astă-vară

Astă-vară îmi făceam planuri
Pentru o altă vară
Iar acum am înțeles că nu mai am o altă vară
Că orice anotimp a devenit doar unul
Si nu mai exista și altul.

Astă-vară mă furișam în mintea ta
și îți scriam pe valuri
că marea-i o târfă
ce ne iubește pe toți
și pe niciunul
și-apoi ne lasă înecați pe mal
să-i privim răsăritul

și tot acum o vară
visam că
într-o zi
o să fug departe
dar azi nu mai e loc pentru departe
căci lumea toată e la fel
iar eu…eu
doar eu nu mai sunt la fel.

La iarnă o să-mi pun căciulă
și fular
și-o să mă plimb pe străzi uitate
și-am să visez la lumea-n care
n-a nins vreodat′
la iarnă o să cumpăr globulețe gri
și poate o să le păstrez pentru vara care vine…
dacă vreodată o să mai fie iarnă
și vară.


nu, nu, nu,
nu e nici toamnă
nu e nici primăvară
au fugit cu toatele
din cuibul berzei de pe deal.


Acum o vară
Eu m-am visat!
Acum o vară
Am sperat….

Catastrofe culinare

Am primit un soi de leapșa de la Cora ( nu-mi prea plac mie dar de data asta am să onorez). Se cere una bucată catastrofă culinară.

Sunt fericită să pot spune că n-am dat foc la bucătărie, n-am ars mâncarea și n-am înșirat frișca pe pereți pentru că sunt genul de persoană care nu se apucă să facă lucruri pe care nu e în stare să le ducă la bun sfârșit.
Doar... am mai pus din când în când sare în loc de zahăr … și am încercat să fac spuma aia de căpșuni despre care vorbește și Cora pe blogul ei și am sfârșit prin a o arunca pe toată în wc. Am stricat pe atunci mai mult de un 1kg din frumoasele fructe și am încurcat gălbenușurile cu albușurile. În rest am fost cuminte în bucătărie...

Voi?

Vârsta: 19

M-am născut într-o duminică-noaptea de 26 august într-un spital bucureștean. Tata vroia băiat iar mama fată, se pare că Dumnezeu a simpatizat mai mult cu mama, deși primul meu cuvânt a fost″ tata″. Am copilărit de la doi ani la nouă ani la țară, într-un sat din Gorj, unde, departe de liniștea și zgomotul orașului, am reușit să-mi creez propriul sistem de valori, o fire critică și visătoare. Moralitatea, ambiția, perseverența, performanța sunt singurele urme după care mă ghidez.
Am ajuns apoi prin ′99 în București și am ajuns să-l iubesc mai tare decât pe sătucul copilăriei mele, însă mă întorc în fiecare vară acasă(căci așa numesc locul unde găsesc, cu capul culcat pe brațul bunicului, liniștea).

Am crescut frumos sau așa-mi place să cred dacă mă gândesc că am crescut mai mult singură. Am ales mereu calea ce nu urma să-mi trimită săgeți cu regrete, nu m-am complăcut niciodată, am dezvoltat întotdeauna spiritul meu justițiar chiar dacă nu se potrivea lumii acesteia.

Nu-mi aduc laude ci doar încerc să înțeleg de ce azi mă aflu în fața unei intersecții și nu știu încotro să mă îndrept, de ce azi, eu care am fost așa de independentă, ceilalți aleg pentru mine? Încerc să înțeleg cât de multe s-au schimbat. A fost un an greu care a lăsat urme… a fost un an greu în toate domeniile… însă nu am reușit să ies cu fruntea sus în partea personală( dar sunt împăcată cu mine).

Am învățat în anul acesta că dacă ai vrea să-i spui cuiva ceva(un simplu ″Te iubesc!″, un ″Îți mulțumesc!″ e bine să o spui atunci, s-ar putea să nu mai ai ocazia niciodată.

Am înțeles că oamenii vin și pleacă din viețile noastre precum trenurile în gară. Cine poate pretinde ca într-o zi să ne amintim nume sau fețe și cine poate să zugrăvească felul în care simțim despărțirile. Ne întâlnim mai apoi pe străzi și avem senzația că ne știm… și defapt ne cunoaștem prea bine… nimic nu se leagă mai bine decât privirile și amintirile.

Am învățat că nu există prieteni ci doar oameni cu care te înțelegi extrem de bine, oameni care-ți sunt aproape și care au acelașii sistem de valori ca și tine.
Nu există eșec- există doar incapacitatea noastră.

Uneori îmi scriu scrisori lungi, pe laptop și apoi le șterg… când eram mică le ardeam….

Am înțeles că uneori suntem goi, suntem în paragină, suntem pustiiți dar nimeni nu ne dă dreptul să rămânem așa mereu…

Am învățat că există oameni care cred că pot lua ei decizii în numele nostru și că au drept de viață și de moarte asupra noastră… dar va exista întotdeauna o modalitate de a scăpa de sub autoritatea lor.

Mi s-a demonstrat că sufletul alege mai bine decât mintea și că tot el e responsabil și cu iubirile nebune…

Nu sunt bine acum…. dar sunt OK, doar puțin dezamăgită.

