ADIO BLOGSPOT!

Vă mulțumesc tuturor acelora care m-ați citit pe acest blog și ați împărtășit cu mine părerile voastre, durerile și trăirile voastre. Vă invit să ne citim și pe wordpress http://ioanaconstantin.wordpress.com/.

La bună recitire!

Branduri românești (part 1)

Știați că prima fabrică de ciocolată din România a luat ființă cu 1 secol în urmă... în 1899? Iar azi poartă numele de Poiana. Sau că Arctic a făcut primul export de frigidere în 1972? Sau că Dacia produce și în Maroc și Algeria iar vânzările nu sunt tocmai de neglijat.

Dar să începem cu ceva dulce...

În 1899 Braşov se năştea „Prima Fabrică de Bomboane şi Ciocolată din Transilvania”, fabrică ce a supraviețuit celor două războaie mondiale. în 1922 a căpătat numele de Dezrobirea prin alăturarea cu fabrica de ciocolată a unor frați din Bratislava. Începând cu 1995 micuța fabrică devine Poiana prin cumpărarea de către Kraft Foods.

″În cartea recordurilor Poiana, dacă ar fi să înşirăm toate tabletele vândute în cei 10 ani am putea acoperi o distanţă de 49.600 km, cu peste 9.000 km mai mult decât lungimea Ecuatorului sau am putea construi un munte de ciocolată Poiana, cu baza de 3 mp, înalt cât Everestul.″, spuneau reprezentanții Poiana într-un comunicat de presă.

Și totuși.. parcă uneori mi-e dor de gustul ciocolatei de casă făcută de bunica.

sursa foto

Noi suntem de la FJSC!

Astăzi a început Târgul Educației 2010 la Facultatea de Drept din București. Ofertele educaționale fiind ale Universității București. Am fost și eu alături de colegii mei de la jurnalism la prezentarea facultății și am încercat să atragem cât mai mulți liceeni. Dacă sunteți din București poate dați o fuga mâine să cântăm puțin la megafon... iar dacă nu... promit să mai pun poze.

Bucureștiul de 4 tone de plumb

Am citit un articol în numărul de aprilie al revistei Tabu despre poluarea din draga noastra capitală. Astfel, Bucureștiul suportă o cantitate de 260-280 de tone de praf pe kilometru pătrat, în timp ce alte capitale europene doar vreo 20; zilnic populația capitalei inhalează 4 tone de plumb și 9 tone de praf.

Ș-ar mai fi ceva interesant: un român folosește cam 250 de pungi de plastic pe care le aruncă la 20 de minute de la cumpărare.

... ce am mai putea oare spune?

surse: Revista Tabu
poza de aici

trecutul cu dungi

Inima mea are dungi.

Nu sunt prea late dar egale,
și pe roșul crud
se-așează amețitor.

Ascund desenul vechi
al unei inimi ce-a iubit cândva mai mult decât ar fi putut.

Mi-e frică să-mi mai vorbesc
dar te recitesc:
″adâncă frânghie de zale de lut
porți azi pe brațele tale
te speli cu rouă
și miroși a trecut″,
îmi spui cu vocea lăsată.
″Nu te speria!
Eu te aud
chiar dacă penița a scris vorbe grele, demult.
Eu te aud în fiece zi,
chiar și atunci când adormi cu sufletul brăzdat în nisip.
Să știi c-am să port
fularul de vise kaki,
ș-am să urc treptele casei tale
până în ziua în care ai să fii!″

Lumină lină

Hristos a înviat!

Cu ocazia Sărbătorilor de Paște vă doresc liniște și cât mai multe împliniri! Fie ca lumina cea sfântă să vă liniștească sufletele și să vă călăuzească drumurile.

Vă ofer cu drag o poezie a lui Tudor Arghezi: De Paști

La toate lucarnele si balcoanele

Au scos din cer ingerii icoanele

Si-au aprins pe scari

Candele si lumanari.

Orasele de sus, in sarbatoare,

Au intins velnite si covoare,

Si ard in potire

Mireasma subtire.
Si din toate ferestrele odata,

Mii si sute de mii,

Heruvimii fac cu mana bucalata

La somnorosii copii.
poza de aici

tatuaj cu amintiri

Se face vară și într-un mod straniu pe mine mă apucă o depresie de toată frumusețea. E ceva în mirosul vântului care îmi amintește de trecut, de un trecut cu oameni dragi și frumoși.

Apusul îmi amintește de liceu, de dudul înflorit din curtea liceului, de multele ore în care stăteam la discuții filosofice despre viitor cu colegii mei și ne părea că o oră are mai mult de 60 de minute. Și lângă astea toate se așează discret un flash din copilărie când alergam prin curtea bunicilor.
Am rămas cu sufletul blocat în trecut, cu gustul amar al plimbărilor lungi prin parc, cu imaginea nopților lungi și albe în care citeam o carte bună și vedeam în reluare emisiunile de la tv. Mă întreb acum de unde oare aveam toată energia aia?

