anul care trece, anul care vine

La fiecare sfârșit de an oamenii vorbesc despre un an ce a trecut rău sau bun. Mereu m-am întrebat cine poate face delimitarea asta exactă între bine și rău? Cum stabilești că a fost bun? Adică, dacă spre exemplu ai reușit să-ți cumperi o mașină super tare înseamnă că ai avut un an bun?

Poate că și perspectiva mea pare greșită fiindcă eu obișnuiesc să vorbesc despre ani ușori și ani grei. Ăsta care a trecut a fost greu… greu dar frumos. Ați observat că toate lucrurile grele sunt, printr-o manieră ciudată de abordare, frumoase.

Anul ăsta, mai mult decât oricând, am duse lupte lungi cu mine însămi. Anul ăsta am pierdut oameni dragi, oameni care atunci când au plecat au sfâșiat bucățile de piele de pe sufletul meu( mă gândesc că și sufletul e îmbrăcat în piele, dar e o piele mai netedă…), alții… m-au trădat… s-au mutat în lumea altora. Am învățat că e esențial să ai încredere în tine și că… atunci când pierzi tot câștigi libertatea de a fi tu însuți!

Vă doresc un an nou așa cum vă e sufletul, un an cu liniște și împliniri!
La mulți ani, oameni dragi!

Clini Clowns

Incepand cu 15 decembrie 2009, CliniClowns Romania a dat start-ul unei campanii nationale de strangere de fonduri. Obiectivul acestei campanii consta in obtinerea de fonduri pentru sustinerea financiara a extinderii activitatii in cat mai multe spitale de copii.

Clini Clowns sunt defapt o echipă de clowni profesioniști care merg în spitale de copii pentru a le lumina puțin viața și pentru a le ameliora suferința.

Îi putem ajuta să își extindă activitatea prin donații. Donatiile se pot face sunand la numarul 0900.900.634, apelabil numai din reteaua Romtelecom. Fiecare apel valoreaza 3 euro, suma care va fi directionata catre Fundatia CliniClowns Romania.

Puteți afla mai multe despre ei pe site ul http://binefacere.ro/

Poza de pe: http://binefacere.ro/

Mereu dar inegal

De sărbători mă simt inutilă și singură… mai singură cu fiecare an care trece…

Și oamenii din jurul meu se împuținează… unii s-au mutat în ceruri… alții au plecat din lumea mea în lumea altora… îi voi iubi pe toți, mereu.. dar inegal.

Sursa foto: http://images.google.ro/

Joyeux Noel!

Dragii mei,

Vă doresc să aveți zile de sărbătoare liniștite alături de cei dragi sufletelor voastre!

Crăciun fericit!

ceva rămâne la fel

Avem impresia că lucrurile au fost intotdeauna la fel și uităm că s-au schimbat destul de multe. Explicăm că defapt nu ne mai descurcăm fără anumite obiecte și fără anumite servicii pe care ultimele 2-3 decenii ni le-au oferit și ne-au transformat în niște simpli consumatori, negăm cumva că lucrurile au stat și altfel.

De sărbători se vede cel mai bine discrepanța dintre tradiții și modernism și parcă e mai bine să urmezi tradițiile în astfel de momente decât să te avânți spre tehnologie, fiindcă nu e cazul.

despre viață pur și simplu

Pe la 15-16 ani te apucă o criză de personalitate. Ai senzația că nimeni nu te poate înțelege și orice ai face singura soluție e să te sinucizi. Pe la 19 ani, deja râzi de cât de tolomac erai.

Apoi, după crudul 20 începi să înveți despre viață. Pe la 30 te descoperi cu adevărat și lista continuă...

Evident că viața nu e dreaptă, evident că joacă uneori la dublu, murdar, fără remușcări. Dar e … e acolo. O simți în orice adiere a pomilor, în fiecare ninsoare, în orice melodie asculți, în fiecare carte pe care o citește, în fiecare om pe care îl cunoști.

Vroiam să vă scriu, defapt, despre altceva.
Bunicii mei au avut o căsnicie de aproape 50 de ani, oare să mai visăm la asta?

Știți, eu vă întreb nu de dragul conversației ci fiindcă eu caut răspunsurile astea și cred că și voi vă gândiți la astfel de teme în momentele voastre de sinceritate.

Noi cu zăpada... ei ?!?

În timp ce politicienii noștri își fac jocurile pe la întâlniri oficiale și neoficiale de-o noapte sau de-o zi, se cufundă în ironie la diverse emisiuni... noi, muritorii de rând, ne ″distrăm″ cu zăpada. Pare că doar niște jurnaliști, amatori de senzații tari din nevoia de audiență și de prime de Crăciun, mai se interesează de soarta celor rămași pe drumurile patriei (care drumuri cică s-ar numi autostrăzi), prin gările triste și prin intersecțiile minunate ale Bucureștiului.

Am văzut și un reporteraș isteric care susținea că niște troiene de 2 metri au acoperit un autobuz prin Ialomița. Desigur că ″muntele″ de zăpadă era puțin peste genunchii lui dar e clar că situația nu e roz, e chiar foarte albă ( ca să-mi permit o glumă seacă) și parcă circul politic nu e la fel de amuzant acum când temperaturile cu greu depășesc 0 grade și oamenii își petrec nopțile înzăpeziți pe autostrăzi.

sursa foto: http://imgines.google.ro/

printre rânduri

Mă caut pe mine printre rânduri scrise mai demult sperând că am să aflu cine eram și cine sunt pentru că azi nu mai știu nimic despre mine, îmi trăiesc viața urmând rutina, șirul orar al programului meu zilnic.

Sper să găsesc momentul în care m-am oprit și să continuu drumul doar că e greu să deslușești adevărul în spatele metaforelor și e și mai greu să înțelegi cine erai cândva.

Mă privesc uneori în geamurile autobuzelor și-mi pare că am o privire mai dură și mai rece… m-am maturizat prematur. Am învățat despre viață în ultimul an mai mult decât am învățat în tot restul ei.

p.s. : E dimineață în altă viață!

sursa foto: http://deviantart.com/

declin

Întotdeauna am avut senzația că declinul arată mai bine decât succesul, că parcă e mai artistic. Văzut cu ochi căprui spre negru pare mai bine aranjat în pagina vieții.

După un declin nu mai ești același…

înveți să lupți chiar și atunci când nu mai e război,
înveți să te aperi chiar și atunci când nu mai e pericol
și înveți să aștepți răspunsuri chiar și atunci când ceilalți au impresia că nu mai există întrebări

Declinul nu se cumpără pe când succesul…

sursa foto: http://deviantart.com/

Din toate florile.. una verde. NU drogurilor!

Mi-a dat un prieten zilele trecute sa ascult o melodie a lui Sișu-Din toate florile, spunându-mi ca are mesaj mișto.
Și da, chiar are.. dar e un mesaj subtil care te pune pe gânduri și te îndeamnă cumva să te alături unei campanii ce pare mai bătrână decât unii dintre noi: NU Drogurilor.


Din toate florile din lume..
pe tine te-am ales
Te-am simtit...
Nu esti pe interes
Acum este geloasa..rau..
Nu stiu cum sa fac sa te scot din capul meu

Sunt multe flori care cresc peste tot in lume
Unele sunt bune..
te fac sa spui glume..
Unele te teleporteaza in alta lume..
Altele te doboara..
te fac sa spui nume
Unii le numesc florile raului
Altii flori ilegale
Eu
florile haului
La marginea mintii.
In abisul constiintei
Si le culegi in cautarea fiintei

Repere și valori

Am aflat azi dimineață de la tv că noul idol al tinerilor de până-n 15-16 ani e Hannah Montana sau după numele ei real Myles Cyrus(Sper că nu i l-am greșit). M-am dezmeticit cu greu.. cred că am lipsit ceva vreme de pe planeta asta din moment ce eu incă mai credeam că idolii lor sunt Rebelde, Tokio Hotel și parcă Blaxy Girls.:))
Dar pare mai pașnică fata asta, Hannah, și cred că nu poate trezi pasiuni sângeroase ori amoruri adolescentine prea elocvente.

Băsescu reloded!

Îmi vine să râd când mă gândesc la câtă desfășurare de forțe a avut în spate Geoană și cu toate astea... știm cu toții rezultatul.

