locuri de suflet

Fiecare dintre noi avem un loc care ne e drag, un loc în care ne simțim în siguranță... un loc care ne cunoaște mai bine decât oricine și care ne primește cu brațele deschise... și mai sunt și oamenii ăia care nu au niciun interes, care ne iubesc și ne mângâie pentru simplul fapt că ne văd... pentru simplul fapt că am trecut pe la ei.

În noapte asta plec spre un astfel de loc... acolo unde am crescut și unde oamenii par că mă iubesc... dar am inima ușor îndoită fiindcă nu mă aștept ca lucrurile se fie ca altădată. Eu m-am schimbat... ei s-au schimbat...vremurile au clădit betoane peste iarbă... iar copilăria e așa departe....

Sper să mai îmi clădesc un loc undeva în care să mă pot retrage oricând... unde să-mi încarc bateriile și să am starea aia de liniște și de siguranță.

Vot pentru Europa

Pe o clădire de lângă podul Grand e scrijelit: BASARABIA-PĂMÂNT ROMÂNESC, aproape fiecare moldovean pe care l-am întâlnit vorbește cu multă patimă despre înfrățirea cu România, și mai e și istoria(ca disciplină școlară) care mi-a fost dragă... așa că nu pot să neg bucuria mea ca la alegerile de ieri opoziţia din Republica Moldova a câştigat împreună mai multe mandate decât Partidul Comunist chiar dacă nu are suficiente voturi pentru a alege singură viitorul preşedinte.

Am senzația, însă, și spun asta cu părere de rău că în Moldova lucrurile nu se vor așeza decât după o revoltă de mare amploare a populației. Dar cum oare să te revolți în fața Fratelui cel Mare? Tocmai pentru asta îmi sunt și mai dragi toți tinerii care s-au sacrificat în aprilie, la Chișinău.

Sursa foto: http://flickr.com/

pagini de razboi

Potecile se coboară în râu
lăsând oamenii să se înece
în timp ce stâncile se-adorm
pe margini de râpe bolnave
o muzică răsună printre scuturi.
E atâta vreme de atunci
dar parcă mai aud
sunete de răngi
parcă mai aud lancea ce mi-a curmat ventriculul
și știu că n-o să mai curgă
niciodată
atâta apă
din cer

Pe cine sa intrebi
de ce bat
atâtea clopote
n- diminețile cu soare
când luna ncetează să mai se zbată
sub stelele de lac


Despre cine să se mai știe
unde s-a ascuns de lumea asta toată

Și … ploaia ce-o să vină
abia o să aline
Urma …
Sărutului…


Eu am războiul meu cu inima
Și nu mai pot să scriu
istoria unei păci
șubrede
pe care toți o vor
Eu stiu doar că am iubit
oglinzile
și mainile
ochii
și scuturile
Eu știu că am iubit
Biserici și mormintele
Lacrimile și icoanele
Eu știu că m-am văzut în umbra unei nenorocite
de băltoace
și de atunci
nu mai gasesc nimic din tot ce a fost
și mai știu că de multe ori mă desenez
pe străzile murdare de bălegar

Mi - a fost dat
să tot lovesc cu pușca mea
în scrumul fiintei
mi-a fost dat să duc războiul ăsta
mai departe decât
caii au fugit
speriați de tunete
mi-a fost dat să te tot vad
să te tot aud…
și din războiul ăsta nu am timp să mai mă-ntorc!

sursa foto: http://flickr.com/

Omul-javra bipedă-

Am adormit citind o carte cu și despre Petre Țuțea(Între Dumnezeu și Neamul meu) și m-am trezit gândindu-mă la fraza de mai jos și la câtă dreptate avea Țuțea.

″ Omul- javra asta bipedă pe care eu îl consider animal prost, homo slutus-de pildă, când se screme singur să facă ordine, adică atunci când practică umanismul, îl înlocuiește pe Dumnezeu cu el.″

Undeva în București

magazine (chioșcuri) legate cu lanțuri, de teama hoților
parcuri mai mici decât sufrageria mea în care doar țigănușii mai se joacă
câini maidanezi bolnavi, plini de bube mari,roșii.
blocuri gri, murdare, de pe care cade tencuiala
nisipul din parc e mai mult format din semințe decât din nisip
rromi care strigă: Fier vechi!
un bătrân care și-a vândut frigiderul pe 5 lei
muncitorii mișună în toate direcții
din când în când, printre Daciile parcate de jumătate de veac acolo, apare câte un Audi
băieții mai mari îi bat pe cei până în 15 ani, îi pun să le facă diverse servicii
copii de maxim 10 ani fumează și beau
fetele cedează oricărui puștan de cartier
puțin mai departe e o piață... cu mai mulți vânzători decât cumpărători... o piață în care face legea cel mai musculos și pilos...
Iar eu mă mir că încă mai am geanta și telefonul.