Am crezut multă vreme că anii cei mai buni sunt cei care or să vină ( cum spunea un cântec al celor de la Direcția 5) dar se pare că pentru moment anii cei mai buni sunt cei care s-au scurs.

Și, poate, cel mai dureros mi se pare că toate astea nu se mai întorc și simt că le retrăiesc doar prin mailurile lungi pe care mi le scriu cu vechi prieteni care acum sunt prinși la fel ca mine în haosul unui program prea încărcat pentru vârsta noastră.

Ora Pământului-Lasă Pământul să respire!

Earth Hour este o mișcare globală care a început din Australia în urmă cu ceva ani. Astfel, în ultima sâmbătă din martie oamenii sunt îndemnați să stingă lumina pentru o oră și să scoată din priză diverse aparate. Chiar dacă o oră ne pare puțin ca timp, pentru bătrâna planetă este un ajutor imens iar cantitatea de CO2 transmisă în atmosferă scade.

România se află la al doilea an de Earth Hour iar anul acesta numărul orașelor românești care s-au implicat în acest proiect a crescut la 22 iar în București luminile se vor stinge și în Palatul Parlamentului, acest moment va fi urmat de mai multe recitaluri unplugged.

Românii sunt invitați să stingă lumina între 20.30 si 21.30. Anul trecut unii au avut ca scuză meciul naționalei difuzat la acea oră dar... anul acesta.. se pare că nu mai avem nicio scuză.

sursa foto: aici

si Romania zicea: Salut Duracell!

Știți reclamele alea drăguțe cu iepurașul Duracell? Păi sigur că le știți căci era o vreme când erau mult prea difuzate la tv.

Ei bine, se pare că pentru iepurașul cel roz România nu prea există pe hartă. Am intrat pe site-ul Duracell pentru a-mi lua niște date pentru un proiect la marketing și.. ghici ce? La secțiunea select your country and language-Eastern Europe... selectează dacă ai ce! România nu se regăsește... Am căutat printre Cehia, Ungaria, Lituania, Rusia, Turcia, Estonia, Croația, Letonia... și nimic... daaaar... nici vecinii noștri din sud nu-s pe acolo... să nu ne supăram prea tare, zic!

O întrebare mai am și vă las: oare trebuia să caut la secțiunea dedicată Asiei?

P.S. poate și-or fi stricat bateriile prin gropiile noastre și ne-au pedepsit!

poza de aici

Europa liberă

Niciun sistem politic autoritar sau totalitar nu a reușit să îngrădească în totalitate mass-media. Au existat întotdeauna mass-media clandestine care deschideau ușa spre libertate și cunoaștere și au existat oameni care au refuzat să accepte sistemele ce le tăiau drepturile fundamentale. Pentru români această ușă a fost deschisă de Europa liberă. Astăzi, proiectul Europa liberă AICI încearcă să aducă arhivele Europa liberă acasă și să înființeze Centrul pentru Cercetare și Documentare Radio Europa liberă.

Așadar, pe http://www.100000romani.ro/ se caută 100.000 de români care au ascultat Europa liberă sau care vor să afle ce a însemnat această punte de comunicare. 100.000 de români care să doneze câte 2 euro pentru a ne aduce această pagină de istorie acasă. Arhivele Europa liberă se află în prezent la Hoover Institution din Stanford, California, iar aducerea lor acasă costă câteva sute de mii de euro.

Puteți dona 2 euro prin sms la 8820.

sursa: www.100000romani.ro/

vesnicul razboi

Un prizonier de război este un om care încearcă să te omoare și nu reușește, apoi te roagă să nu-l omori tu.

(Winston Churchill)

Dar în civil... războaiele sunt parcă de un tragic absurd.... ne luptăm cu noi deși avem senzația că ne luptăm cu ceilalți. Încercăm să depășim orice limite dar sfârșim prin a fi noi învinși de TOT, de fapt învinși chiar de noi.

În civil.. războaiele sunt mai amare!

poza de aici

flori, fete... și-un primar

Primăria capitalei a dezvoltat un proiect de amploare și care nu numai că va scădea nivelul de poluare, nu numai că va redresa si întreaga economie a României, dar va și urca Bucureștiul în top 3 capitale de vizitat pentru frumusețea centrului vechi..... A scris pe unele autobuze urări de 8 martie pentru doamne și domnișore... și, doamne, ce brainstorming o fi fost în redactarea textului ... care era destul de lung.... activități intelectuale monșer.