Desigur se va striga:Fraudă! dar doar câteva zile apoi...ei bine, apoi.. toată lumea se va bate pe ciolanul cel mare căci nu președintele se lăfăie în banii poporului ci guvernul cu toți miniștri lui minunați. Am așa o senzație că PNL ul se va sacrifica și va spune: Pentru binele poporului român acceptăm să guvernăm cu PD-L.:))

M-am pierdut printre lucruri nesemnificative, ideea era una cât se poate de simplă și portocalie cu două întrebări:
1. Cum e posibil ca un candidat susținut de vreo 7 partide politice să piardă? ( iar pentru aceia dintre voi care cred că a fost fraudă v-aș întreba: N-a avut cumva Geoană în fiecare secție de voatare vreo 6-7 oameni care-și reprezentau partidele și care au vegheat la buna desfășurare a procesului de vot) ș-apoi... chiar dacă să spunem că defapt Geoană are 50, 33 și Băsescu 49... nu e cam rușinos să obții atât de puțin cu atâta susținere?)

2. Jos Pălăria în fața românilor din străinătate! ( Nu numai că ne pompează în economie milioane de euro dar ne trimit și voturi).

doar nopți

(repostată)

Sunt nopți în care vrei să te metamorfozezi într-un sunet asurzitor, într-o nirvana țipătoare, într-un foc, incediu, cutremur, să zdruncini totul și să te aduci pe tine inapoi.
Sunt nopți în care dacă ai avea un copac l-ai transforma în hârtie și apoi ai rupe fiecare foaie până când te-ai înconjura de bucățile albe minuscule, până te-ai îmbrăca în albul lor zăpăcitor și toți ar striga după tine că ești cea mai nebună ființă umană întâlnită.
Sunt nopți în care ai diseca inima cu o drujbă și ai vărsa nisip în sângele cald. Sunt nopți în care ai putea să zburzi prin infinit doar cu o lovitură de pumn într-un geam gros până când mâna ta ar fi doar “bucata”de sub o mare pungă de gheață…

Din Cubul cu Gândac

Când i-am întâlnit prima oară soția am rămas surprinsă că are gusturi așa de fine. O blondă subțirică, cu ochii negri și cu buze superbe care se atârnase de brațul lui drept și zâmbea destul de lasciv. Până la proba cu deschisul gurii i-aș fi dat șanse mari dar m-am liniștit repede. Cât D. s-a dus la bar să ia ceva de băut eu am rămas cu ea. Mă liniștea să știu că o pot domina. Îmi povestea despre cariera ei de secretară, iar eu mă abțineam să nu izbucnesc în râs. Gândul că o considerasem cu adevărat importantă mă amuza dar mă și irita cumplit.
Ei au plecat pe ringul de dans să arate ce pricepuți sunt în ale dansului. Și iaaaar părea că Elena e vreo mare doamnă când se unduia pe un tango lent. Rochia ei roșie și foarte lungă era amețitor de superbă.

M-am așezat la bar și am comandat o votcă. Am continuat să o privesc până mi-a întrerup distracția un domn care credea și încă mai crede că poate să agațe pe oricine. Mi-a zis că-i place să vadă femei care beau singure la bar.
-Sunt singure și dezamăgite și cele mai sexy.

I-am tăiat-o repede. N-aveam chef de discuții abrupte care te conduc dramatic de rapid în patul celuilalt.

Am plecat acasă. Dobitocul nu știe că cele mai sexy femei sunt cele care se ghemuiesc cu sticla de votca pe canapea, pe jumătate dezbrăcate, cu părul ud și răvășit, cu ochii plânși, cu rimelul întins și cu o duzină de amintiri și regrete.
N-am să-l învăț eu asta.

Gândacul meu e plecat în oraș. Astă-seară nu-l mai aștept.
M-am lecuit și de lumea mondenă.

Am visat-o pe acea Elenă răvășitor de frumoasă și de proastă care-i era soție lui D.

(extras din Cubul cu gândac-o încercare mai serioasă a mea de a scrie.. să spunem o carte).

Domnule Geoană, Timișoara nu te vrea!

Jos Pălăria în fața timișorenilor!


UPDATE 2: Televiziunile anunță că manifestanții sunt membrii ai PD-L și că întreaga manifestație ar fi o luptă între partizanii PSD(cu aliații lor)și PD-L însă site-urile de știri ale Timișoarei și localnicii susțin că e defapt o manifestare a revoluționarilor și a oamenilor de rând care sancționează acapararea Timișoarei de către culoarea roșie.
UPDATE1: situatia a degenerat iar Antonescu, Geoana si Johannis au parasit Opera prin spate.(informeaza majoritatea site urilor de stiri).

ora 14.00: Situatia in centrul Timisoarei este la fel de tensionata ca in urma cu o ora. Pentru a evita incidentele jandarmii au facut un cordon intre sustinatorii PSD si timisorenii adunati sa-i huiduie pe cei pe care ii considera continuatorii comunismului. Acestia au inceput sa strige: Geoana nu uita, Timisoara nu te vrea si Pacat, pacat de sangele varsat. relatează www.newstimisoara.ro

Geoană și Antonescu s-au gândit(PROST) să semneze un pact cu PNCȚD ul(nici pe Coposu nu-l lasă ăștia să se odihnească liniștit) la Timișoara doar că bunul simț pe care îl invoca Antonescu ar fi trebuit să-i spună că în 89 din Timișoara a pornit revoluția... și iată că după 20 de ani timișorenii nu au suportat ofensa.

www.newstimișoara.ro relatează : Tot mai multi timisoreni aflati in zona centrala s-au dus in fata Operei pentru a scanda impotriva comunismului si pentru a-i huidui pe sustinatorii lui Mircea Geoana. In Piata Operei sustinatorii PSD si ceilalti oameni stransi acolo sunt la un pas de incaierare. In grupuri izolate continua sa aiba loc agresiuni fizice si verbale. Fortele de ordine si-au sporit efectivele, la miting fiind prezenti zeci de politisti, jandarmi si politisti comunitari.

Jos Pălăria în fața Timișoarei!
sursa foto: http://www.newstimisoara.ro/

de 1 Decembrie. România, La mulți ani!

Ne serbăm cu fast ziua națională… dar dincolo de bucuria unei zile libere la început de săptămână, dincolo de grătare și gunoaie pe spațiul verde… ne suntem datori cu niște întrebări și cu niște răspunsuri… pe care ni le poate da liniștea nopții de dinainte, liniștea rememorării unei istorii zbuciumate.

Suntem un popor care și-a omorât conducătorii. Suntem un popor care și-a făcut ordine în politică cu minerii. Suntem un popor cu prejudecăți. Suntem un popor care fuge de identitatea lui. Suntem un popor care nu își cunoaște istoria tocmai fiindcă atâta vreme cât suntem în generală sau la liceu ne refugiem cu toții în geografie și sfârșim prin a nu fi în stare să ne localizăm pe hartă orașul natal. Suntem un popor care și-a exilat oamenii de valoare. Suntem un popor care îi pune într-un top al personalităților care transced istoria pe Guță și Eliade. Suntem un popor care iubește scandalul și tabloidizarea. Suntem un teritoriu ce a fost râvnit de marile imperii secole de-a rândul.
Dar suntem un popor care a dat mulți oameni de valoare, oameni apreciați mai mult dincolo de granițe decât în interior.

Iată câteva teze de la care poate ar trebui să pornim discuția despre identitatea nostră fiindcă suntem un popor care fuge de identitatea lui, de valorile lui, un popor care a încercat să copieze diferite sisteme: de la sistemul totalitar la cel democratic, dar a sfârșit prin a împrumuta ceea ce era cel mai rău în societățile de la care s-a inspirat.

Dar mi-ar plăcea ca de 1 decembrie să vorbim despre oamenii valoroși din jurul nostru, despre oamenii valoroși care ne inspiră, care au scris istorie. Mi-ar plăcea să discutăm și istorie brută pe la tv căci parcă e prea mult divertisment înregistrat pe micile ecrane.

