incredere

Cand nimeni nu mai crede in tine fii tu acela care inca mai crede.

Asta e un crez pe care l am dobandit de a lungul vremii si fara de care de cele mai multe ori nu as fi putut supravietui.
Atunci cand nimeni nu ar mai fi garantat pentru mine,atunci cand nimeni nu ar mai fi fost in stare sa ma urmeze , eu am fost cea care m am adunat din cenusa si am mers mai departe.Am inventat modalitati proprii de supravietuire si desenandu mi cercul viselor tot mai mare am gasit drumul,poate nu cel mai bun drum dar in mod cert unul sigur.

vieti paralele

Tiribombe,halvita si baloane,masinute,hainute si inghetata colorata…si toate intr-un balci de tara … cu oameni simpli,cu bucurii marunte,cu bani putini ,,cu tigani care si aduc cele mai bune marfuri la preturi de nimic,cu mame ce si aduna maruntul pentru a le lua copiilor o inghetata de la vanzatorii ambulanti.
Noi ne bucuram sa mergem intr un magazin luxos,sa ne luam o inghetata de capsuni si pepene galben,o bratara din argint,o bluza scumpa…ei se bucura pentru o hainuta noua luata de pe o taraba intr o zi de duminica cu soare fierbinte.
Poate viata lor e mai seaca,mai necivilizata,poate visele si perspectivele lor sunt mai restranse…dar ei ca oameni sunt mult mai impliniti decat noi cei care stam 3 ore in trafic,decat noi cei care stam 40 de minute la cozile hipermarketurilor,decat noi cei care mergem la fast food in pauze,decat noi cei care dormim 3 ore pe noapte…Noi avem doar o cariera in plus si niste pub uri,cafenele,mall uri si cluburi deschise oricand avem chef de bit uri mixate la infinit,de votca si filme necenzurate.
Lumea lor e o lume frumoasa dar in care eu simt ca n as putea trai…

prime time ul romanesc

Avem non valori mai multe decat ne ar trebui dar mie una mi ar placea sa stiu povestea din spatele acestor personaje ce apar in prime time si dupa urma carora niste televiziuni si publicatii fac mai multi bani decat ar putea avea intr o viata 1000 de familii din satele defavorizate.Pentru ca eu chiar cred(si s ar putea sa ma socotiti naiva) ca e ceva mai presus de publicitate.
Si ei sunt oameni ca si noi,si ei isi beau cafeaua dimineata si ei se bucura cand primesc cadouri,si ei il asteptau pe Mos Craciun candva…nu e neaparat vina lor ca se cheama Sexy Braileanca,Eleva Porno,Naomi ori Nikkita,etc.Noi toti ii criticam pe ei dar nimeni nu se opreste si la asa zisi jurnalisti care fac audiete maxime pe spatele lor.
E drept ca e si vina lor ca s au lasat prinsi in jocul asta , si,da , chiar le place…dar inainte de a judeca personajul mai bine ne am opri la ochii lor cand insasi moderatorul(in fond un frustrat care nu castiga totusi prea bine din munca lui de paparazzi ocazional,care nu si a platit ultima factura la timp,care are un tavalug de rate si de probleme acasa)ce l a invitat si i a starns mana inainte de a intra in platou indicandu i promterul de pe care trebuie sa si joace rolul,ii pune etichete jignitoare si face un misto ieftin pe seama sa.Nu e vina omului devenit vedeta peste noapte ca e si el un actor ocazional , fara diploma de ATF si fara carte de munca.Fiecare om isi traieste viata asa cum considera si incearca sa i supravietuiasca cum poate…
Posibil ca unii dintre noi sa fim mai verticali,sa avem principii mai clare,sa avem mai mult respect pentru noi…sau , ma rog,pentru viata noastra privata.Ei nu au respectul asta pentru ca din lumea in care provin nu i a invatat nimeni cum sta treaba cu respectul de sine.
Asa ca inainte de a rade cu Madalin Ionescu,cu Capatos,cu Diaconescu ori alti moderatori din televiziunile romanesti la glume seci , inainte de a ne aseza confortabil cu punga de seminte si cu sticla de 2,5 de cola in fata televizorului pentru a mai asista la vreun show mai bine ne am propune sa ne uitam fara sonor la ochii oamenilor astora,la obrazii lor care inrosesc , la nevoia lor nebuna,nu de publicitate, ci de bani,de o atentie pe care n au primit o niciodata .
Oricare om merita dreptul de a si spune povestea,ei isi joaca povestea si unica modalitate de a se prezenta natural in fata noastra sunt ochii si gesturile…Ma gandesc sa le dam sansa asta daca tot ne oprim 5 minute la vreo emisiune de gen.
Si in definitiv de ce ne am plange de non valori daca emisiuni precum Pofesionistii ori Garantat 100%,documentare ori filme artistice isi gasesc ora de difuzare la 23.00 chiar pe postul public.
Si inchei aici caci nu ma omor dupa mondenitati si am fost cam incoerenta insa imi place sa cred in oameni si in povestile spuse de ochii lor.