N-am să invoc criza ci doar așteptările mele de cetățen care NU l-a votat pe Oprescu și care, cetățean pe persoană fizică, mai crede că înainte de aprobare orice idee d-asta trece mai întâi pe la primar.... M-aș fi bucurat mai mult să știu că primăria se ocupă de centrul vechi, de nenorocitele de gropi, de fluidizarea traficului, de reabilitarea școlilor, de multe altele.. și nu că principala ocupație e împărțitul de lalele, garoafe și scrisul urărilor pe autobuze.... poate că pentru noi, femeile, e mai importantă siguranța pe străzi la diferite ore decât un amărât de La mulți ani! și urări de primăvară.

poza de aici

Noi... oamenii

Omului îi place să se întoarcă la sursă. Trecutul, prezentul, viitorul sunt unul și același lucru.... El(omul) vede, simte, trăiește în toate punctele sale în același timp. Se contemplă el însuși, se înțelege, se posedă, reînvie și se judecă prin anii pe care i-a trăit.
(Albert de Lemartine)


Dintr-o dată, devine posibil ca să existe nu doar alții ci că și noi înșine suntem un alt printre alții.
(Paul Ricoeur)

Dumnezeu numără lacrimile femeilor

Am văzut de curând o carte în librării, Dumnezeu numără lacrimile femeilor, și m-am gândit la toate mamele, soțiile și tinerele pe care le cunosc și care se complac în relații care le calcă în picioare demnitatea.

Fac parte dintr-o familie conservatoare și toți ai mei consideră că femeile trebuie să îndure, să tacă și să facă tot posibilul să mențină familia pe linia perfectă. Eu sunt singura pe contrasens. Eu cred în demnitatea fiecărui om, cu precădere în demnitatea femeilor. Eu cred că orice femeie are voie să își părăsească familia atunci când soțul devine violent și nu să se sacrifice pentru că ea crede că le face rău copiilor destrămând o familie. Care mai e lecția de viață, de moralitate, pe care le-o oferi copiilor? Îi înveți să supraviețuiască într-un cămin destrămat, într-un cămin mai destrămat decât ar fi după un divorț. Căci nu mai putem vorbi despre a trăi ci despre a supraviețui. Am auzit atât de mulți tați care își numesc fostele neveste curve și depravate doar fiindcă la un moment dat al vieții lor au hotărât că merită mai mult decât mirosul de alcool și de scrumieră al soțului, fiindcă au hotărât că nimeni nu are voie să le lovească. Mă înclin în fața acestor femei și le privesc cu admirație în lupta lor de a-și recâștiga pruncii. Și mă înclin în fața bărbaților care își înțeleg și respectă femeile.

Îi urăsc și pe aceia care se transformă în misogini și cred că nicio femeie nu e capabilă să obțină prin forțele proprii jobul sau proprietățile. Eu una am văzut destui bărbați căsătoriți din interes. (deși pentru unii asta sună amuzant).

Ș-apoi, domnilor, de ce unii dintre voi faceți burtă după 50 de ani, de ce gâfâiți când urcați scările.. sau la voi îmbătrânirea e un proces normal? De ce femeile care le-au dat naștere copiilor voștri nu au aceleași drepturi?

Și fiindcă vine 8 martie La mulți ani tuturor femeilor care au știu ce au vrut de la viață… și la mulți ani și acelora care au hotărât acum să pună capăt unor relații din care s-au ales cu vânătăi! Și ce exemple superbe sunt toate aceste femei care s-au regăsit!

reclame in istorie

V-ați întrebat vreodată cum arătau reclamele la cele mai cunoscute mărci acum câteva decenii? Iată câteva exemple:

sursa foto: http://flickr.ro/

2 ani si multumiri

În martie blogul meu împlinește 2 ani. Au fost 2 ani în care am învățat despre mine și am dat mai departe tot ceea ce am descoperit mai frumos și mai curat. Au fost doi ani în care am pierdut oameni dragi, am descoperit oameni și idei minunate, am criticat dar nu am judecat... Am învățat și că ar trebui să-mi întorc sufletul spre oamenii adevărați, spre prietenii mei vechi, spre oamenii care mă cunosc cu adevărat. (în ochii lor ne vedem cel mai corect și mai coerent).

Vă mulțumesc tuturor celor v-ați oprit în drumul vostru virtual și aici. Unii dintre voi mi-ați împărtășit din gândurile voastre, din credințele voastre, din trăirile voastre.. alții ați criticat, v-ați bătut pentru ideile voastre... și vă mulțumesc deopotrivă, vă mulțumesc cu aceași intensitate!

Vă doresc o primăvară curată și liniștită!

Ioana C.

Giovanni Papini-Un om sfârșit

″Eu - și voi spune asta în auzul întregii lumi, fie că mă credeți sau nu-sunt doar o figură născută dintr-un vis…. Exist numai pentru că cineva mă visează, cineva care, dormind, mă vede mișcându-mă, acționând și trăind-sau, chiar acum, rostind aceste cuvinte. ″

L-am descoperit pe Giovanni Papini în ″Romanul adolescentului miop″ al lui Eliade, prin clasa a 10 a sau a 11 a. Îmi amintesc că citeam pe holurile liceului, așezată pe jos și sprijinită de calorifer. Îmi plăcea să citesc acolo.. era o liniște pe care nu o găseam acasă.
Zilele trecute am cumpărat cartea, am recitit-o cu aceași emoție… e cartea unui om care a început TOTUL dar a sfârșit prin a nu termina NIMIC.