Eu mă înclin în fața unor nume mari precum: Constantin Brâncuși, Octavian Paler, Oana Pellea, Gabi Balint,Prințesa Sturza, Amza Pellea, Camil Petrescu, Constantin Tănase, Ilie Năstase, Maria Tănase, Ștefania Vodă, Maria Lătărețu, Laura Stoica, Mihai Eminescu, Mircea Eliade, Alexandru Ioana Cuza, generalul Antonescu, Nadia Comăneci, Lucian Bute, Doroftei, micuța Picasso(Alexandra Nechita), Emil Hurezeanu, trupe precum Iris, Pheonix și Holograf, Dida Drăgan, Ștefan Hrușcă, Cristian Nemescu, și lista poate continua la nesfârșit. Avem, deci, oameni care ne-au deschis viitorul, oameni care ne pot inspira să fim mai buni, să perseverăm, să clădim frumos… dar cât de atenți suntem la talentul lor, la munca lor susținută, la modul în care ne-au predat arta de a trăi frumos?

Deși îmi e scârbă de cât de răi, de infatuați, de mediocri putem fi uneori… recunosc că îmi e dragă țara asta și îmi e drag poporul acesta atât de zbuciumat de-a lungul istoriei.

România, la mulți ani! ( La mulți ani și românilor noștri dragi de peste Prut!).

Sursa foto: http://imagines.google.ro/

vis cu oameni dragi

Am adormit aseară cu mintea fugărită de amintiri dintr-un trecut pe care nu-l mai pot recupera dar în care mă simt în siguranță. Și mi-aș permite să o citez pe Cristiana(cunoscută de voi drept Bizz.u) care spunea într-o postare că în trecut te simți cel mai sigur, ″acolo nu ți se mai poate întâmpla nimic″.

Și am visat mult, poate prea mult. Am visat o întâlnire cu oameni dragi dintr-un trecut îndepărtat. Mi-am rezolvat toate frustrările, acolo, în vis. Mi-am spus toate durerile și le-am închis în virtualitatea unui timp și unui spațiu nedefinit căci nu poți lua de bun timpul dintr-un vis… chiar dacă spațiul seamăna a ceva cunoscut. M-am trezit, în schimb, cu regretul că nu le-am spus tot ceea ce scrisesem cu mintea și cu sufletul zile de-a rândul.

Spiritul meu jurnalistico-economic. Campanie anti-tabloide.

Folosesc foarte mult mijloacele de transport în comun bucureștene și cum traficul e extrem de aglomerat am prostul obicei să mă uit la oamenii din jurul meu, să-i analizez subtil dar atent. Cel mai tare mă intrigă cum la 7 fără 15 dimineața 1 din 5 oameni citesc tabloidele, minunatele noastre ziare de 0,50 bani. De pildă, m-am minunat de o doamnă care a scos rând pe rând din geantă Click, Liberatatea și Cancan.

Spiritul meu de studentă la jurnalism m-a făcut pentru o secundă să gândesc că aș putea să o întreb de ce naiba își cumpără așa ceva… dar mi-am dat seama că nu ar avea sens și că, desigur, s-ar solda cu o discuție plină de jigniri.

I-am învinovățit în mintea mea pe cei care produc așa ceva.. dar și experința de studentă la management a avut un cuvânt de spus și mi-am replicat: tabloidele astea sunt niște bunuri pentru care există cerere și ofertă… așadar, dacă n-ar exista cerere n-ar mai exista nici ofertă, mai exact n-ar exista aceste ″ziare″. Mărturisesc că am încercat și eu să citesc la un moment dat acest tip de publicații dar am rămas cu un gust amar. Nu numai din cauza conținutului dar și fiindcă nu am reușit să înțeleg care e defapt informația și mai mult decât atât m-am întrebat mereu: dacă ar exista o informație la ce mi-ar folosi ea? Adică… n-am nevoie să știu că o oarecare fătucă și-a tatuat un porumbel cu aripile roase de un șoricel pe umărul drept.

Aș fi putut să-i spun, însă, că dacă și-ar strânge cei 1,5-2 lei în fiecare zi ar putea să-și cumpere 2-3 reviste lunare de calitate precum Esquiere, Tabu, Tango… poate chiar Marie Claire. Sau de ce nu.. un ziar pur și simplu.
Acum, desigur, la jurnalism ne pun să citim ziarele zilnic și aș putea să spun că nici de acolo nu afli prea multe informații pentru că dintr-o dată toată redacția scrie editoriale și comentează diverse teme. Cred că singurele informații care ajung la public nealterate de opiniile jurnaliștilor sunt cele de la starea vremii. Acolo nimeni nu poate spune că la Craiova e ger dacă defapt sunt 42 de grade. Dar cei care ne spun care vor fi temperaturile nu se pot numi jurnaliști sau cu starea vremii nu se ocupă jurnaliștii.(nu ei merg să vorbească cu norișorii dacă or să se arunce cu furtuni peste noi).

Dacă ar fi să câștig la Loto aș investi banii într-o campanie anti-tabloide. Dar nici măcar nu joc la Loto!

gara

mă întorc iară și iar în trecutul meu geros
și simt adierea care mă făcea să-mi
lipesc tâmpla
turbată
de geamurile trenurilor
ce mă duceau și aduceau din lume spre acasă
dar când acasă nu mai e nimeni
care să mă poată aștepta
nu mai are nici un sens
să mă prefac că-mi mai place să ascult
trenul
în gara mea uitată!

PNL+PSD=LOVE

Mă întrebam zilele trecute cât mai durează până putem spune PNL+PSD=LOVE. N-a durat deloc mult. Și-n definitiv poți să te opui iubirilor adevărate?


Pentru cei care nu au citit ziarele sau nu s-au uitat la tv- PNL și PSD și-au dat mâna(mai exact Geoană cu Antonescu) pentru o alianță de susținere a lui Geoană în turul al 2 lea al alegerilor prezidențiale și pentru a constitui o majoritate parlamentară pentru susținerea unui guvern condus de Klaus Johannis.

Întrebarea era defapt cât mai dura vrăjeala?(ca să mă exprim ca elevații noștrii oameni politici). Adică, credea cineva că alianța asta nu se va întâmpla?


N-aș vrea să comentez prea mult fiindcă îmi provoacă o stare ciudată de vomă dar mă întreb ce or să gândească oamenii care l-au votat pe Antonescu. Deja i-am auzit pe tinerii care s-au bătut să voteze o schimbare(cu ghilimele de riguoare) spunând că sunt dezamăgiți. Oamenii ăștia n-au votat numai pentru că nu-l iubesc pe Băsescu ci și fiindcă nu-l suportă pe Geoană și fiindcă detestă PSD-ul. Apreciez totuși actul de siceritate pe care l-a făcut Antonescu dar va avea niște explicații de dat în fața electoratului, un electorat care îl va sancționa atunci când va candida pentru vreo funcție publică.

Domnilor politicieni ne credeți așa naivi? S-ar putea să aveți surprinze!

Până să înceapă acest circ politico-mediatic împotriva lui Băsescu nimeni nu se plângea de Băsescu sau că lucrurile ar fi așa de rele încât ne pregătim cu toții să murim de sărăcie și de lipsa moralității. Hai să fim puțin onești cu noi, e mai rău decât în alți ani? Și dacă ne e mai rău, n-om fi chiar noi cauza? Ne-am obișnuit să-i tratăm și pe oamenii la fel ca pe Dumnezeu. Știți, că mulți îl învinovățesc pe Doamne-Doamne că nu le dă noroc, minte și avere, că nu le dă o soție/un soț chipeș(ă) și cu bani. Apoi își ridică privirea și înalță rugi. Ce-ar fi să ne uităm mai întâi la noi... Mulți au picat în capcana electorală, o capcană bine întinsă cu scopuri care nu ne vizau pe noi românii, ci pe ei politicienii.( că doar era și e campanie electorală).


Mărturisesc că m-am ferit multă vreme să-mi scriu pe blog opiniile pentru că îmi era teamă de avalanșa de absurdități care ar putea veni de la cititori de-o zi pe blogul meu. Nu de voi, cititorii mei fideli, îmi era teamă fiindcă știu că putem dialoga pe argumente și cu bun simț dar îmi era teamă că or să vină unii cu autobuzul eletoral(virtual vorbind), or să înjure și or să dispară. Și toate astea fără să îmi aducă argumente solide. Dar mi-am dat seama că am un drept(liberatatea de exprimare) pentru care tineri de aceeași vârstă cu mine au murit în 1989. Iar dreptul ăsta devine obligație la fel cum obligația de a vota devine un drept.

