4/21/2009

cu ochii larg deschisi in trecut

M am nascut in Bucuresti acum aproape 19 ani,9 ani am crescut intr un satuc de tara,din Gorj, iar inca peste 9 in Bucuresti,in fiecare vacanta am revenit la tara.Satul s a schimbat prea tare…nu mai e nimic la fel..nici eu nu mai sunt la fel…desi mi ar placea sa cred ca a mai ramas ceva din sufletul meu in ciuda tuturor durerilor,in ciuda a cat de sfasiata si pustiita ma simt uneori.Adesea aici imi gasesc refugiul sufletul,adesea aici mana calda a bunicului cazut la pat de 11 ani imi da putere si liniste,caci ma uit la el si mi dau seama ca poate nu s atat de mari si grave problemele mele.
Imi amintesc de mingea mea de fotbal(am fost mai baietoasa de fel) …imi e dor si de strada aia lata (mai bine realizata decat orice sosea din Romania)..si de balta aia in care se auzeau broaste seara …si de scara aia sparta pe care stateam si cantam aiurea uitandu-ma la focul din fata casei cand bunica ardea diverse….
Imi e dor si e firesc…si ma doare ca toate lucrurile astea nu se mai intorc niciodata…pentru ca viata mea s-a schimbat…am schimbat o eu…si chiar cand ma intorc lucrurile nu mai stau la fel…ne-am schimbat cu totii…prea tare,prea hilar,prea anost…

Ai mei au acolo 3 magazine , in unul din ele am vandut si eu o vara intreaga si in fiecare vacanta cateva zile…ma simt legata de fiecare produs,de fiecare client.
Zilele trecute , in timp ce eu calculam niste preturi noi,mama servea o familie…cand am auzit un copilas cerand o inghetata cu fistic…am ridicat capul din hartii si am vazut un copilas de 5 ani care in mintea mea era un bebelus caci asa era in vara in care am vandut zilnic acolo…cu ochii larg deschisi am ramas cateva secunde parcurgand fiecare detaliu al fetitei:parul negru lung,ochii mari si negri,rochita rosie,manutele mici,pantofiorii,dresul…
Cand a crescut?Cand a trecut timpul?

Cand au devenit niste bebelusi – copii de gradinita,si cand unii oameni au imbatranit,cand altii s au casatorit, au divortat…cand a murit batrana aia care cumpara peste si tuica , cand si a schimbat nenea ala dacia,si cand…?!?
Eu unde am fost toti anii astia?Eu unde mi am pierdut sufletul,ochii,mintea?
Am stat cu nasul,nu in hartii,ci in durerile mele,in iubirile mele,in oamenii care m au lovit,in timusul meu ranit…am vindecat la rani si la idei,am faurit vise si regrete…dar lumea asta s a schimbat…

Cand?

Merg la aceeasi biserica de 19 ani, de Paste,…si vad aproape aceeasi oameni..unii s au schimbat..altii sunt la fel…unii imi spun″ Hristos a inviat !″ cu acelasi zambet cald…altii isi cara viata dupa ei acceptand o,resemnati..

Azi m am intors in Bucuresti,lasand o in urma a 100 oara pe mama,lasandu i pe tata,bunica,bunicul……aici oamenii imi par la fel…ori poate ar trebui sa mai deschid ochii…ori poate aici oamenii sunt mereu altii..prea multi…

7 comentarii:

Anonim spunea...

Eu pe la ţară nu prea am crescut dar de câte ori am ajuns pe-acolo viaţa mi s-a părut cam la fel. Indiferent că-i un sat sau altul, totul decurge mereu în aceleaşi etape, pe când în oraş unii se schimbă chiar de la o zi la alta, lucrurile trepidează cumva. :)

A, şi-ţi recomand poezia asta:
George Topârceanu - Vara la ţară.

Ioana C. spunea...

da,da stiu poezia:))

acuma mai depinde si de cat esti legat de un anumit loc...
as putea zice ca la oras nu exista omul ci oamenii

Lisandru Cristian spunea...

Viaţa ne poasrtă de colo-colo, nu reuşim niciodată să stăm continuu alături de oamenii care ne sunt dragi... N-am crescut la ţară, am mers acolo doar atunci când trăiau bunicii, acum s-au dus... Mereu mi-am spus că ar fi trebuit să îi vizitez mai des, fiindcă viaţa trece, e subţire ca aţa, cum se spune, şi pe rumă nimic nu mai poate fi cum a fost...

Vick spunea...

Intradevar prea multi...
Dar e in natura noastra sa plecam, sa cautam altceva, sa...
Sa schimbam decorul.
Stiu prea bine cat de dureroase pot fi plecarile si despartirile de locurile si oamenii dragi.
Timpul... nu iarta

U. spunea...

Aici oamenii sunt mereu alti.
De fiecare data cand pleci este acel sentiment atat de ciudat de bucurie si regret.Este dureros sa privesti ce lasi in urma nestiind daca va fi pentru ultima oara cand vei vedea anumite fete.
>:D<

Mihaela Chelaru spunea...

Foarte frumos ai descris totul! Chiar emotionant. Te felicit pentru curajul de a locui in Bucuresti (e o agitatie nebuna nebuna de tot acolo).
Cat despre mine m-am nascut in Iasi si am ramas atasata orasului pana acum..la cei 21 anisori ai mei :).
Have a great day!

Anonim spunea...

Anii trec fara sa ne intrebe...