″M-am aplecat peste lentila microscopului și ce-am văzut? Ceea ce văd zilnic cu ochiul liber… ființe mici. Într-o lume mică, înghițindu-se una pe alta. ″

″Umanitatea e o femeie care nu se lasă înduioșată decât de către cel care o adoră. ″

″Nu te poți face ascultat de către cei pe care n-ai vrut să-i asculți. Am fost străin pentru ei, iar ei nu înțeleg vorbele unui străin. Nu-l pot iubi pe cel care nu s-a mistuit din dragoste pentru ei. ″

″Dar toate au fost în zadar. Oameni, m-am apropiat de voi, dar nu vă iubesc! ″

Imnul golanilor

Am citit pe Realitatea.net un articol despre Cristi Pațurcă, cel care a declanșat Golaniada (un fenomen ce îi aduna pe cei nemulțumiți de sistemul condus de Iliescu). Articolul începe cu declarația șocantă a cântărețului Am ajuns un boschetar.

Cristi Pațurcă a fost la doar 25 de ani protagonistul celui mai lung spectacol din istoria postdecembristă a României. A cântat în Piața Universității Imnul golanilor ca un protest împotriva sistemului condus de Iliescu.

Mai bine haimana,

Decât tradator,

Mai bine huligan,

Decât dictator,

Mai bine golan,

Decât activist,

Mai bine mort,

Decât comunist.

La vremea respectivă cântărețul a generat un fel de "Woodstock" românesc prin faptul că aduna în fiecare seară la kilometrul 0 peste 30.000 de oameni.

Acum cântărețul a fost evacuat din casă și se află la limita supraviețuirii.

„Doar pe mine sunt supărat, nu trebuia să fumez şi să beau atât de mult. Şi nu trebuia să fiu atât de naiv. Dar de unde să fi ştiut eu cum să-mi gestionez viaţa? Nu există o reţetă”, a declarat Paţurcă pentru Realitatea.

Mă întreb cât de repede îi uităm pe cei care se sacrifică? Se pare că foarte repede. Mai grav e că e o trăsătură națională... Și se pare că și mai repede se complac ei și renunță la idealuri, renunță la lupta pentru normalitate.

A fost o data ca-n povesti

A fost in Romania,

O mare gasca de golani,

Ce-au alungat sclavia.

Noi nu ne-am confundat nicicind

Cu "oamenii de bine",

Numiti si neocomunisti.

sursa:http://www.realitatea.net/cantaretul-cristi-paturca--am-ajuns-un-boschetar_701213.html

redefinire

gheața mi-a ars tălpile
precum
un foc de tabără
dar din apropierea vârfului
simt că lumea
se vede altfel
sau la fel
deși simt că mă clatin
știu că lungul drum
trebuie echilibrat
și trebuie învățat tocilărește
astfel încât
căderea
să se poată
transforma
în urcare lină.
sursa foto: aici

ea poartă

Ea poartă...

Pe buze
capriciul
ș-amarul
pe gene
regretul
pe brațe
durerea
pe gât
eșarfa
lacrimilor
pe sandale
nisip
pe chitară
dor

de foc
și-n inimă
amintirea
ta.

sursa foto: deviant

prin mine (repostata)

( sunt gânduri scrise acum vreo 2 ani dar rămân la fel de amare și de sincere...)

Undeva la granița dintre tine și mine, undeva lângă brațul meu stâng și ochiul tău drept, undeva între buze și gând... s-a stins refrenul din gheața aruncată pe razătoarea murdară de carne...atunci, demult, când încă mai îmi piveai gleznele, când încă îmi mai mângâiai părul, când aveam momente de sclipire, când alergai de la tine la mine împiedicându-te și ridicându-te cu chipul răvășit de emoție, când îmi cântai la pian seara, când îmi aduceai trandafiri, ghiocei și lalele negre, când încă nu plecaseși....când încă erai și puteam conta pe asta...

A rămas rujul pe camașă... și gândul, și amintirea, și rugina, și amăgirea... eu.... și jur că nu am învățat încă să trăiesc altfel, jur că în disperarea mea te mai caut uneori când mă demachez, când îmi așez colierul, când îmi strâng părul... când șterg praful de pe pian... jur că te caut-în mine, pe stradă, prin ventriculul drept, prin artere, prin mine, prin vânt, prin mine, prin noapte, prin teancul de foi, prin mine, prin teatrul golit, pe scena tristă, prin tablouri, prin grafică, prin mine... și strig.... prin globulețele din decembrie, printre ghirlande, printre cd-uri de colinde, printre fulgi, pe panouri publicitare... prin mine.... prin mine....

sursa foto: aici

de 50 de ani pentru eternitate

Fix de Valentine′s Day se împlinesc 50 de ani de când bunicii mei s-au căsătorit.

