Am gasit din intamplare pe o foaie mototolita o poezie mai veche .Nu e un stil prea reusit,stilul s-a mai cizelat...starea a ramas insa .
Suflet facut bucati
Te-am ratacit prin asternut
Te mai aud din cand in cand
Aievea respirand
Eu am mers mai departe
Am calcat inimi si soapte
Dar ma intorc la tine
Atunci cand nu ti-e bine
Suflet facut bucati
Te-am ratacit prin asternut
Te mai aud din cand in cand
Spargand lacrimi in gand.
8 comentarii:
Mi se pare cunoscuta poezia
Acu, dacă-i vorba de o despărţire, experienţa îmi spune că sufletul e ca şi părul: uneori tre' să-i tai vârfurile, să se regenereze. ;)
Acum cu tot riscul de a te supara pe mine... tu ce faci sa schimbi starea respectiva?
Frumoasa poezie, ai asternut pe foaie oglinda sufletului tau.
Dar nu sunt sigur ca e o solutie sa continui asa :)
E speciala poezia.
Acum daca m-as apuca sa zic de metafizic, de compozitie, de structura as fi ceea ce urasc eu mai mult.
Stilul e stilul inimii tale si e destul
@vick:nu ma supar...poate ca nici nu vreau sa schimb starea aia,sunt egoista si ma hranesc cu ea atunci cand mi e greu...infantil , nu?
@ mind tricks:mai bn fara compozitie si metafizic:) ms.
@nabbu:uneori nu mai ai ce regenera
In cazul asta nu e infantil, e doar o portita de scapare. Fiecare o avem pe-a noastra :)
in esenta ramanem aceasi..
frumoase randuri ,chiar frumoasa stare!
Trimiteți un comentariu