2% =100% caritate

Am pentru voi o propunere de suflet ce se refera la copiii cu Sindromul Down.Programul este sustinut de Asociatia Caritas Bucuresti:

Ca persoana fizica puteti directiona procentul de 2% din impozitul pe venit datorat pe anul anterior catre asociatia Caritas Bucuresti
Tot ce trebuie sa faceti este sa completati formularul 230 pe care apoi trebuie sa-l depuneti (sau trimite prin posta) la organul fiscal de domiciliu, pana in data de 15 mai 2009 .
Va rugam asadar sa directionati un procent de pana la 2% din impozitul vostru pe venit pentru sprijinirea copiilor cu Sindrom Down si a familiilor acestora.


Deasemenea puteti opta si pentru programe de voluntariat.Mai multe detalii privind aceste activitati si optinerea formularului dand click pe titlul articolului.

obsesii florale

Am si eu obsesiile mele…unele abstracte , altele palpabile…ba chiar am unele palpabile pe care le am conturat in minte ca fiind abstracte,inutile…
De pilda de cate ori trec pe langa vreo florarie , ori pe langa vreun chiosculet de flori…am un impuls ciudat sa mi cumpar un buchet mare si plin de trandafiri ori de lalele.
Alteori visez la un trandafir negru , la vreo lalea neagra…ori la vreo floare sfasietor de rosie…
Dar intotdeauna asez portofelul mai adanc in geanta si mi zic ca oricum e inutil,de ce mi as cumpara chiar eu-mie flori?
Sunt dimineti in care plec cu gandul sa mi cumpar un buchet…si mi l desenez in minte cu multa blandete si nonculoare…

Dar uneori ma gandesc ca mai bine m as abtine … n as vrea sa mi omor visul,obsesia, …as vrea sa ramana acolo viu,iar mintea mea sa se poata juca cu el ani de a randul..

Razboiul ei

Din avion cerul zvagnea adesea gri,adesea rosu de burgundia…ba din cand in cand un mahon mai putred decat alte dati…incepu sa si aminteasca…
Parul lui negru ,ochii aia plini de dorinte…ceasul negru,pantofii,mirosul lui de tigara…camera lui dezordonata…iubirea lor rastalmacita de suieratul unui tren…se inolaci sub fularul ei matasos si zdrentuit si din inima porni o sfasiere tacuta,ca urletul infundat al unui lup …isi aminti mirosul de gresie proaspat spalata,portocala decojita pe noptiera,scrumiera plina…si…

Razboiul ei vine din toate sarutarile pe care singura si le scrijelea pe umeri,din buzele ei care cautau prin icoane,din tamaia pe care o uitase cand era mica in pat,de la un tata mereu departe,de la o mama ce n a invatat sa asculte,de la un el pe care l mai vede uneori in poze ca un el lasat pe umarul ei …un el care fusese si o ea ce se renascuse din cenusa,din lut…

Si ii mai scrie uneori scrisori din razboiul ei ... scrisori gri si negre pe care le arunca in mare,in lava de vulcan...

franghia cu vise

Paler scria in ″Viata pe un peron ″ ca viata lui a fost un sir de pasiuni esuate,intotdeauna a luat o de la capat…asa ma simt si eu…
Sufletul meu a ramas blocat in toate lucurile pe care le am dorit si pe care nici macar nu le am incercat…in toate esecurile mele.
Cineva spunea ca ratezi 100% din suturile pe care nu le tragi … eu asa am ratat.
M am oprit mereu din teama,din timiditate,dintr un confort inexplicabil…si mi am uitat sufetul pe ici pe colo…
Cladesc zilnic vise,ambiti,ma gandesc zilnic la sintagma din ″Despre lucrurile simple″(Mihaela Radulescu):Pune ti o dorinta si roaga te la tine!
Eu imi pun prea multe dorinte si ma rog la mine,la Dumnezeu,la viata…si ma readun,ma mut pe drumuri noi…dar nu gasesc iesirea…nu gasesc drumul ce duce la reusita…la multumire…fiindca mereu e un scaun pe acolo pe care ma asez,mereu e ceva care ma opreste si trenul pleaca…Tot Paler spunea ca trenurile duc nicaieri…ca e acelasi lucru daca il prinzi pe primul ori pe ultimul,ca stai pe un scaun,intr un compartiment, ori ca stai in picioare pe hol..tot acolo ajungi…dar trebuie sa fie o statie pe undeva la care ajungi prea tarziu…

