Nici macar nu era un tub ci un flaconas taiat in doua de mainile nu foarte pricepute ale farmacistelor.Le numarasem pe drumul dintre a doua farmacie si casa,erau 19 pastile.Erau mici , albe si trebuiau supte.Prima am luat-o pe strada,in drum spre cea de-a doua farmacie.Era dulce-amaruie si m-a calmat in cateva clipe.Cand am ajuns acasa , usor toropita de zapuseala unei dupa-amieze de noiembrie,m-am asezat in pat , lasand flaconasul cu medicamente pe biroul de lucru.Am stat cateva clipe imbratisata ascultandu-mi inima ce incepuse sa bata destul de tare apoi m-am ridicat si am luat 2 cate 2 toate cele 18 pastile ramase cu 2 cani de apa.M-am mai plimbat nitel prin camera mea numarand liniile de pe fiecare bucata de parchet,am mai asezat cate ceva pe birou si m-am bagat sub patura ametita si cu inima zvagnindu-mi in piept cum n-o mai facuse altadata.
Isi facusera efectul mai repede decat m-as fi asteptat ,eram calma doar ca inima mea nu reusea sa le faca fata.Am adormit sufocata de bataile rapide si tot mai puternice ale inimii,cu nasul intr-o perna si cu plapuma pana la gat.Am dormit vreo 6 ore iar cand m-am trezit primul lucru ce l-am facut a fost sa privesc pe fereastra .Apoi am rostit cu incredere:Viata e frumoasa!
Traiam! … si probabil fiinta mea reperase asta mai bine decat mintea mea…Undeva in mine ceva se bucura ca eram inca in viata.
Au urmat cateva zile,poate o saptamana, in care am dormit peste medie,in care fata mea devenise galbena si se umflase,ochii imi pareau injectati iara eu nu eram prea sigura de ce se intampla cu mine.Uneori ma gandesc ca poate n-as mai avea curajul sa repet ce am facut atunci.Si cei care au aflat au inteles ce au vrut si au dat vina pe ce stiau ei mai bine din viata mea.Eu imi cunosc motivele…si intr-o zi poate o sa am curajul sa le insir pe o foaie de hartie.
Isi facusera efectul mai repede decat m-as fi asteptat ,eram calma doar ca inima mea nu reusea sa le faca fata.Am adormit sufocata de bataile rapide si tot mai puternice ale inimii,cu nasul intr-o perna si cu plapuma pana la gat.Am dormit vreo 6 ore iar cand m-am trezit primul lucru ce l-am facut a fost sa privesc pe fereastra .Apoi am rostit cu incredere:Viata e frumoasa!
Traiam! … si probabil fiinta mea reperase asta mai bine decat mintea mea…Undeva in mine ceva se bucura ca eram inca in viata.
Au urmat cateva zile,poate o saptamana, in care am dormit peste medie,in care fata mea devenise galbena si se umflase,ochii imi pareau injectati iara eu nu eram prea sigura de ce se intampla cu mine.Uneori ma gandesc ca poate n-as mai avea curajul sa repet ce am facut atunci.Si cei care au aflat au inteles ce au vrut si au dat vina pe ce stiau ei mai bine din viata mea.Eu imi cunosc motivele…si intr-o zi poate o sa am curajul sa le insir pe o foaie de hartie.
6 comentarii:
mi-as dori sa nu te inteleg...si o fac...
Pare foarte simplu să ui toate gândurile pe o foaie de hârtie, dar nu este. Curajul este absolut necesar. Când te vei hotărî să le aşterni, voi fi, ca şi acum, un cititor fidel, care priveşte nu numai cu ochii, ci şi cu sufletul... O zi bună îţi doresc...
@cristi:mersi.Cred ca a fost deja curaj sa vorbesc dupa cativa ani despre asta...cu detalii si obiectivitate.
Se spune ca doar lasii fac asta, dar ei nu stiu cat curaj trebuie sa ai sa o faci! Poate ca uneori mintea ne inseala iar corpul da o lupta impotriva ei, in cazul tau corpul a triumfat, dar sunt atatea cazuri in care mintea a decis ca vrea sa castige!
corect.A fost prin perioada asta.Ah,ce m-ai speriat.
>:D<
Totusi te inteleg.
Cineva acolo sus te iubește...
E important ca cei care te ascultă să te asculte cu sufletul și să nu încerce să te judece.
Trimiteți un comentariu