mă întorc iară și iar în trecutul meu geros
și simt adierea care mă făcea să-mi
lipesc tâmpla
turbată
de geamurile trenurilor
ce mă duceau și aduceau din lume spre acasă
dar când acasă nu mai e nimeni
care să mă poată aștepta
nu mai are nici un sens
să mă prefac că-mi mai place să ascult
trenul
în gara mea uitată!
9 comentarii:
Mi-a plăcut foarte mult metafora unei tâmple turbate...
foarte cfr-istă poezia. grea precum un tren.
stau aproape de gara....ia un tren spre campina, daca tot ti-e dor de geamurile trenurilor:D
trista dar frumoasa:)
atunci construieşte-ţi un acasă în care să fi aşteptată şi nu-l face pe nenea trenu'să se întristeze că tu nici măcar nu mai mimezi aşteptarea lui...
@Sorina: nu prea cred în edificiile astea construite cumva artificial.
@Cristiana: :)))
E trist cand acasa nu te mai asteapta nimeni... mi-e dor sa merg cu trenul
Foarte profunda poezia. Frumos!
Trimiteți un comentariu