Acum chiar se-nvârt Brătienii în mormânt!

Sursa foto: http://realitatea.net/

dor de...

Un pahar cu ceva dulce, o cană cu ceva cald... o seară calmă și cu ceață. Atât!
o incursiune printre poze mai vechi, o carte bună din care nimeni să nu te pună să rezumi nimic, o muzică gold și ceva flashuri prin minte.
o oră de vorbit la telefon cu oameni dragi
zmeură
o zi de mâine în care să n-ai nimic de făcut și să poți să te încurci liniștit pe străzi fără să te grăbești spre undeva...

cubul cu gandac

Măsor cubul din mine și îmi iese cu virgulă. Am luat în calcul și posibilitatea să fie defapt un trapez dar nu cred că mai sunt capabilă să calculez ceva din el. Rămân la cub. E mai sigur.
Dar dacă într-o zi ar veni cineva la mine și mi-ar spune: Domnișoară, cubul dumneavoastră e un trapez! Ce să-i spun eu? Să-i zic să tacă? Sau să-i zic: Ia ascultă domnule… e un cub, da? și punct!

Pe pereți atârnă visele de mai demult. Aș putea să dau foile jos.. de ce să-mi amintesc ce aproape eram?

În debara am o pungă..ba nu, două, cu niște decorații de Crăciun. Mă gândeam să le scot și să le împăștii prin casă. Și mai am o cutie a amintirilor cu diverse poze și chestii. Aș putea să le scot. Ele mi-ar zice adevărul. Mi-ar spune dacă e un cub sau un trapez.
Nu vreau să știu.

Pe tavan îmi pare că au apărut dâre negre. Eu cred că le-a desenat gândacul din cub. Nu v-am spus despre el fiindcă nu locuiește aici în mod obișnuit. E uneori plecat pe la alții. E un gândac mai curvă. I-am zis eu cândva să se hotărască unde stă, că face prea multă mizerie.

Mă uit sub pat. Praf, praf, niște etichete alburii și transparente. A, uite și o foaie. Pe ea e un cub. E probabil să-l fi desenat gândacul acesta al meu. Sau poate chiar eu.
Oare o exista un muzeu al cuburilor? Nu de alta dar aș vrea să-l vizitez într-o duminică. Stați să mă ridic.. nu stau confortabil cu capul întors pe sub pat. Ziceam că mi-ar plăcea să vizitez un muzeu.. a, de cuburi. Da, și să fie multe, multe.. și să le pot eu face poze pe care apoi să le ascund sub pat.. și când vine gândacul… să nu mai știe care e cubul lui. Sau mai bine l-aș vopsi pe al meu. Nu, nu.. mie îmi place așa negru cum e el acum.

Îmi zice gândacul că astă-seară pleacă în oraș. I-am zis să nu se îmbete prea tare că mă deranjează mirosul de băutură ieftină. Să vă zic adevărul… el nu prea are bani și când rămâne în pană bea și ce e mai ieftin. Uneori stau noaptea și-l păzesc lângă wc. El vomită- eu curăț lămâile. Într- o seară a căzut în wc iar eu am tras apa din greșeală. A venit peste câteva zile murdar. Mi-a zis că s-a întâlnit și cu alți gândaci care nu mai știau drumul și m-a întrebat dacă îi primesc. I-am spus că nu. Era chiar culmea. Cubul meu e un elegant.. ce-i trebuie lui atâția intruși.
Ah, ce de minciuni spun. Nu e un elegant deloc. E o cârpa de cub. E plin de diverse chestii. Am tot promis să fac curat.. dar cum să faci curat în tine?

-va urma-

temelia cu valori

Viața asta-i o scenă pe care nimeni nu are rolul secundar!

Eu am plâns că bunicul a plecat, am plâns și n-am vrut să văd mai departe. Bunica în schimb, bolnavă, aruncată la pat de o boală cruntă… mi-a spus: Lasă, mamă, că tataie s-a dus sus la Dumnezeu!

Te poți considera împlinit atunci când toate actele tale sunt pur și simplu rezultatele credințelor și valorilor pe care le ai construit de-a lungul vremii, atunci când ești produsul tău și atunci când nu încerci să te ascunzi într-un personaj care dă bine în relațiile cu cei din jurul tău. Ai putea, desigur, să faci astfel de experimente dar nu știu dacă există vreun profit pentru propria ta persoană, pentru propriul tău suflet. Și realizezi adevărul abia când te lovești de dispariția oamenilor dragi din viața ta.

În definitiv ne chinuim să fim plăcuți de cei din jurul nostru și uităm că esențialul e să nu ne pierdem sufletul și să nu-i uităm pe aceia care ar fi dispuși să-și rupă viața în bucăți pentru noi.

La noi, la români, a apărut o modă pe care o să așez sub un cuvânt neelevat dar sub un cuvânt simplu(căci asta e esența), așadar, o modă tâmpită care ne spune că trebuie să ne comportăm și să vorbim de parcă toți am proveni din familii regale, de parcă nu știm că înainte de pâine a fost mămăliga și că înainte de idolii noștri pe care îi numim artiști a fost Dumnezeu. Ne ascundem trecutul cu o forță nebună de parcă chiar am putea să îl ardem. Eu am înțeles, e drept că ceva mai târziu, că nu aș avea niciun motiv să mă ascund de mine și de trecutul meu, am înțeles că oricât de reci au fost și sunt relațiile cu familia mea nimeni nu va putea vreodată să-mi fie mai aproape decât ei, și nimeni nu mă va prețui la fel. Familia e singura care ne iubește real, fără interese, fără ipocrizii, fără să fie măcinată de lucruri mărunte și meschine.

Eu am plâns că bunicul a plecat, am plâns și n-am vrut să văd mai departe. Bunica în schimb, bolnavă, aruncată la pat de o boală cruntă… mi-a spus: Lasă, mamă, că tataie s-a dus sus la Dumnezeu! N-am mai auzit atâta simplitate de ani buni.. uitasem că ea există… uitasem că există bunătate, tandrețe, inocență, simplitate… la un nivel atât de mare! Și a mai zis că viața e scurtă și că eu am un viitor de împlinit….
Și acum mi-am amintit câte alte vorbe superbe mi- a zis ea în viața asta.. și cu câtă putere au înfruntat ea și bunicul durerea, boala, trădarea, declinul… și cu câtă plăcere au trăit viața asta pe care eu o înjuram și o blestemam… Ei au fost un model de căsnicie, de devotament, de forță și onestitate pentru mine.. pe 14 februarie ar fi făcut 50 de ani de căsnicie.. numai Dumnezeu știe cât mi-aș fi dorit să le pot spune: La mulți ani! și știu sigur că bunica ar fi spus: E o zi ca oricare alta! și bunicul ar fi plâns.
Pentru lumea lor și a mea, căsnicia lor de jumatătate de secol e un miracol și o mândrie… pentru alții/altele e o mândrie să-și înșire aventurile amoroase pe la emisiunile tv care se numesc: emisiuni cu format tabloid!

Eu cu valorile astea, cu bucuria de a-mi recunoaște trecutul și cu ambiția de a construi viitorul vreau să-mi contruiesc viitorul.

sursa foto: galeria personală

Ca sa avem ce injura

Bucureștiul s-a decorat cu afișe electorale: unele mai roșii decât celelalte, mai portocalii și mai albe cu steluțe. Apoi, peste această atmosferă de un absolut romantism cineva a întrăznit să promulege grevă la metrou.
Pentru aceia care nu știu: greva la metrou în București e ca și cum le-ai opri oamenilor apa și lumina pentru o lună. Așa că mașinile au început să circule pe contrasens, pietonii pe unde au apucat, autobuzlele și troleibuzele s-au lăsat așteptate mai bine de jumătate de oră și desigur că oamenii minunați și patrioți de pe afișele electorale au fost cei mai înjurați.

Acum ... n-a fost neapărat vina lor dar.. către cine să-și întoarcă și românul de rând sufletul amărât?