Se zice ca Destinul e scuza celor slabi si opera celor tari! Eu as fi vrut sa am opera mea de genul asta…dar pana una alta ma scuz si implicit ma acuz…
Uneori am senzatia ca am suflet de artist…mereu haotica,mereu pustiita , mereu multa,mereu prea plina , mereu sacrificandu ma pentru iubiri interzise… lamentandu ma…

As vrea intr o zi sa va scriu ca am gasit drumul,ca am prins trenul,ca nu mai ma simt asa neputincioasa,ca nu mai exista alea 2 minute zilnice in care ma uit cu ura la mine,ca mi am deblocat sufletul…din iubiri trecute si prezente,din esecuri…ca m am gasit si ca sunt bine…
Pana atunci va mai scriu din camera mea in care fumul se taie cu cutitul,de sub sutele de foi,de cesti…de vise insirate pe o franghie inghetata…si va multumesc ca mai cititi!

cu ochii larg deschisi in trecut

M am nascut in Bucuresti acum aproape 19 ani,9 ani am crescut intr un satuc de tara,din Gorj, iar inca peste 9 in Bucuresti,in fiecare vacanta am revenit la tara.Satul s a schimbat prea tare…nu mai e nimic la fel..nici eu nu mai sunt la fel…desi mi ar placea sa cred ca a mai ramas ceva din sufletul meu in ciuda tuturor durerilor,in ciuda a cat de sfasiata si pustiita ma simt uneori.Adesea aici imi gasesc refugiul sufletul,adesea aici mana calda a bunicului cazut la pat de 11 ani imi da putere si liniste,caci ma uit la el si mi dau seama ca poate nu s atat de mari si grave problemele mele.
Imi amintesc de mingea mea de fotbal(am fost mai baietoasa de fel) …imi e dor si de strada aia lata (mai bine realizata decat orice sosea din Romania)..si de balta aia in care se auzeau broaste seara …si de scara aia sparta pe care stateam si cantam aiurea uitandu-ma la focul din fata casei cand bunica ardea diverse….
Imi e dor si e firesc…si ma doare ca toate lucrurile astea nu se mai intorc niciodata…pentru ca viata mea s-a schimbat…am schimbat o eu…si chiar cand ma intorc lucrurile nu mai stau la fel…ne-am schimbat cu totii…prea tare,prea hilar,prea anost…

Ai mei au acolo 3 magazine , in unul din ele am vandut si eu o vara intreaga si in fiecare vacanta cateva zile…ma simt legata de fiecare produs,de fiecare client.
Zilele trecute , in timp ce eu calculam niste preturi noi,mama servea o familie…cand am auzit un copilas cerand o inghetata cu fistic…am ridicat capul din hartii si am vazut un copilas de 5 ani care in mintea mea era un bebelus caci asa era in vara in care am vandut zilnic acolo…cu ochii larg deschisi am ramas cateva secunde parcurgand fiecare detaliu al fetitei:parul negru lung,ochii mari si negri,rochita rosie,manutele mici,pantofiorii,dresul…
Cand a crescut?Cand a trecut timpul?

Cand au devenit niste bebelusi – copii de gradinita,si cand unii oameni au imbatranit,cand altii s au casatorit, au divortat…cand a murit batrana aia care cumpara peste si tuica , cand si a schimbat nenea ala dacia,si cand…?!?
Eu unde am fost toti anii astia?Eu unde mi am pierdut sufletul,ochii,mintea?
Am stat cu nasul,nu in hartii,ci in durerile mele,in iubirile mele,in oamenii care m au lovit,in timusul meu ranit…am vindecat la rani si la idei,am faurit vise si regrete…dar lumea asta s a schimbat…

Cand?

Merg la aceeasi biserica de 19 ani, de Paste,…si vad aproape aceeasi oameni..unii s au schimbat..altii sunt la fel…unii imi spun″ Hristos a inviat !″ cu acelasi zambet cald…altii isi cara viata dupa ei acceptand o,resemnati..

