O alta lume

In ultima saptamana am stat intr un spital de recuperare cu bunica mea,printre oameni care nu putem sa mearga,care nu puteau sa ajunga la paharul de apa,printre oameni care nu reuseau sa isi inghita pastilele,printre tineri de pana in 25 de ani ramasi in carutul cu rotile.Am stat de la 7 dimineata pana pe la 21-22 vreo 7 zile si am cunoscut o lume noua,o lume in care am vazut o femeie de 160 de kilograme ce suferise un atac cerebral , care nu se putea ridica decat la marginea patului si asta doar tragandu-se de o franghioara de tifon prinsa de marginea patului murdar si stramt de spital,care ajuta o batranica din patul vecin sa se ridice.A fost atat de sensibil momentul in care mainile lor s-au unit tragand cu forta una de cealalta.
A fost socant sa vezi atatia tineri cu perfuzii chinuindu-se sa se readuca la forma initiala.
Sunt profund marcata de cata solidaritate descoperi aici,de cat de important devine ca cineva sa fie acolo sa ti dea farfuria de mancare,sa-ti dea paharul de apa,de cat de frumos suna:te rog eu mult sau multumesc, aici cuvintele astea au capatat o alta dimensiune.
Am descoperit aici si medici cu daruire,am descoperit dincolo de halatul ala alb si oameni cu suflet ... si oameni. Printre oboseala si cearcane se vedea ca aproape fiecaruia de acolo ii pasa ... de la cei care faceau masajul , la cei care ii ajutau in sala de recuperare(niste oameni tineri,pana in 30 de ani , cu multa daruire si cu multa forta care reuseau sa puna in picioare oameni care nu se mai ridicasera din pat de 4 saptamani,oameni ce nu si puteau misca mainile si acum puteau sa bea apa singuri).
Desigur sistemul medical,unii medici,asistente si infirmiere,sunt la fel ca in realitatile alea sordide pe care le stim cu totii doar ca exista si o urma de mila,de pricepere , de solidaritate.
Oarecum lumea asta mi-a deschis ochii,mi-a intepenit mai bine picioarele in pamant,mi-a dat jos cateva kilograme si mi-a pus cateva cearcane ce se apropie vertiginos de gura insa a meritat experienta asta mai mult decat orice altceva pentru ca am descoperit atata solidaritate,am descoperit bucuria de a ajuta,de a vedea progresul pe zi ce trece.Pentru ca am inteles mai bine acum...
Bunica mai sta o saptamana acolo...eu insa nu o sa mai pot sta prea mult cu ea pentru ca incepe Scoala de vara a CJI(Institutul Independent de Jurnalism ) la care am fost acceptata si vin admiterile peste mine...insa cobor privirea in fata oamenilor pe care i-am cunoscut acolo...ma rusinez de cat de lasa,de lenesa , sunt in comparatie cu cei care lupta in fiecare zi pentru a putea din nou sa ridice un pahar cu apa.E o lume pe care ar trebui sa o cunoastem cu totii...

(Imi cer iertare pentru incoerenta...sunt doar extrem de obosita si cuvintele imi vin destul de molcom,insa sunt convinsa ca mesajul a ajuns acolo unde trebuia sa ajunga.).