E 14 februarie 1960 în poze, e iarnă, e omăt, e atâta spiritualitate…. Acum mai e doar bunica, bunicul ne privești din ceruri… Aș fi vrut așa de tare să fie aici, să le spun ″La mulți ani!″. Știu că el ar fi plâns iar ea ar fi spus: ″e o zi ca oricare alta″.

Au fost căsătoriți 49 de ani pe Pământ dar vor fi legați pentru eternitate și vor rămâne pentru mine cel mai viu, cel mai grăitor, cel mai coerent model de iubire, devotament și demnitate. Nu cred în Valentine s Day dar datorită lor cred în iubirile pe viață, în respectul dintre oameni și mai cred că poți să trăiești cu demnitate. Au trăit împreună trădări, sărăcie, durere, boală… dar nu au încetat să aibă în priviri aceea sclipire limpede și clară pe care o au toți oamenii care trăiesc curat.

Au construit o lume care face bine, care îmi face bine. La multe eternități, dragii mei!

sursa foto: aici

ne-am mutat viata pe net

Ce tâmpenie că ne-am mutat viața pe net. Am ajuns să le scriu mailuri unor oameni cu care aș putea vorbi față-n față, îmi scriu mailuri oameni care ar putea să mă sune pur și simplu. Cică suntem foarte ocupați. Ce prostie!

Mi-ar plăcea să mai primesc scrisori prin poștă… hârtia, scrisul, plicul, timbrul.. au fost înlocuite de sunetul hilar al alertei de la mail.. Păcat!

Ș-apoi... chiar suntem așa de ocupați?

sursa foto: flikr

cărțile-ferestre în ziduri

Era o vreme când ne construiam propriile filosofii despre viață, propriile modele, propriile valori din cărți…
Circulă un filmuleț tâmpit pe net despre o tânără care a incurcat un fast-food cu o bibliotecă…cam așa am ajuns. Oamenii se uită la tv, la emisiunile alea despre care nu s-a înțeles încă faptul că-s doar niște produse de foarte proastă calitate și cu toții își iau de acolo modelele.

Îmi place tare mult melodia lui Chilian-Un arici pe-un câmp de maci (pentru a o asculta - click ) cu versul inegalabil: cărțile-ferestre-n ziduri.- e bine de ținut minte. Dar câți înțeleg în mod real?

Dar pentru aceia dintre noi care mai văd zidurile, pentru aceia care văd ferestrele, pentru aceia care și-au construit ferestrele... mai e o șansă… știu că mai e.
Avem nevoie de ferestrele astea..pentru a nu mai fi ignoranți, pentru a nu mai fi mediocri și murdari… pentru a nu ma fi persuadați de toți aceia care… sunt plătiți pentru a ne povesti toate inepțiile din lume.

gheața de pe cer

stele s-au murdărit de lacrimile reci
și parcă cerul tot e-nzăpezit
de un noian de vise
ce nu s-au mai îndeplinit

aștept să curgă vinul
de prin paharele murdare
și încep să urc din nou spre mine
e-o cameră pe undeva
în care am pus toate amintirile
de gheață

și parcă luna își lasă dungile
pe-o pârtie murdară

poza

e exact ca-n cântecele lui Puya

Despre jurnalism.. cu drag ș-amar…

E exact ca-n cântecele lui Puya (Change) - susținem că nu ne uităm la tv la scandaluri, că nu ne hrănim cu toate inepțiile care apar prin tabloide…dar defapt tirajele și audiențele tv spun altceva.

Problema e că generalizăm… problema e că nu facem eforturi să protestăm. Și e atât de simplu.. știți chestia aia, de regulă neagră și cu butoane, care se numește telecomandă… ea ne dă puterea de a schimba lucrurile… și nici nu ne obligă cineva să cumpărăm ziarele de 0,50 bani. Mă gândesc că Dumnezeu ne-a dat șansa de a avea rațiune… și cu toate astea… ne lăsăm hrăniți de opiniile unei minorități, când noi suntem majoritatea. Dar e o problemă a așa-zisei noastre democrații- că suntem o majoritate condusă de o minoritate.

Sunt studentă la jurnalism (și la management dar nu cred că ar conta în contextul dat dar mă ajută să am o viziune mai analitică) și cel mai adesea oamenii mă întreabă: și ce învățați voi acolo? Voi n-aveți pic de conștiință când faceți praf o persoană prin ziare și pe la tv? Știi care-i treaba cu jurnalismul? – că tre să pupi în fund pe toată lumea. Mă apăr de fiecare dată spunând că nu sunt așa, că nu e firesc să fim așa, că de ce am generaliza, că n-am să scriu niciodată la comandă, că nu pot să scriu dacă nu cred cu adevărat în ceva… dar toți îmi zâmbesc cu acel rânjet cretin care parcă-mi spune: mda, ce să zici și tu acum.