Azi m am intors in Bucuresti,lasand o in urma a 100 oara pe mama,lasandu i pe tata,bunica,bunicul……aici oamenii imi par la fel…ori poate ar trebui sa mai deschid ochii…ori poate aici oamenii sunt mereu altii..prea multi…

circuit cu insecte

Cand intra in baie mirosul de wc o izbi atat de puternic incat isi aminti de cate ori vomitase din cauza laxativelor,cate nopti statuse asezata pe gresia rece jurand ca de a doua zi va incepe sa manance normal,sa nu mai se infometeze,sa nu mai apeleze la niste nenorocite de laxative.Dar revenea si peste 2 nopti si peste 2 saptamani,jurand din nou si din nou.
Si apoi mai era si oglinda aia albastra in care se privise ani de a randul avand aceeasi reactie de scarba amestecata cu dispret si resemnare.
Arunca oglinda in wc dar degeaba , gresia, faianta , detergentul,cada sparta o strigau din trecut urland.O balta de urina ii udase sosetele negre.N o observase.Deci de acolo venea mirosul ala strident de wc si de tomberon.Schita un soi de incercare de voma dar nu i mai iesea ca pe vremuri.Isi scoase sosetele si le arunca in chiuveta,oricum era neagra.
Se aseza pe prag si incepu sa numere firele de praf si piciorusele unui păianjen.Ramase uimita cate insecte circula prin casa,mai multe decat masinile pe autostrada.O furnica,2 paianjeni , niste viermisori sau ce or fi fost ei mici si rosii …
Mai bine imi aprind o tigara, gandi Anna,iar rujul ei rosu strident se intinse pe filtrul unui Vogue.

Ce sacrifici

Am descoperit intr o varianta de BAC (romana) o maxima a lui Panait Istrati care m-a cam pus pe ganduri:
Spune mi ce sacrifici pentru idealul tau ca sa ti spun daca l iubesti sau nu!


Nu intotdeauna luptam pentru idealurile noastre,pentru lucrurile la care visam.Nu suntem mereu constanti...uneori ne plictisim pe drum si preferam sa ne asezam si sa hotaram ca ne intoarcem,alteori facem lucrurile pe jumatate.

Si...eu as reformula:Spune mi ce sacrifici pentru idealul tau ca sa ti spun cat il iubesti de mult!

Dar cu ceva tot sunteti de vina

Daca m-ar intreba cineva cu cine n as mai vrea sa ma vad in viata asta fie si pentru o clipa intr un supermarket,as raspunde pasiv:cu mine! Jur,ca s cea mai haotica,sufletista si crizata persoana din cate cunosc.
Unii ar zice ca trebuie sa te iubesti , sa fii , deci, narcisist,dar cum dracu sa te intelegi cu tine cand pe toate mesele stau insirate foi,carti,cani de cafea,ceai,cola, golite,cand toti oamenii de acuza de nervi si de o iritare ciudata.Si unde mai pui ca si n inima ta e un ditamai haosul...iar haosul asta eu .. nu stiu sa l ordonez.Se va ordona singur intr o zi...candva sau niciodata.
Si urasc sa dau dreptate oamenilor,insa imi spunea un amic acum cativa ani:Cu ce suntem noi, barbatii, de vina ca voi va indragostiti de cine nu trebuie?
Si totusi,cu ceva,ceva, tot trebuie sa fiti de vina!

cine sunt eu defapt ..dar cine esti tu?

Eu am strans cenusa de pe aripile fluturelui de ieri si am inghetat o intr o ceasa murdara , sub o urma de ruj ce se prelingea hilar spre mine.Si tot eu am dezghetat congelatorul in care inima ti statea de ceva ani,am adunat gheata intr un castron si am bagat o sub haina mea.
Cine sunt eu defapt?N ai sa aflii decat atunci cand vei stii cine esti tu!

Cartea Tango

Duminica apare Cartea Povestilor Tango,produsa de revista TANGO , in care am si eu onoarea sa mi se publice o povestioara(Tablou de dragoste).Daca o gasiti la chioscuri ori magazine de specialitate v-o recomand,e in mod cert o carte-antologie pe care o poti citi pe plaja,la vara,e o carte in care iubirea si ura se impletesc pana ajung la pasiune.E o carte despre si cu oameni simpli.

Tragicul

Tragicul s ar putea defini:Daca ti depasesti limitele esti pedepsit,daca nu ti le depasesti nu esti om.
(Gabriel Liiceanu)