E o lume murdară, o lume în destrămare care trăiește dupa reguliile ei. E o lume uitată de timp, de autorități, e o lume despre care foarte puțini știu că mai există.

Și e undeva în București.

amintiri din sahara

Albumul meu din copilărie


e-o scară prinsă-n acele de rouă


și pozele din el sunt lipite


cu zumzet de albine moarte

Iar orice amintire


e-o altă treaptă


ce a eșuat


mă așez din când în când să ascult cum cântă marea


(de pe scara mea se vede marea, viața-mi toată)


și să mătur din inimă nisipul


mi-am amintit tot ce iubeam cândva


și ... amintirile răsună


atât de tare


încât am senzația că a răcnit un leu


în noapte


în Sahara
(în trecut )

Sursa foto: http://flickr.com/

sfâșiere de lupi

Am prins o picătură de ploaie și

am început
Să colorez pe ea
Întreaga mea viață
Întâi cu o cariocă mai tocită
apoi cu plastelină
am modelat
Toate durerile de pânză
Și m-am inecat printre destine prinse-n acele de siguranță
Cu care număram norii de pe cer
Și încă îmi mai vine să urlu
Și să strig
Căci…
Urletul meu
Va fi o sfâșiere de lupi!

Sursa foto: http://flickr.com//

Nu vrei să te arunci și tu?

Ne complacem într-un sistem defect, putred, mizer în care nimic nu funcționează fiindcă nimeni nu se implică. Nici nu știți cât de aproape îmi sunt de suflet acei bucureșteni care sunau la poliție fiindcă cineva și-a parcat mașina pe mijlocul străzii. Dacă unora li se pare că ăsta-i un gest de turnător, mie mi se pare că e un gest firesc, un gest de normalitate.
Atâta vreme cât șușutim cu vecinii despre ce nu ne place dar nu acționăm în niciun fel … nici n-ar trebui să avem pretenții.
Închei prin a o parafraza pe femeia de serviciu de la blocul în care locuiesc: Nu vrei să te arunci și tu de la etaj dacă tot arunci gunoiul pe geam?

Decalog

În cartea Viața pe un peron, Octavian Paler realizează un decalog propriu. Și dacă v-am trezit câtuși de puțin interesul vă sfătuiesc să citiți cartea.

Eu am citit-o de vreo 4 ori și încă o mai deschid uneori la pagina decalogului.

1. Să aștepți oricât.

2. Să aștepți orice.

3. Să nu-ți amintești, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăiești în prezent.

4. Să nu numeri zilele.

5. Să nu uiți ca orice așteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viața.

6. Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.

7. Nu pune în aceeași oală și rugăciunea și pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui care nu îndrăznește să spere singur.

8. Dacă gândul ăsta te ajută, caută să recunoști că speri, neavând altceva mai bun de făcut sau chiar a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.

9. Binecuvânteaza ocazia de a-ți aparține în întregime.Singurătatea e o târfă care nu te învinuiește că ești egoist.

10. Amintește-ți că paradisul a fost aproape singur, într-o grotă.

Inceputuri si sfarsituri...

Oamenii vin și pleacă din viețile noastre precum trenurile în gară.Cine poate pretinde ca într-o zi să ne amintim nume sau fețe și cine poate să zugrăvească felul în care simțim despărțirile.

Astăzi a fost și ultima zi a Școlii de vara CETAȚEAN ONLINE(Educatie civica prin jurnalism)organizată de CJI(Centrul pentru Jurnalism Independent). Am întâlnit aici oameni deschiși, oameni pasionați de meseria de jurnalist , așa cum era ea cândva, deși trăim într-o lume în care presa a fost tabloidizată. Le mulțumesc trainerilor pentru că înainte de a ne învăța despre jurnalism ne-au învățat despre viață, ne-au vorbit cu franchețe și ne-au arătat că încă se mai poate scrie bine însă e nevoie de muncă de teren, de seriozitate și de mult curaj. Multumesc Ioana,George E. , Cristi,George, Bogdan,si Mihaela Danga(coordonatoarea proiectului.)

După experiența asta cu siguranță vom fi mai atenți în jur, mai atenți la ce se scrie, la cum se scrie, la ce devine știre și la cum este ea ambalată.Nu cred, însă, că ziua de azi e un sfârșit ci un început...

În altă ordine de idei vin admiterile la facultate (așa că o să stau departe de blog câteva zile)... Dar toate trec... și nimic nu trece fără să lase urme.

Memorie scurta

Frida Kahlo:Ce crezi că e cel mai important pentru a avea o căsnicie bună?
Guillermo Kahlo:O memorie scurtă.
Frida Kahlo:Și de ce te-ai însurat?
Guillermo Kahlo:Nu-mi mai amintesc!

Frida(2002)