Nu uit să vă mulțumesc vouă celor care mă citiți și care exprimați opiniile. Mă bucur să ne citim și recitim.

Iubesc oamenii, așa răi, ipocriți, visători, pupincuriști cum suntem. Iubesc omul pentru că fără el m-aș simți și mai singură decât mă simt.

Huh, îmbătrânesc… deja 19….

A crede

Sunt puțini oamenii aceia care cred în tine și-n ceea ce poți face. Majoritatea se mulțumesc să constituie argumente și să înșiruie motive.

Eu fac parte din categoria puținilor oameni care cred în valoarea celorlalți dar paradoxal sunt și în clubul celor în care nu se crede. Însă nu m-am tatonat niciodată de asta, am încercat întotdeauna să mă autodepășesc și să-i impulsionez și pe alții să-și realizeze visele, pentru că viața m-a învățat că atunci când nimeni nu mai crede în tine, trebuie să fii tu cel care încă mai crede și s-ar putea să reușești mai multe.

Un alt fel de dependență

Dacă auzind cuvântul dependență ne gândim doar la droguri, alcool și țigări iată că în America se deschide primul centru de reabilitare pentru dependenții de internet. Centru se va întinde pe cinci hectare iar un tratament de șase săptămâni poate costa 14.500 de dolari.

Ideea nu este nouă, acum câțiva ani centre asemănătoare au apărut în Belgia, Olanda, Franța.

″Specialiştii spun că primele semne ale dependenţei apar atunci când staţi, non stop, mai mult de 15 ore pe internet. În timp, efectele sunt devastatoare: bolnavii devin supraponderali, pentru că nu mai fac mişcare şi dezvoltă diverse tulburări de personalitate cum ar fi sociopatia. Tratamentul este peste tot în lume cam acelaşi: reobişnuirea cu un stil de viaţă sănătos, sport în aer liber şi somn suficient. ″

Sursa: Realitatea.net

Sursa foto: http://flickr.com/

Perna

Perna mea miroase a vis
Iar visul e doar somn
Căci eu
m-am hotărât că nu mai vreau să mai visez
atâta vreme cât nu-i realitate.

Perna mea miroase a noapte
și-a luna albă, plină de lumină,
perna mea
e locul pe care
îl pot mototoli mereu
locul pe care am vărsat cafea
și gem
pe care am turnat eu cola
și ea n-a ripostat!


uneori credeam că stai și tu pe perna mea
și că mă mângâi
și că m-alini


iar alteori visam să-avem o pernă mare….

Sursa foto: http://www.images.google.ro/

În țara lui Gheorghe

Nu știu alții cum sunt dar eu când mă uit la dezbateri politice simt o nevoie acută de Gheorghe, de Andrei Gheorghe, de curajul, tupeul, nesimțirea(dacă vreți) a unui om care avea tăria să spună lucrurilor pe nume. Niște alcool , mai mult decât e recomadat, l-a dat afară de la Realitatea, poate că așa a fost mai comod pentru trust(cred eu) fiindcă Andrei Gheorghe era cumva ultima pată de curaj, de obiectivitate care rămăsese la Realitatea(așa cum apăruse ea pe piață- vehementă, obiectivă)… Aș vrea să-l mai văd în niște emisiuni cu Voiculescu, Hrebenciuc, Tăriceanu, Orban etc.
Până atunci citiți-l și voi la Cristi pe blog(http://ascrie.org/ ), căci Cristi Lupșa a reușit într un număr Esquire, ediția românească, de excepție să ni-l aducă din nou în case pe Andrei Gheorghe… textul se bazează pe ideea că nu Gheorghe are nevoie de noi ci noi avem nevoie de el și pe delicioasa replică: Trăim în țara lui Badea!și nu mai e loc de Gheorghe.

Concluzia lui Cristi după ce l-a cunoscut pe colericul Gheorghe a fost: De ce să ne‑ajute el? Libertate, frate! Dacă crezi în ea, foloseşte‑o. Gheorghe ăsta – indiferent că e pe sticlă, la consolă sau în casă, în pantaloni scurţi – o foloseşte. D‑asta n‑are nevoie de noi.

Și totuși eu trăiesc în țara lui Gheorghe…nu în cea a lui Badea!

de acum un an

A trecut un an de acum un an
și încă mai miroase a mure și a pere coapte
a trecut un an
și oamenii au mai murit
iar
alții s-au născut
(eu nu-i cunosc).

A trecut un an
de acum un an
și încă mă întreb
unde-s rândunele
și unde se duc berzele
o fi o lume a lor?
cu niște stâlpi
pe care stau atârnate cuiburi?

Am primit o scrisoare de acum un an
de la un anume anonim
care a murit deja
și…. scria așa frumos….

A trecut o vară de astă-vară
și încă mai mă doare
că azi
nimic nu mai e la fel

A trecut o vară
și-o să vină toamnă….
Or să cadă frunze…
Iar noi…noi
O să fim mai bătrâni
Mai bătrâni cu un an!

Destinul, încotro?