Și da, sunt de acord că ar trebui ca așa-numiții noștri jurnaliști să observe încotro merge jurnalismul acesta în care potrivim realitatea cu degetul precum în bancul cu cei doi polițiști care au găsit un cetățean turmentat (cred) pe strada Edgar Quinet și neștiind să scrie numele străzii i-au dat un brânci pe Str. Academiei și au modificat realitatea.

Ș-ar mai exista o problemă... prezentatorii acelor emisiuni ce poarta egida pamflet ori revista presei.. nu sunt jurnaliști.

Nici nu știu care-i rostul postării ăsteia având în vedere că nimeni nu mai crede în nimic…
poza de aici

cărți de bine sau citate din oana pellea

Îmi cumpăr cărți, cărți care fac bine atunci când te simți încurcat prin zilele negre și lungi. Când nu mai găsesc drumul, când nu mai știu care-s lucrurile care ard citesc pasaje din Paler, Cioran, Marquez, Puric și mai nou Oana Pellea. Știu că v-am mai scris fragmente din Jurnalul ei dar… e o carte care vindecă… care te împinge la meditație.

De ce aproape întotdeauna când ne fotografiem zâmbim? Aproape întotdeauna arătăm că suntem fericiți. Poate că în subconștient vrem ca imaginea noastră să rămână așa, a unor oameni fericiți.

Replică la tv: dacă există un decor, există și un regizor. Deci Dumnezeu există.

Mi-e foarte greu să trăiesc în timpul acesta pe care nu eu l-am ales, cu oamenii ăștia pe care nu eu i-am ales și în lumea asta pe care nu eu am ales-o.

Din păcate trebuie să ne luăm cu noi peste tot. Ce odihnitor ar fi să ne mai despărțim din când în când de noi.

Amintirile astea sunt ca niște animale speriate… Le e frică să iasă la lumină…. Stau acolo, în beznă, și se hrănesc din mine.

poza de pe deviant

pe clape de pian

m-am născut pe clape albe de pian murdar

în timp ce mama cânta un addagio de dor nebun

de-atunci mă ascult în fiecare răsuflare

ce suflă fum gros... fum de tutun

mă preling precum secundele printre rămășițele de lut

și mă desfac în minunate petale

doar noapte mai curge

prin mâinile mele

pline de sânge

și rouă

lumina de la lumânarea vechea s-a întors spre mine

privindu-mi ochii

i-am spus și ei:

m-am născut pe clape albe de pian murdar

în timp ce mama cânta un addagio de dor nebun

pozele de pe deviant aici

luna

Luna se desface în fâșii de mătase
ce se scurg pe farfurii de sticlă
și cască suav către noi
zâmbind către soarele cald

un pictor adulmecă roua
și-aruncă bucăți de pâine
primului porumbel
ce se lasă din zbor agale

iar alții ca mine
își întorc inima pe câte-o parte
o șlefuiesc
și-i dau miros de tămâie

din șemineu
curge
fumul
unei ierni

altei ierni….

poza de aici

asumare cu miros de resemnare

E oare un act de curaj să te oprești la sfertul drumului și să admiți că limitele tale au fost mai aproape decât te-ai fi așteptat?

Cred că în asumare, la fel de bine ca și în resemnare, se găsește doar comoditatea din actele noastre. Dar azi prefer să fiu comodă și să accept că m-am învins singură.....

sursa foto:aici

abstract(repostată)

O să mă iertați probabil fiindcă n-am prea mai fost coerentă în postări în ultima vreme..daar m-au furat două sesiuni ..două prime sesiuni din viața mea de studentă.
Vă ofer cu drag o poezie mai veche.

Noi nu trăim mai mult de trei-patru zile
aici
sub asfalt
În timp ce soarele se lungește cu poftă spre un apus de neuitat
Noi nu trăim mult dar zilele-s bune…
Din mâini curge leneș un sânge bolnav…
mi-e dor de trecut… și lui îi e …
bine!

Din mare răsună
în cupe de dor
felia de viață a
lunii..și mor
cu mâna sub cap
și cu sufletul prins
sub o placă pe care stă scris:
AM ÎNCHIS!

nu evenimentul, ci cunoasterea lui

Ce s-ar întâmpla cu Iisus dacă ar reveni pe Pământ, în zilele noastre? , se întreba Robert Escapit în 1970 în Le Monde. Din păcate chiar dacă acum, peste mii de ani, societatea per ansamblu s-a schimbat, soarta Lui ar fi aceeași, însă diferențele sunt date nu de eveniment ci de felul în care ar fi cunoscut de oameni.
Astăzi, întreaga omenire ar afla la micul dejun, că un tânăr contestatar a fost executat de forțele de ocupație, la cererea autorităților locale-și l-ar uita în acelați timp.

Acum, după 40 de ani răspunsul ar fi același....

pentru o virgulă

Cioran a scris cândva: Visez să trăiesc într-o lume în care oamenii să moară pentru o virgulă!