Eu o singură întrebare aș avea pentru greviștii noștri: aveți idee câți oameni au murit sau li s-a agravat starea de sănătate pentru că ambulanțele n-au ajuns la timp? atât...

miroase a iarnă

Miroase a iarnă
….
și cerul s-a deschis din nou
atât de calm
de bine arcuit

miroase a decembrie
printre crengile rupte
de vântul de-asear′

îmi cobor tâmpla pe umerii goi
și-mi șoptesc că va fi bine…
dar…
nu o să mai fie la fel.

sarutul rece al icoanelor

UPDATE: Dumnezeu să-l odihnească pe marele Gheorghe Dinică!
Le dedic lui și bunicului poezia... sper că acolo sus le va fi bine!

icoanele șoptesc în aval
că timpul nu-i pierdut
că viață e mai multă după..
dar mai crede cineva
aici pe mal
că și dincolo ne mai vedem…?
și dacă știm asta deja,de ce nu ne chinuim să fim cu toți?

Aud tropote de cai
ce se preling peste genunchii mei
și aud becurile cum se sparg
aud ceața cum adoarme spre dimineață
printre faruri de mașini, pe autostradă,
visez un curcubeu de stări
și-un miros de busuioc uscat

văd ghețari de vise
transformate-n aburi
de apă curată
și miros un ultim glas…

în depărtare cineva…
mă poartă pe umeri
ca pe o comoară ce a fost deja prescrisă
într-o altă viață.

icoanele șoptesc în aval
că timpul nu-i pierdut
că viață e mai multă după..
dar mai crede cineva
aici pe mal
că și dincolo ne mai vedem…?
și dacă știm asta deja,
de ce nu ne chinuim să fim cu toți?

alerg spre eternitate
să te întâlnesc din nou
să te pot strânge iar în brațele mele
cum o făcem în copilărie
alerg pe o pistă goală
în care nu mai e loc pentu noi
…
Destinul are logica lui
Abruptă
Pe care n-o vom desluși

Se aude o muzică deșartă
Care nu va compila niciodată destinul oamenilor ce s-au prețuit

Mă doare în apus
Că cerul întâlnește luna cu soarele
Iar eu nu te voi mai întâlni nicicând..
Sau poate prea târziu
Ca să-ți mai spun ceva.

A plecat...

Bunicul a plecat.... poate spre o lume mai bună sau... cine știe... Au rămas în urma lui amintirea și durerea. A rămas imaginea unei copilării perfecte, unei lumi curate... prin pânza vremii revăd anumite secvențe... când m-a dus cu bicicleta la grădiniță și am căzut amândoi de pe ea, când ne-am culcat pe o pătură în pădure, când mă dădea în leagăn în parc, când îmi cumpăra înghețată la cornet și suc de la dozator, când mă dădea cu sania prin sat, când îmi cumpăra pufuleți, portocale, Fanta, când... , când am făcut împreună prăjituri, când... mergeam cu trenul și desenam pe geam.. și el râdea de ce antitalent eram...
recunosc că sunt norocoasă că am avut toate astea... dar încă nu pot să accept că a plecat....

i-am sărutat mâna la plecare și era rece, înfiorător de rece... am simțit și eu moartea atunci...

ce ironie-cineva a pus o pagină de ziar cu horoscopul pentru a așeza, parcă, niște lumânări..

Acolo sus dacă mă auzi... iartă-mă dacă am greșit vreodată și ... te iubesc și mi-e dor de tine, mi-e dor de mâna ta caldă și de privirea ta atât de blândă... fără tine mă simt vulnerabilă... tu erai garantul viselor mele, la brațul tău lumea părea mai simplă și mai bună... acum e doar mare, iar eu mă simt pustiită.
A plouat în ziua în care ai plecat... eu cred că îngerii au plâns...
ah....

și rescriu o poezie mai veche pe care ți-am dedicat-o:

Te vad uneori cum misti apusul in poze
Cum te cobori pe geamul avionului
Si mi misti fata de pe sticla de apa
Pe o perna aproape curata
Ma urmaresti in vise
Si mi schimbi trecutul
Cu vocea ta calda si inecata in lacrimi
Si …Acum stiu..
Pentru tine as putea sa mut stancile n rau,
Pentru tine
As culege apa marii in sticle de sticla,
Si n cutii de bere
Si-as imbutelia marea toata in zumzet de fluturi albastri
Pentru tine…am eu o lupta de dat
Ca sa vezi…ca eu…mi-am cladit viata peste ruine
m-am ridicat din cenusa
fara sa stiu ca acolo ai stat si tu
si acum urc scara vietii…fara tine
caci destinul n-a mai vrut duete…
Iti multumesc ca m-ai tinut de mana cand alunecam
Ca mi-ai aratat si o alta lume
Decat cea n care ma nascusem
Iti multumesc ca mi-ai schimbat destinul
Cand nu parea sa mai fie bine cevaIti multumesc
Ca ai miscat leaganul suficienta vreme
Incat sa mi te amintesc mereu
Si chiar in noptile lungi de vara
Cand se prelungeste vreo ploaie
Imi amintesc ca tie
Iti sunt recunoscatoare…ca azi
Sunt om!

mă simt vulnerabilă și incapabilă să merg mai departe... am senzația că dacă mai era o urmă de incocență în mine.. acum a dispărut.. iar sufletul meu s-a blocat la momentul în care sicriul a intrat în cavoul de beton... degeaba sunt atâtea flori pe mormânt și degeaba atâtea candele... pe mine mă doare vremea de afară, mă doare cerul, fie el abastru, înstelat sau cu nori, mă dor toți copilașii ce se țin de brațul solid și protector al bunicilor lor.

antenele cu gust tragic

Nu știu cum îi apucă pe ăștia de la Antenă câteodată să producă filme de groază.
Ultima lor producție: gripa porcină. Cinematograf: Antena 1. Actori principali: Sandra Stoicescu și Octavian Mândruță.

Se ia un montaj horror cu o muzică de fundal de parcă venea Apocalipsa și niște prezantatori ușor amuzați de situație. Părea un film cu actori nepricepuți. Cred că nici după cutremurul din 77 nu a existat așa un gust pentru tragic ca astă seară la ei la jurnal.

Eu înțeleg să informezi oamenii despre boală, să le explici cum să se ferească și să le arăți cazurile principale dar nu să-i sperii. Mă gândesc la reacția unor bătrâni, unor copii ori la părinți cu copilași de câțiva ani, cu o educație slabă și ușor manipulabili. Okay, e grav dar nu vine Apocalipsa oameni buni!

bunicul

Îmi cumpăra înghețată din aceea la cornet cu vanilie și cacao cu un gust pe care nu îl mai regăsesc azi în nicio altă înghețată, mă dădea în leagăne de lemn … îmi dădea toată bucuria pe care i-o poți da unui copil… îmi ascundea portocalele de Crăciun în paltonul lui mare și negru dar eu le găseam mereu… îmi cumpăra pufuleți cu cacao sau cu multă sare…. Mi-a făcut copilăria frumoasă și mi-a lăsat amintirea unei lumi pe care o port scrijelită pe suflet… iar acum, acum… stă pe un pat de spital.. la terapie intensivă, la 200 de km de mine și nu pot decât să-i vorbesc la telefon cu vocea tremurândă… Singurul om care și-ar fi dat viața pentru mine și pentru aș face la fel e pe cale să plece, să-mi lase lumea goală… iar dincolo de asta nu pot să mai văd… singurul om pentru care simt…. Bunicul.

Mi-a spus într-o zi că și-ar dori să devin medic… eu n-am putut să urmez calea asta. Dorința lui era legitimă fiindcă mulți ani i-a petrecut prin spital.. a sfârșit prin a rămâne la pat de mai bine de 12 ani.
N-am înțeles de ce a avut o adorație nebună pentru doctori… poate pentru că ei îl ajutau să trăiască, că îl ajutau să fie mai bine.. acum doctorii spun că de ce se mai chinuie cineva pentru un bătrân, că el oricum pleacă dintre noi la un moment dat. Au uitat de respectul pentru viață. Unii ar spune că dacă le dai bani te tratează mai bine. Corect! Dar oricum îți spun: ″Domne, n-are rost! E bătrân … de ce l-ați mai adus?″
Cândva i-am spus unui doctor care o trata pe bunica: Ca să ai dumneata de unde să mai primești niște bani!″ și a plecat zâmbind ironic.