Teoria ne face vinovați pentru alegerile noastre greșite dar în practică, îmi pare că, treaba stă altfel.


Alegerile noastre, deciziile noastre, depind de atât de multe conjuncturi, de oameni, de starea noastră.
Am cântărit atât de multe situații în ultima vreme și am înțeles că important e să găsești suficiente motive pozitive pentru alegerea ta astfel încât indiferent de turnura pe care o va lua situația să găsești un echilibru care să te asigure că nu ai nimic de regretat.(deși pare atât de comod).

Cine ne poate asigura că am decis corect, cine în afară de timp, de vreme,?
Și oare cum vom arăta peste ani, oare cât ne vom mai iubi peste ani?

Azi decidem…. Decidem pentru un viitor pe care nici ghicitoarele desăvârșite nu-l pot vedea în ceașca de cafea….

Ne decidem singuri viitorul sau el e deja scris? Fiindcă dacă e deja scris ar însemna să spun că am o scuză... și ar mai însemna că trebuie să mă opresc din frământările astea. Dar îmi place să cred că am și eu o parte de ″vină″.

Destinul e opera celor tari si scuza celor slabi!

Destinul tău cum e, cum va fi?

Blog De Oro

Întrucât am primit cu mare drag premiul Blog De oro de la câțiva bloggeri doresc să îl ofer unor oameni pe care îi citesc, unor bloguri dragi mie, care ma exprimă și mă concretizează.
Am ales să scriu și motivul pentru care le-am ales.
Așadar:

Geanina și Cristian Lisandru- pentru că în scrierile lor găsesc prelungiri ale sufletului meu.
Boddah,BIZZ,Septimia - pe blogurile lor mă regăsesc pe mine cea de acum 2-3 ani.Pentru că ele scriu cum scriam eu acum ceva vreme.
Cristi- pentru că ne învață pe toți cum se scrie în ziaristică.
George- pentru pasiunea nebună pentru biciclete
Aripi de Fluture: pentru că în pozele pe care le postează găsesc bucăți din viața mea trecută.
Copilul din mine: pentru că scrie excelent poezie
Isis: scrie rar dar scrie cu sufletul...și scrie tare bine
Geta: fiindcă ne știm de vreo 4 ani ... și... a început să scrie tare bine
Andreea Mateescu: scrie cum trăiește, anihilând orice urmă de plictiseală. Și pe ea o știu de multă vreme...
Monkey-Claudiu și Zori de ziuă: scriu rar dar bine
whisper și Diana:pentru muzica excelentă de pe blogurile lor
Nabbu: pentru că postarile lui au adesea vehemența pe care o simțim majoritatea.
Anca-Outlandish- pentru că mi-aș fi dorit să scriu laa vârsta ei așa frumos

Mihaelei Chelaru - ea găsește cumva răspunsul la toate întrebările noastre

Nu am mai dat link la nimic întrucât internetul nu merge foarte bine la 500 km distanță de București, dar găsiți tot de vă trebuie la Blogroll.

Mai sunt destule bloguri pe care le citesc și pe care sunt convinsă că le-am uitat... bloguri cu scrieri din care am învățat, pe care le-am comentat, scrieri pe care le-am simțit mai aproape de sufletul meu decât pe propriile-mi scriieri.

E o lume frumoasă și aceasta a bloggerilor....

Furăm și cărți

Citeam astăzi pe realitatea.net topul celor mai furate cărți din librări. Da, ați auzit bine, ... românii fură și cărți. Evident fură mai multe decât citesc dar asta e o altă poveste.

Articolul spunea că: De la începutul anului, din librării s-au furat 46 de exemplare ale volumului "Întrebări şi teste pentru obţinerea permisului de conducere auto, categoria B" - editura National. Cartea costă 37 de lei.

Apoi, potrivit Diverta cele mai furate volume sunt "Cum să agăţi un star de cinema", de Kristin Harmel, şi de romanul "Zori de zi", scris de Stephenie Meyer. Alte titluri preferate ale hoţilor din librării sunt "Sacrificiul vraciului", scrisă de Joseph Delaney şi publicată de Corint Junior, şi "Cromozonul Calcutta", de Amitav Gosh, apărută la editura Taj.

Eu nu mai am alte comentarii, voi?

Azi și mâine și mereu

Azi
mi-ar plăcea să-adorm pe mâna ta stângă
și să ascult mirosul gândurilor tale
Iar mâine
mi-ar plăcea să mă trezesc când încă-i lună-n cer
și să-ți privesc buzele
lipite
pe pernă
cum se joacă-n alte lumi

Must do pentru parlamentari

Parlamentul ales de români uninominal este unul dornic de activități, altfel cum s-ar explica multele comisii inventate în plin an electoral. Dar mă gândesc că trebuie să îi intereseze și altfel de activități, precum:

să meargă zilnic cu troleul 97.
să se plimbe prin Berceni, Militari, Balta Albă…
să locuiască în blocuri cu bulină.
să viziteze spitalele și școlile din România.
să ia pastile anti-adormit
să nu mai candideze încă o dată.

Dacă voi aveți și alte propuneri ele sunt extrem de bine-venite.