Eu visez în continuarea lui.... iar virgula aia e defapt întruchiparea oricărui act de dreptate, de moralitate...pentru înfăptuirea căruia ar trebui să luptăm.... ( cam idealist, nu?)

mi-e iarnă

mi-e sufletul uns cu lacrimi de sare
mi-e rouă
și fier alunecă-n vale.

mi-e dor de un trecut anost
mi-e dor și doare
Ah, mi-e iarnă!

Afară ninge aburit
dar eu aud doar ploaia
ce se leagănă pe geam.

miroase
și ninge
în minte.

mi-e dor de un trecut anost
mi-e dor și doare

Ah, mi-e iarnă!

Poza de aici

coji de portocala

Cu urechea lipită pe ziduri ascult adesea
mirosul cum fuge prin pietre.
Apoi.. mă desfac în mii de bucăți
ș-așez coaja pe mal

Nu știu dac-am ascultat vreodată o muzică mai bună
decât cea care-a curs din coaja portocalei stricate
ș-apoi, spuneți-mi voi, care muzică e așa de complicată
încât o portocală s-o cânte o singură dată?

trenul de ieri a strivit gramul de libertate
ce-l primisem în dar de la viață,
ascult cum surânde oglinda
lipită de geam.

sursa foto: http://flickr.com/

spuse

câteva citate din Paler, cu drag..

Unii tac pentru că visează o elocinţă mai profundă decât a cuvintelor. În schimb, alţii tac pentru că nu mai vor să spună nimic. Pentru că nu mai cred în nimic. Nu mai cred în dragoste şi se hotărăsc să nu-i mai pronunţe numele, nu mai cred în fericire şi se hotărăsc să uite de ea.

Nu toată lumea e capabilă să stea în mlaştină până la gât şi să surâdă. Unii nu se pot abţine să nu dea din mâini, încercând să iasă, chiar dacă astfel se scufundă cu totul.

(extras din Rugați-vă să nu vă crească aripi)

Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren...

(extras din Viața pe un peron)

Ceilalţi lupi m-ar sfâşia, dacă ar şti că urletul meu e, în realitate, un plâns.

(extras din Scrisori imaginare)

Fiecare are dreptul la dezamăgire.

dor de oameni dragi

Time catches everyone

And the world goes round the sun

But the memory lives on in my heart

Going back to the start

Forever forever forever

Sunt toți oamenii pe care i-am strâns în inimă și îi vom păstra cu emoția primei întâlniri și cu amarul gust al despărțirilor… Sunt toți oamenii pe care i-am cunoscut și pe care intersecțiile ni i-au furat…

Skiving french and stealing mars

Hanging out in rosie's bar

Getting changed straight after school

Smoking fags and playing pool

N-a trecut prea mult… dar mie una îmi e dor de liceu.. îmi e dor de orele lungi în care bilețele zburau prin clasă, îmi e dor de chiulurile de la orele de franceză, de emoția de dinaintea tezelor.. acum vine emoția de dinaintea sesiunilor… și parcă nu mai seamănă. Îmi e dor de diminețile în care ne revoltam că am dat cu ceasul de pereți, îmi e dor de tot…

Acum… doar

A traffic jam when you're already late

A no-smoking sign on your cigarette break

It's like ten thousand spoons when all you need is a knife

It's meeting the man of my dreams

And then meeting his beautiful wife

And isn't it ironic...don't you think

A little too ironic...and, yeah, I really do think...

Melodiile de aici (Sandi Thom-Time) și aici (Alanis Morissette)

Poza din galeria personală

Apoi supravietuim

Sunt drumuri pe care le luăm de la capăt cu fiecare suflare, sunt drumuri pe care hotărâm să mergem și drumuri pe care pur și simplu ne trezim din întâmplare. Pe unele din ele avem să le părăsim la timp, pe altele abia când suntem dați afară..iar pe altele ne simțim în siguranță.

Drumurile mele sunt pavate cu pietre pe care
oamenii au scris cu inima
cuvinte dragi ori seci
Sunt drumurile toate pe care am mers țindu-mă de mână
cu oameni dragi…
cu oameni gravi..
și simt mirosul primelor descoperiri
și simt mirosul primelor întrebări…
dar dincolo de toate sunt despărțirile

Sunt drumuri în care noaptea e sfâșietoare
și sunt drumuri care m-au ademenit.

Aș vrea să am din nou în față începutul… să știu drumul corect. Dar nimănui nu i se dă șansa asta.
Apoi… supraviețuim.

Poza de aici

Cadoul de la Rațiu

Simona Popescu povestește pe blogul ei ( http://simonapopescu.webs.com/ )
despre cum a apărut ziarul Cotidianul. Postarea e o mărturie tulburătoare a Simonei Popescu (mai ales dacă te leagă ceva de jurnalistică și democrație) despre oameni de valoare și oameni mediocri. articolul

″Am fost prima redactie din Romania unde toata lumea lucra pe calculator. Ne invidiau toti ziaristii. Ei se chinuiau pe masini de scris, noi lucram deja pe computere Macintosh. Lucam cot la cot cu jurnalisti de la The Guardian. Invatam sa scriem alaturi de scriitori si poeti celebri precum Nicolae Prelipceanu, Stefan Agopian, Florin Iaru, Ioan Es. Pop... sotia si fiica lui Nichita Stanescu erau colege cu noi...