Aș vrea copilăria înapoi… poate că dacă mi-aș fi știut parcursul vieții… acum aș fi fost studentă la medicină….

îngerul pe ziduri

Pe strada mea cu lacrimi multe
Un felinar se leagănă de stâlpii cenușii
Iar pomii bat năvalnic tropotul final

De la geamul meu se vede clar cum luna
se-aruncă-n marea gri a ceții
Iar norii sunt așa de fantomatici
Precum se văd în poze
imaginile neclare

Aici e limpede că nu mai e nimic real
Că nici naturii nu-i e drag de noi
și totuși înălțăm privirea spre o rugă
ce-o rostim cu patima
că altfel nu am fi creștini.

Ne uităm la Domnul
De parcă ar trebui să-i spunem ceva în fiecare seară
Ne scuzăm duminica pentru că n-avem timp
Să mergem să-i vorbim,
Să-i mai sărutăm o dată aura lui caldă
și nu știu prea bine
dar eu cred că iartă
sau eu sper că ne mai iartă.

Așteptăm apoi să treacă ziua
Lamentându-ne că vine iar lunea
O zi pe care am șterge-o toți din calendar
Doar că înainte să fim noi
A fost ea
și fără ea… noi ne-am fi născut într-o zi mai tristă.

Spunem că n-avem loc
Dar n-avem loc de noi.

Mă dau câteodată din calea mea și văd cât spațiu e
și mă uimesc și eu
că sunt așa de multă

de la geamul meu
se vede un înger cățărat pe ziduri
care-mi șoptește
că deși eu nu vreau să recunosc
mai sper!

timpul și valoarea celor din jur

Săptămâna trecută lansam o secțiune despre oamenii valoroși din România dar care nu sunt cunoscuți în țara asta a noastră.
Astăzi v-aș fi scris despre o tânără româncă ce a câștigat cu echipa ei de dezbateri un titlu internațional și care e foarte cunoscută peste hotare pentru talentul ei oratoric, dar ceva nu mă lasă.

Poate că motivul meu are ca etichetă frustrarea mea când deschid televizorul, messengerul, când citesc ziarele, când ies la suc cu prietenii și văd atâția tineri de 14-16 ani care negociază cu băiatul de la bar bere și alcool și care fumează țigară după țigară. Poate că motivul meu are ca titlu viața mea care îmi cam dă cu virgulă de o vreme. Poate că regretele mele și toate temerile mele m-au închis într-o cutiuță și m-am uitat acolo.

Și mă uit cum lumea mea e pe cale să se prăbușească, mă uit cum se apropie clipa când voi pierde oamenii cei mai dragi din viața mea și poate că vine iarna și mă prind și eu cu greu că se mai duce un an, un an în care am avut atâtea vise spulberate și atâtea ziduri de care m-am lovit și nu m-am ridicat la timp.

M-am hotărât de atâtea ori să îmi fac curat în viața mea și nu am reușit fiindcă nu știu de unde să încep.

Îmi spunea o puștoaică de vreo 15 ani că ea nu are ce alege, că nu are ce face cu timpul ei liber-că nu e nimic disponibil. Eu jur, cu riscul de a părea tocilară și limitată, că dacă aș mai avea 15 ani aș învața câte limbi străine aș putea, aș citi toate cărțile pe care nu le-am citit, aș învăța mai multă matematică și aș citi mai des wikipedia, n-aș mai sta ore întregi aiurea în fața sticlei de cola și nici n-aș mai sta cu ochii lipiți de tv pentru a mă uita la toate mondenitățile abjecte. Dacă aș mai avea 15 ani aș schimba majoritatea alegerilor mele și mai ales aș fi atentă la sufletul meu.

Închei prin a vă spune: Atenție la oamenii valoroși din jurul vostru!
Uită-te la ei, ascultă-i, urmează-le ambiția, eficiența. Lasă-i pe aceia care cred că viața e obligatoriu să se adauge anilor... încearcă să alternezi cele două sintagme magice: adaugă anii vieții și viață anilor!
Încearcă să faci lucrurile bine, încearcă să alegi corect și coerent!
Ascultă-te pe tine și fi atent la sufletul tău!

Atenție la oamenii valoroși de lângă tine!

seasons(repostată)

(am găsit pe blog o postare veche, de vreo 2 ani aproape... sper să vă placă!)

era decembrie si urme de frunze de nea pe buzele ti

era noiembrie si ganduri nebune de ploaie

era octombrie si s-a nascut cineva undeva in Africa

era septembrie si pescarusii isi scutura neaua verii pe mana ta bronzata amintindu-ti de vantul din Vama

era august si cuptor si te-ai reindragostit de tine

era iulie si dormea o albina pe urechea ta stanga

era iunie...si zbura gandu ti la vacanta aia mare din copilarie

era mai...si miros de tei

era aprilie si Pastele inca nu venise

era martie si...dormea ghiocelul pe carpa de naftalina din sifonieru ti de vise ruginit

era februarie..si ah. peste o luna primesti/dai un martisor

era ianuarie si timpul incepea....

era iarna si mirosea a paine calda cu gem de visine

era toamna si pe panourile publicitare se uscau gandurile

era vara si apa iti scalda nemurireaera...

era primavara..acolo..departe....undeva....

sursa foto: galeria personală

oameni si drumuri

Urăsc cu disperare oamenii care sunt capabili să o ia de la capăt, oamenii care au puterea să se oprească la mijlocul unui drum, într-o banală intersecție și să cotească stânga sau dreapta după cum le dictează inima.
În ura asta e însă o admirație imensă.

Mie îmi e frica mereu de lucrurile noi, fie ele și foarte nesemnificative. Nu-mi place să fac schimbări bruște ci mai înainte mă gândesc și răzgândesc de sute de ori. Nu aș putea niciodată să schimb culoarea camerei doar fiindcă într-o dimineață albastrul mi-a părut mai încântător decât albul meu vechi și ușor cenușiu. Nu aș putea niciodată să schimb căsuța asta a mea virtuală cu una nouă fiindcă simt că în orice nou care apare în viața mea nu sunt urme de suflet.
Sau poate că mă înșel....Deși de câte ori am început lucruri noi am reușit să le transform în lucruri durabile.

Vi s-a întâmplat vreodată să visați la ceva cu disperare, să aveți aveți visul transformat în realitate, mai apoi, în mână, să vă scape printre degete și apoi să aveți ocazia de al prinde din nou și să nu mai aveți puterea de a lupta?
(poate întrebarea e ușor incoerentă dar sigur sufletul nostru va răspunde promt și coerent)

Romania si valorile ei-Alexandra Nechita(Micuta Picasso)

M-am gândit ca în fiecare săptămână, în fiecare duminică, să vă prezint câte un român care a câștigat respectul străinilor pentru ceea ce face și care la noi nu este foarte cunoscut. De așa-zisele valori care apar în prime-time pentru a-și etala inelul de logodnă sunt destui aceia care scriu.

Și am să intitulez acest demers: România și valorile ei.

Încep cu Alexandra Nechita-Micuța Picasso.

Zilele trecute primesc un sms de la o prietenă care îmi spune: Dă pe PRO TV, cică Micuța Picasso e româncă!

Îi răspund fără să mă ating de telecomandă: Da, e! De ce, nu știai?

Răspunsul ei vine repede: NU!

Am deschis televizorul și am descoperit-o pe Micuța Picasso deja femeie, povestind despre celebritățile care îi cumpără lucrările, vorbind româna mai corect decât mulți dintre noi cu toate că avea un accent splendid. Spunea că din România nu a primit comenzi de tablouri, însă enumera celebrități din întreaga lume care se bat pe tablourile ei. Vorbea despre artă și despre plăcerea de a picta, vorbea despre oameni și lucruri simple, bucurându-se că a avut șansa să plece în altă țară unde a putut fi încurajat talentul ei.

Whoopi Goldberg spunea despre ea: "The thumb print of the Great One is on her."

Pentru aceia care nu știau Micuța Picasso e româncă și o cheamă Alexandra Nechita. Desigur ea se mândrește cu țara ei dar noi... ăștia care ne uităm la crime și violuri, noi ăștia care spargem semințe pe covor la meciurile naționalei, noi ăștia care trecem pe roșu și cumpărăm genți fake ne mândrim cu ea, o respectăm și o recunoaștem?

sursa foto: http://google.com

un șir

Suntem un șir interminabil de regrete, de furtuni și de ratări.

