PROLOG
Ma numesc Lora si am ucis…am ucis cu mintea.Visam ca i infig pumnale in tot corpul , ca-i ascult sangele curgand.Si intr-o dimineata s-a trezit cu un cutit in inima,fara vreo explicatie,fara ca cineva sa o mai poata salva.Desigur,nimeni nu isi daduse seama ca eu eram cea vinovata,ca in fiecare seara ii murdaream trupul . Cand am auzit vestea am fost mai calma decat deobicei,am mers,pana si la inmormantare in scaunul meu cu rotile,am si plans,m-am imbracat in negru,am spus rugaciuni pentru sufletul ei,ba chiar am si plans.
*
Era o zi normala de noiembrie,eram pe dig si priveam cum se scurg pietrele,apa uitase demult sa mai curga.Ma aplecasem prea tare…cand o amica a vrut sa ma salute,incercand sa ma sperie.Numai ca eu am cazut dincolo de barele de protectie si am ramas imobilizata pe viata.Au spus ca a fost un accident , un accident pe care l-am repetat cu mintea pana cand s-a transformat in razbunare…si in crima,o crima pe care la un moment dat nici eu n-am mai inteles-o.Caci,cum poate un om muri datorita unui vis?
Doua luni dupa ce am iesit din spital am tot primit flori,bombonele si vizite in care oamenii se lamentau ca – s prea tanara,ca aveam o viata inainte inainte,ca ce-o sa fac acum.Doar ca viata nu inceteaza decat atunci cand esti sub pamant,poate nici atunci.Asa ca la ultimele vizite ma intorceam cu spatele,cu greu ce-i drept,si refuzam sa le mai privesc fetele care le tradau pasivitatea.Cu timpul vizitele s-au rararit si am ramas doar eu cu menajera.Eu cu mine…aici a fost mai greu,caci nu poti sa-ti vorbesti la infinit.In primele saptamani am hotarat sa-mi retraiesc trecutul … dar m-am blocat la momentul accidentului.Si m-am hotarat sa ma razbun.Nici ca as fi putut alege ceva mai prost de atat.Visam in fiecare seara cum ii infigeam cutite de diferite dimensiuni in piept,in cap,in maini,in picioare…visam cum ii murdaream rand pe rand bluzele albe,maro,verzi,si apoi ii ascultam sangele curgand pana dimineata,ii priveam ochi goi si tacuti pana nu mai respira.
Ultima oara , era noaptea aia cu luna plina in care te ucizi cu atata pricepere,era noaptea in care infigi pumnalul cu atata pofta si asculti siroaiele de sange udand zapada de pe pervaz.Era noaptea in care te-ai nascut a doua oara,si asculti clopotul din departare.De pe pereti curgeau cioburile vietii taindu-ti suflarea,te invarti printre cearsafuri visandu-ti mirosul din copilarie.Si era miros de cadavru.
Cand m-am trezit murise…in patul ei,in casa ei,in camasa ei neagra de noapte,sub cearsafurile ei albe,langa iubitul ei,cu un cutit infipt in inima…Am mers la inmormantare…am plas,am spus rugaciuni….m-am gandit ca n-are cum sa afle cineva ce visam eu de 3 saptamani.Si pana la urma daca nici eu nu gaseam o explicatie logica,ei , in mod cert, n-ar fi putut gasi.
Am visat-o rugandu-ma sa o iert…poate azi am iertat-o.Poate azi i-am iertat pe toti…
De atunci am hotarat sa-mi cladesc un drum nou.Aveam 27 de ani si ,vorba celorlati,o viata de trait.
5 comentarii:
Tot asteptam sa comenteze cineva postul asta, si de fiecare data, nimic.
Imi plac mult imaginile pe care le vad, pacat ca nu se vad prea bine...
poate ca e prea lunga pentru a avea cineva rabdare sa o citeasca in intregime.:))
eu am citit-o in intregime..dar am apreciat-o in tacere! nu stiam ce sa zic..si o fatza zambitoare nu era din peisaj!
@isis:mersi :))
Fiecare a ucis in vis macar o data. Eu o fac din nou si din nou. Cand raman fara suflare ii resuscitam si o luam de la capat. Aceeasi persoana trimisa peste Styx si adusa inapoi la nesfarsit pana ne satisfacem setea de sange. Probabil niciodata. Daca vreodata visul ar deveni realitate probabil ca, cum a scris si Screeach, nu as mai iesi vreodata.
Trimiteți un comentariu