Oana Pellea- Jurnal

″Mă gândesc că Hollywoodul, mașina de făcut vise, a scris de fapt istoria omenirii.″

″ Mă doare România. Doare agresivitatea, răutatea, îmbâcseala, lipsa de educație, subcultura, mârlănia, mitocănia, suficiența.″

Oana Pellea-actorul care ne face să râdem și să plângem la fel de năvalnic este defapt femeia ce poartă scrijelit pe inimă stigmatul unei singurătăți care a învățat-o să se refugieze în Dumnezeu dar nu în ea. Fuge de cadrul social cu aceeași forță cu care unii se aruncă creduli și plini de naivitatea tâmpă a celebrității. Într- lume zgomotoasă ea caută în amintiri și ne dă și nouă stropi din mireasma unei copilării pe care nimeni nu a reușit să i-o șteargă din suflet.

Jurnalul ei este jurnalul nostru… al fiecăruia dintre noi care a simțit măcar o dată ca deși lumea se prăbușește liniștea individuală e cel mai prețios lucru. Întoarcerea ei în timp e defapt o întoarcere a noastră a tuturor. Când își vede părinții și bunicii prin Băileștul natal, pe ulița copilăriei, ne vedem și noi, în același timp, trecutul prin pânza vremurilor.

Trăiește într-o țară pe care nu o mai înțelege și care o doare.

Am selectat mai jos câteva fraze ce mi s-au părut atât de pline de franchețe, atât de dureroase… zgmotos de dureroase.

″Nu pot trăi fără Dumnezeu.″

″Cam asta e problema, cam cât poți rezista în această profesiune divina(actoria), însă care, îmi spunea tata: e frumoasă ca o femeie, dar să știi că-i curvă.″

″Urăsc siliconul și epoca lui. O epocă în care pe primul loc e forma. Ce pierdere de repere și adevăr. Ce deviere de la drumul bun și, în ultimă instanță, ce pierdere de timp.″

″Și toată, dar absolut toată, bucuria adevărtată a venit numai și numai de la ai mei.″

″Mi-e rușine până și de ecranul calculatorului cât sunt de cârpă.″

″ nu timpul trece, noi trecem prin el.″

″ Odată, la teatru, am auzit prin țeava de la calorifer cum eram desființată. Cabina mea era sus, iar jos erau colegele mele și chiar prietenele mele. Eram pe scaun la masa de machiaj, singură în cabină. Dintr- o dată, mi-am dat seama că caloriferul mă înjura ștrașnic. M-am apropiat de calorifer care era foarte supărat pe mine, și mi-am dat seama că de pe țeavă venea sunetul. Liniștită, am coborât scările și le-am rugat pe fetele din cabina de jos să aleagă: ori să vorbească despre altceva, ori să cheme pe cineva să repare caloriferul că se aude tot în cabina mea.″

″ Sentiment, secundă de secundă, că nu las nimic în urma mea… că ce se va întâmpla cu mobilele, cu pozele de familie, cu … istoria familiei mele… Sunt lucruri și amintiri care nu au înțeles decât pentru mine…(…) Singură.″

Ioana Pârvulescu, prefațând această carte, ne spune că e un jurnal care face bine… da, doar că doare așa de tare…

Sper din toată inima să îl citiți și voi căci veți descoperi nu o actriță ci un om singur, obosit, trist și atât, atât, de neîmpăcat cu lumea în care trăiește.

″M-aș lăsa de fumat, dar nu fiindcă e nesănătos ci pentru că îmi afum îngerul.″

Oana Pellea a jucat în engleză, franceză, italiană, în 24 de țări, alături de nume mari din teatrul și filmul internațional, a luat nenumărate premii… dar aici la noi… adesea uităm că fiica lui Amza Pellea, actrița genială, omul cu suflet de copil, omul care se joacă, omul care ne învață încă drumul spre noi mai există. Păcat!