și suntem atât de singuri...dureros de singuri.

sursa foto: http://flickr.com/

a inceput de ieri sa cada cate un guvern acum a stat

A început de ieri să cadă câte un guvern-acum a stat!

E fabulos cum căderea guvernului și toate așa-zisele negocieri dintre partide au ocupat tot spațiul mediatic. Acum au uitat toate televiziunile și ziarele de campaniile pentru respect. Să înțeleg că doar PD-L ul și guvernul Boc ne făceau să ne simțim nerespectați? Și oare acum brusc întreg sistemul e bun, acum spitalele funcționează ca în Germania, acum judecătorii și polițiștii sunt corecți? Acum sistemul de învățământ e mai coerent?

Am impresia că și sindicaliștii care au făcut cea mai mare grevă din istoria postdecembristă a României au fost o variantă mai pașnică și mai mică a minerilor... un joc de imagine... (dar e o iluzie, poate)

Suntem ușor penibili și patetici!

oameni vechi si oameni noi

Privim în jur și sunt atâția oameni vechi și atâția noi pe străzile seci ale vieții, oameni care te știu și oameni care învață despre tine.
Oamenilor vechi le povestești despre viitor iar celor noi despre trecut.
poate că asta e diferența.

Pe cei vechi îi iubești din ce în ce mai mult iar pe cei noi îi compari, îi asociezi iar pe unii sfârșești prin a-i insera dar ei nu vor ajunge niciodată să te cunoască precum cei vechi.

abstract omogen

Îmi amintesc că am vazut libertatea cândva printre zidurile seci ale vieții și părea ciudat de rotundă și de omogenă. Am vrut atunci să o ating dar s-a retras cu un tremur care s-a întins peste ani într-o perdea veche de fum.

Ma uit în oglindă și zăresc o icoană… îmi e dor să mă rog fără să cer ceva.

Ne naștem cu stigmatul singurătății scrijelit pe umeri și totuși ne aruncăm năvalnic în viață.

Gândurile în noapte sunt gânduri fără apel.. și da, bine spunea Teodoreanu în Lorelei citându-l pe Shakespeare: Noaptea predispune la exagerari!

Goluri de și (repostată)

(pentru că am șters-o la momentul respectiv fiindcă era în Finala Națională de poezie Licart, am decis să o repostez. )

Trăim cu goluri în suflet
Trăim cu viata toata intr un suflu
Eu n am trăit cum se trăiește
Eu m am trăit pe mine…
Și asta uneori mai doare…

Alteori trăim în livada cu vișini a lui Cehov
Înzăpeziți în vise și dorințe goale


Iar uneori umblăm prin burta unui pește
Precum un Iona mai modern

Strigăm diverse
și cumpărăm
Un șir de realităti sinistre
Eu m am trăit pe mine
Și asta mai mă doare uneori

Dar mă adun din cenușă
Și ma strâng în brațe în liftul gol
Adesea când am timp să urc 10 etaje inutil
În timp ce cobor îmi verific creditul
Și chitanțele de ieri



Bizar

Oana Pellea- Jurnal

″Mă gândesc că Hollywoodul, mașina de făcut vise, a scris de fapt istoria omenirii.″

″ Mă doare România. Doare agresivitatea, răutatea, îmbâcseala, lipsa de educație, subcultura, mârlănia, mitocănia, suficiența.″

Oana Pellea-actorul care ne face să râdem și să plângem la fel de năvalnic este defapt femeia ce poartă scrijelit pe inimă stigmatul unei singurătăți care a învățat-o să se refugieze în Dumnezeu dar nu în ea. Fuge de cadrul social cu aceeași forță cu care unii se aruncă creduli și plini de naivitatea tâmpă a celebrității. Într- lume zgomotoasă ea caută în amintiri și ne dă și nouă stropi din mireasma unei copilării pe care nimeni nu a reușit să i-o șteargă din suflet.

Jurnalul ei este jurnalul nostru… al fiecăruia dintre noi care a simțit măcar o dată ca deși lumea se prăbușește liniștea individuală e cel mai prețios lucru. Întoarcerea ei în timp e defapt o întoarcere a noastră a tuturor. Când își vede părinții și bunicii prin Băileștul natal, pe ulița copilăriei, ne vedem și noi, în același timp, trecutul prin pânza vremurilor.

Trăiește într-o țară pe care nu o mai înțelege și care o doare.

Am selectat mai jos câteva fraze ce mi s-au părut atât de pline de franchețe, atât de dureroase… zgmotos de dureroase.

″Nu pot trăi fără Dumnezeu.″

″Cam asta e problema, cam cât poți rezista în această profesiune divina(actoria), însă care, îmi spunea tata: e frumoasă ca o femeie, dar să știi că-i curvă.″

″Urăsc siliconul și epoca lui. O epocă în care pe primul loc e forma. Ce pierdere de repere și adevăr. Ce deviere de la drumul bun și, în ultimă instanță, ce pierdere de timp.″

″Și toată, dar absolut toată, bucuria adevărtată a venit numai și numai de la ai mei.″

″Mi-e rușine până și de ecranul calculatorului cât sunt de cârpă.″

″ nu timpul trece, noi trecem prin el.″

″ Odată, la teatru, am auzit prin țeava de la calorifer cum eram desființată. Cabina mea era sus, iar jos erau colegele mele și chiar prietenele mele. Eram pe scaun la masa de machiaj, singură în cabină. Dintr- o dată, mi-am dat seama că caloriferul mă înjura ștrașnic. M-am apropiat de calorifer care era foarte supărat pe mine, și mi-am dat seama că de pe țeavă venea sunetul. Liniștită, am coborât scările și le-am rugat pe fetele din cabina de jos să aleagă: ori să vorbească despre altceva, ori să cheme pe cineva să repare caloriferul că se aude tot în cabina mea.″

″ Sentiment, secundă de secundă, că nu las nimic în urma mea… că ce se va întâmpla cu mobilele, cu pozele de familie, cu … istoria familiei mele… Sunt lucruri și amintiri care nu au înțeles decât pentru mine…(…) Singură.″

Ioana Pârvulescu, prefațând această carte, ne spune că e un jurnal care face bine… da, doar că doare așa de tare…

Sper din toată inima să îl citiți și voi căci veți descoperi nu o actriță ci un om singur, obosit, trist și atât, atât, de neîmpăcat cu lumea în care trăiește.

″M-aș lăsa de fumat, dar nu fiindcă e nesănătos ci pentru că îmi afum îngerul.″

Oana Pellea a jucat în engleză, franceză, italiană, în 24 de țări, alături de nume mari din teatrul și filmul internațional, a luat nenumărate premii… dar aici la noi… adesea uităm că fiica lui Amza Pellea, actrița genială, omul cu suflet de copil, omul care se joacă, omul care ne învață încă drumul spre noi mai există. Păcat!

să curgă petrolul și banii publici!

Trăim într-o țară în care fiecare își face dreptate cum consideră fiindcă nu avem încă un sistem juridic demn să facă asta în locul nostru, trăim într-o țară în care a-ți îndrepta privirile spre autorități e o glumă proastă și totuși Realitatea Tv propune un îndemn la respect. Spotul îl găsiți aici.http://www.realitatea.net/respect.

Dar oare cine dintre politicienii noștri poate să ne ofere asta când miza este una care nu ne implică pe noi? Mă întreb dacă ei cunosc o altă Românie decât cea electorală.

Oricum circul e gratis la tv. Dacă mai aveți bani de popcorn și semințe atunci nu mai aruncați banii pe ficțiunea din cinematografe, la tv e mai mult de atât- România politică murdărită de niște oameni care ne aruncă în față parcursul lor în viață: Nu prea mi-a plăcut școala dar am ajuns doar primarul Constanței!, sau primarul care este.

Toți vor să salveze România-România lor!

Toată lumea vrea la Cotroceni... și doar PD-L -ul la guvernare. Acum, fie vorba între noi,.. de ce ar fi vrut vreun partid să conducă pe timp de criză și în plină campanie electorală pentru prezidențiale?

