10/21/2009

oameni si drumuri

Urăsc cu disperare oamenii care sunt capabili să o ia de la capăt, oamenii care au puterea să se oprească la mijlocul unui drum, într-o banală intersecție și să cotească stânga sau dreapta după cum le dictează inima.
În ura asta e însă o admirație imensă.

Mie îmi e frica mereu de lucrurile noi, fie ele și foarte nesemnificative. Nu-mi place să fac schimbări bruște ci mai înainte mă gândesc și răzgândesc de sute de ori. Nu aș putea niciodată să schimb culoarea camerei doar fiindcă într-o dimineață albastrul mi-a părut mai încântător decât albul meu vechi și ușor cenușiu. Nu aș putea niciodată să schimb căsuța asta a mea virtuală cu una nouă fiindcă simt că în orice nou care apare în viața mea nu sunt urme de suflet.
Sau poate că mă înșel....Deși de câte ori am început lucruri noi am reușit să le transform în lucruri durabile.

Vi s-a întâmplat vreodată să visați la ceva cu disperare, să aveți aveți visul transformat în realitate, mai apoi, în mână, să vă scape printre degete și apoi să aveți ocazia de al prinde din nou și să nu mai aveți puterea de a lupta?
(poate întrebarea e ușor incoerentă dar sigur sufletul nostru va răspunde promt și coerent)


15 comentarii:

Claudiu Negreu spunea...

si mie imi e fruca de scimbari. daca e sa schimb ceva vreau sa il schimb cum vreau eu. e bine sa crezi in idealurile tale numai ca nu mereu se implinesc

N-am :) spunea...

nu, nu mi s-a intamplat, cel putin nu partea cu a nu mai avea putere de a lupta..

Ma urasti, o admiratie imensa.

Pe principiul asta mi-am trait vara, aveam aceasi frica ca tine si numai asa puteam scapa. Stiu ca pe viitor o sa vreau dar viata ce o sa mi-o creez nu o sa-mi mai permita.
Si totodata declar anul asta - anul in care am trait cel mai mult.
Incerca.

Pur si simplu nu exista pierderi.. insa nenumarate satisfactii.

nu e nevoie de nume spunea...

de cate si mai cate ori. si amuzant e ca eu am raschirat degetele

ARIPI DE FLUTURE spunea...

de obicei noul ne sperie si nu incercam caci ne temem de esec.nu ne mai gandim la reusita

Lisandru Cristian spunea...

Da, mi s-a întâmplat. Apropo de întrebarea ta din text. Dar tot am luptat ca să readuc între degete ceea ce am pierdut din neatenţie sau din comoditate. Bineînţeles, asta nu înseamnă că am şi reuşit de fiecare dată...

Ioana C. spunea...

@Claudiu: e firesc să nu se împlinească însă ne e greu să acceptăm asta... și de cele mai multe ori nici măcar nu încercăm să schimbăm ceva-de frică
@Excepțiul: și eu aș putea declara anul ăsta cel mai bun însă n-am realizat nici jumătate din ce mi-am propus.

Ioana C. spunea...

@Luca: și eu fac asta uneori...

Ioana C. spunea...

@Aripi de Fluture: oricum reușita are cea mai mică șansă de a deveni realitate.

Ioana C. spunea...

@Cristian: nu întotdeauna reușim

dennis spunea...

acum un an am facut o oprire din asta si am luat-o de la capat. pe 9 oct eram la gheorgheni(HR). seara (joi) la 22 am pornit spre oradea. dimineata (vineri) mi-am depus demisia. si luni eram la noul loc de munca la cluj

Ioana C. spunea...

@Denis: îți trebuie multă putere și voință să faci lucruri d-astea. Ăsta e motivul pentru care admir oamenii de genul ăsta.

Boddah spunea...

mie nu mi-e frica de inceputuri,cat de esecuri.cand un lucru iti merge bine si te-ai obisnuit cu el,e clar ca nu vrei sa il inlocuiesti cu ceva nesigur,de care nu esti convins ca iti va aduce tot atat de multa satisfactie.
dar sunt bune si inceputurile astea cand nu te mai satisface acel lucru vechi si atat de uzat...(si sentimentelor li se pot intampla asta).

monica spunea...

lucrurile noi au frumusetea lor si mai ales mirajul lor!mi-am imaginat de zeci de ori scenarii in care faceam lucruri nemaifacute,in care jucam totul pe o carte!de cele mai multe ori au ramas vise,pentru unele am regrete si acum iar pentru altele ii sunt recunoscatoare conservatoarei din mine ca au ramas asa.Oricum viata mea actuala este rezultatul unei initiative curajoase si nemaifacute..

Anca spunea...

Da. Îţi împărtăşesc ideile din această postare întru-totul. Numai că imboldul de a lupta nu cred că ne părăseşte niciodată... în fond, cu toţii suntem nişte lei care trebuie să lupte pentru prada lor, care le asigură supravieţuirea... Lupta e un instinct înnăscut al tuturor fiinţelor umane :)

Monalisa spunea...

de asta iubesc eu spiritul american ....au asa o incredere in ei....nu le este frica de nou....Se muta incontinuu, renunta, o iau de la capat