si mai multi, carora le platea cursurile la facultate. Ne placuse pe toti. Avea o incredere extraordinara in tineri, mereu ne spunea ca tinerii vor misca lucrurile in tara asta care va sfarsi prin a se reforma, a se moderniza.″

Dar peste ani... ziarul ce apăruse ca o minune..a dispărut... fără surprize majore.

″Cand il vad pe Cornel Nistorescu, dispus sa ingroape darul lui Ion Ratiu pentru democratia din aceasta tara, mi se face o scarba de nedescris. Calca in picioare cadoul lui Ion Ratiu pentru toti cei care au crezut in democratie sustinand ca ei ar fi detinatorii adevaratei democratii!″

dar trece oare?

Când am citit prima oară Micul Prinț m-am întrebat de ce face parte din categoria:Literatură pentru copii... apoi m-am gândit că ar fi frumos ca majoritatea copiilor să o citească și să-i înțeleagă mesajul.

Azi am găsit o foaie cu citate din carte și mi-a căzut privirea pe o un paragraf de care nu-mi mai aminteam:

“Iar după ce-ţi va fi trecut durerea (durerea întotdeauna trece), vei fi fericit că m-ai cunoscut. Vom fi de-a pururi prieteni. Îţi va fi dor să râdem împreună. Şi vei deschide uneori fereastra aşa, numai de drag… Şi eu voi privi la stele. Toate stelele vor fi nişte fântâni, cu câte un scripet ruginit. Şi toate îmi vor da să beau.”

Antoine de Saint-Exupery – “Micul Prinţ”

Dar oare durerea chiar trece întotdeauna?

... zile

Sunt zile ce poartă pecetea culorii negre de la prima oră a dimineții până târziu în seară... și cu toate că ai fi in stare să pui capăt tuturor lucrurilor pe care le faci... trăiești drama unei lucidității vulgare: știi că nu ai cum să te sustragi.

Uneori mă simt un Iona mai modern.. iar alteori o Nora... ori un Gelu Ruscanu din Jocul ielelor.

lecția de economie

Iată o lecție pentru politicienii noștri care au început să devină mari economiști și în definitiv o lecție pentru noi toți:

″Economia trebuie condusă în folosul tuturor.

Cele mai potrivite prețuri nu sunt prețurile cele mai mari, ci acelea care încurajează atingerea celui mai înalt nivel al producției și al vânzărilor.

Cele mai potrivite salarii pentru forța de muncă nu sunt cele mai mari care se pot acorda, ci acelea care permit o producție maximă.″

( Henry Hazlitt, Economia într-o lecție-o carte cu și despre economie pe înțelesul tuturor)

li se întâmplă și lor

Vă avertizez că ceea ce veți citi mai jos este o știre cât se poate de reală și nu o cronică a unui film de comedie.
Sursa: http://realitatea.net/

″Un evadat din Marea Britanie se joacă de-a şorecele şi pisica cu poliţia . Craig "Lazzie" Lynch a evadat în luna septembrie dintr-o închisoare din Suffolk, unde executa o pedeapsă de şapte ani pentru furt. De atunci, britanicul şi-a făcut un cont pe Facebook, unde postează în mod regulat mesaje.

În timpul sărbătorilor de Crăciun Lynch a postat pe Facebook fotografii în care ţine un curcan în braţe, are ghirlande în jurul gâtului sau le arată degetul mijlociu poliţiştilor, oferindu le mereu indicii despre locurile în care s-ar afla.

Lynch are mai mult de 30.000 de fani pe reţeaua de socializare, dar s-au format şi grupuri care îi condamnă comportamentul. Acestora, internautul le-a răspuns că el este respectuos şi nu a atins niciodată şi nici nu a furat de la vreo bătrânică.

Poliţia este din ce în ce mai iritată de comportamentul lui Lynch şi a cerut a ajutorului publicului, pentru că nu-l poate găsi din informaţiile de pe Facebook.″