M-au anuntat ca sunt angajata pe data de 31 decembrie 1990, am inceput sa lucrez inca de pe 2 ianuarie. Redactia era acasa la Ion Ratiu, in strada Armindenului. (...) iar cand ne-am mai inmultit, Ion Ratiu n-a mai suportat inghesuiala si a inchiriat o vila pentru ziar. Apoi ne-am mutat in sediul redactiei de pe langa statia de metrou Eroilor. In Armindeni, Ion Ratiu venea in redactie insotit de jurnalisti britanici. Pleca de fiecare data incantat. (...)″

Rațiu știa că esențial este să facă oameni din acei tineri care scriu la Cotidianul și nu să-i folosească la maxim:

″Pe multi dintre noi ne-a trimis la facultate. (...) Nu numai pe mine. Eram vreo zece, daca nu si mai multi, carora le platea cursurile la facultate. Ne placuse pe toti. Avea o incredere extraordinara in tineri, mereu ne spunea ca tinerii vor misca lucrurile in tara asta care va sfarsi prin a se reforma, a se moderniza.″

Dar peste ani... ziarul ce apăruse ca o minune..a dispărut... fără surprize majore.

″Cand il vad pe Cornel Nistorescu, dispus sa ingroape darul lui Ion Ratiu pentru democratia din aceasta tara, mi se face o scarba de nedescris. Calca in picioare cadoul lui Ion Ratiu pentru toti cei care au crezut in democratie sustinand ca ei ar fi detinatorii adevaratei democratii!″

dar trece oare?

Când am citit prima oară Micul Prinț m-am întrebat de ce face parte din categoria:Literatură pentru copii... apoi m-am gândit că ar fi frumos ca majoritatea copiilor să o citească și să-i înțeleagă mesajul.

Azi am găsit o foaie cu citate din carte și mi-a căzut privirea pe o un paragraf de care nu-mi mai aminteam:

“Iar după ce-ţi va fi trecut durerea (durerea întotdeauna trece), vei fi fericit că m-ai cunoscut. Vom fi de-a pururi prieteni. Îţi va fi dor să râdem împreună. Şi vei deschide uneori fereastra aşa, numai de drag… Şi eu voi privi la stele. Toate stelele vor fi nişte fântâni, cu câte un scripet ruginit. Şi toate îmi vor da să beau.”

Antoine de Saint-Exupery – “Micul Prinţ”

Dar oare durerea chiar trece întotdeauna?

... zile

Sunt zile ce poartă pecetea culorii negre de la prima oră a dimineții până târziu în seară... și cu toate că ai fi in stare să pui capăt tuturor lucrurilor pe care le faci... trăiești drama unei lucidității vulgare: știi că nu ai cum să te sustragi.

Uneori mă simt un Iona mai modern.. iar alteori o Nora... ori un Gelu Ruscanu din Jocul ielelor.

lecția de economie

Iată o lecție pentru politicienii noștri care au început să devină mari economiști și în definitiv o lecție pentru noi toți:

″Economia trebuie condusă în folosul tuturor.

Cele mai potrivite prețuri nu sunt prețurile cele mai mari, ci acelea care încurajează atingerea celui mai înalt nivel al producției și al vânzărilor.

Cele mai potrivite salarii pentru forța de muncă nu sunt cele mai mari care se pot acorda, ci acelea care permit o producție maximă.″

( Henry Hazlitt, Economia într-o lecție-o carte cu și despre economie pe înțelesul tuturor)

li se întâmplă și lor

Vă avertizez că ceea ce veți citi mai jos este o știre cât se poate de reală și nu o cronică a unui film de comedie.
Sursa: http://realitatea.net/

″Un evadat din Marea Britanie se joacă de-a şorecele şi pisica cu poliţia . Craig "Lazzie" Lynch a evadat în luna septembrie dintr-o închisoare din Suffolk, unde executa o pedeapsă de şapte ani pentru furt. De atunci, britanicul şi-a făcut un cont pe Facebook, unde postează în mod regulat mesaje.

În timpul sărbătorilor de Crăciun Lynch a postat pe Facebook fotografii în care ţine un curcan în braţe, are ghirlande în jurul gâtului sau le arată degetul mijlociu poliţiştilor, oferindu le mereu indicii despre locurile în care s-ar afla.

Lynch are mai mult de 30.000 de fani pe reţeaua de socializare, dar s-au format şi grupuri care îi condamnă comportamentul. Acestora, internautul le-a răspuns că el este respectuos şi nu a atins niciodată şi nici nu a furat de la vreo bătrânică.

Poliţia este din ce în ce mai iritată de comportamentul lui Lynch şi a cerut a ajutorului publicului, pentru că nu-l poate găsi din informaţiile de pe Facebook.″