Să curgă petrolul și campaniile electorale!

Jurnalismul nostru

Presa noastră scrisă e mai degrabă o poză agățată pe hârtie. Dacă luăm la întâmplare un ziar sau o revistă românească nu am avea nicio surpriză să descoperim în mai mult de 80 la sută dintre ele niște poze care ocupă mai bine de 50 la sută din spațiul de pe o pagină și câteva cuvinte înșiruite prost care nu exprimă prea multe.
Cineva îmi spunea că publicului asta-i place dar eu chiar mai cred că publicul poate fi educat.

Ceea ce pe mine mă frustrează este tocmai faptul că orice text de dimensiuni mai mari de trei paragrafe este citit superficial. Am senzația că în astfel de cazuri publicul acționează precum acei elevi mai puțin pregătiți care citesc doar începutul și sfârșitul lecției și reușesc să scoată un șase.

Pictorul

Pictorul(Tablou de dragoste)
Revista Tango, noiembrie 2008

(Am regăsit prin calculator un text pe care l-am publicat în Tango-ul de noiembrie din 2008, e o poveste tare frumoasă de dragoste. Sper să vă țină de cald zilele astea).

Cred cu tărie în oamenii care te învaţă drumul înapoi spre tine, în oamenii care te dezbracă mai întâi de gânduri luxate, de amintiri şi iubiri ratate, de dureri banale care îţi ţin sufletul închis în colivia mică si bolnavă a neputinţei.

Era, deci, octombrie şi vântul vâjâia la fel de tare ca şi gândurile mele închise în plăcerea nicotinei. Mă gândeam cu frustrare la Tania care plecase din capitală pentru un domn ceva mai învârstă tocmai acolo unde se agaţă harta în cui, îşi lăsase ditamai jobul la o companie straina ca să crească cu el fluturii iubirii. Mă gândeam cât de străină sunt eu de toată generozitatea asta, mereu priveam ambalajul frumos al oamenilor cu bani şi aveam senzaţia că acolo undeva departe e pus bine un domn chipeş, cu ceva bani în cont care, desigur,mă va iubi enorm şi …bla bla bla…câte altele. Mă gândeam şi cât de lefteră sunt şi că pachetul de ţigări se va termina, şi că dependenţa de nicotină mă va strânge molcom de gât până am să- mi pierd firea şi am să-i scriu mamei cu naivitate să- mi trimită nişte bani. Dar am trecut pe lângă un soi de magazinaş în care un pictor trecut de 40 de ani îşi vindea tablourile cu preţuri de nimic dar care avea nevoie de o tânără care să fie contactul cu clienţii atunci când planşa îl cerea prezent permanent lângă ea, sufocându-l cu căldură şi generozitatea primei culori născute.

M-a angajat!

Vânzările mergeau atât de slab încât aveam senzaţia că nici dacă oamenii ar fi înzăpeziţi până la brâu pe străzi n - ar conteni să nu intre şi să cumpere totuşi ceva.

Intr - o dimineaţă m-a surprins contemplând un tablou mai vechi:Make-up mirror!, întruchipând un gândăcel urcându-se pe o oglindă ce arăta chipul unei tinere proaspăt machiate, strident ce-i drept, dar cu nonşalanţă şi nepăsare în privire.

-Ce frumos! am şoptit aproape mută. Dar e atât de scump, nu l-aş putea cumpăra nici după 7 luni de salariu.

-Dacă îţi place aşa de tare, poţi să îl iei tu. Gratis. Mie nu imi mai place, îmi zise..pictorul, al cărui nume nu l-am aflat niciodată pentru că toate lucrările şi însăşi expoziţia era semnată TST.
-Nu îţi place dar are un preţ inimaginabil, e mai scump decât jumătate din maşina primarului.
Râse încurcat.
-Nu îmi MAI place.Mi-a plăcut odată. Eu mă plictisesc foarte repede. E al tău.
Şi îmi întoarse spatele cu o îngâmfare care m-ar fi făcut deobicei să nu mai iau niciun tablou, dar îmi plăcea atât de tare…
L-am aşezat în hol, lângă tabloul cu pozele încă de la grădiniţă..până acum la 22 de ani..

În fiecare dimineaţă, timp de 7 zile, când mă trezea ceasornicul meu mov, alergam spre litrul de cafea..dar îmi făceam totuşi timp să ma opresc în faţă tabloului pentru a-mi zâmbi fata din oglindă şi pentru a ma simţi eu mai bine.Dacă aş fi avut o icoană fix în acealaşi loc al casei sunt convinsă că nu m-aş fi oprit nicio clipă în faţa ei.

Următoarea săptămână am găsit un tablou absurd..două tinere îmbrăcate în galben privind tabloul pe care îl aveam acasă, semnat TST.
-Poţi să-l iei dacă îţi place!
-Nu crezi că ar fi mai uşor dacă m-ai invita la o cafea?
-De ce? Nu mă dau la tine! Nici măcar nu îmi placi!Ti-am zis doar că poţi să îl iei dacă îţi place!
Aveam lacrimi în ochi, n-am nimerit să ies afară, să îmi aprind o ţigară, să îmi privesc chipul în geamul de la intrare şi să îmi mustr partea umană din mine care gândise pentru o secundă că pictorul ar putea avea oarece simpatie pentru mine.

Dar timpul ne rezolvă angoasele şi temerile, aşa că poate şi-a făcut puţin curaj, poate am avut curaj să- l privesc în ochi şi … a apărut relaţia. Dacă ar fi ştiut mama că mă trezesc în pat cu şeful,cu un om cu cel putin 18 ani mai bătrân ca mine mi-ar fi suspendat banii pentru urmatoarele 1000 de luni.
Numai că n -a avut timp nici să afle la fel cu nici eu n - am aflat ce s - a întâmplat în dimineaţa aia când mi-a spus că ar fi mult mai bine dacă ne - am despărţim, că el o să închidă magazinul, căci vedeam bine, abia îşi plătea chiria şi abia cumpăra hrana zilnică. L-am sufocat cu întrebări şi reproşuri, l-am făcut laş, l-am acuzat că m-a minţit, că m-a amăgit, că eram prea tânără şi naivă dar sub nicio forma nu trebuia să gândească ca eu nu l aş iubi în continuare. Când m-am calmat mi-a zis cu o pasivitate care încă îmi izbeşte sufletul şi strâng ochii cu o furie nebună,sfaşietoare parcă pentru a şterge amintirea.

-Ascultă, tu chiar ai…ai aşa senzaţia,şi gesticula teatral cu bricheta,că în zilele noastre mai există Făt- Frumos cu un cal alb şi cu sărutări furate şi cu prinţese. Ei bine, domnisoară, ţin să te anunţ că în lumea asta din care întâmplător faci parte totul e al dracului de nedrept. Iar iubirea .. îşi face şi ea loc pe unde poate printre graniţa dintre absurd,istorie şi neputinţă. Noi doi ne- am simţit bine,ţi-am pictat, te-am pictat, te - am avut, mi-ai dat sclipire, te- am amăgit, ne- am amăgit, ne -am vindecat dar când nu mai ai ce vindeca iubirea nu mai există. Acum tu desigur, scuză-mă puţin , se ridică se duse la baie, se auzi apa trasă şi apoi tusea lui seacă, se aşeză la loc îşi aprinse o ţigară şi îmi trânti fumul în faţă,o să crezi că sunt un nenorocit care a profitat de sentimentele tale şi care te -a avut şi acum te lasă. O să începi să plângi, să ameninţi, să povesteşti tuturor amicelor tale ce nenorocit ai întâlnit, asta o să te întărească, desigur, şi peste ani o să ai un copil,poate 2 sau 3 şi n- ai să-i duci la nicio expoziţie de pictură, ba chiar o să le iroseti talentul daca or să aibă numai pentru că eşti frustrată şi poate crezi că ai fost tradată. Am dreptate? Stai nu răspunde aşa repede. Sincer să fiu îmi e frică de momentul când ai să izbucneşti în lacrimi, să urli şi să trânteşti. Iartă- mă dacă am dreptate sau dacă jignesc dar vezi tu eu am spus lucruri adevărate.Și până la urmă nici nu- mi pasă ce crezi, dă- mi scrumiera, te rog!

I-am întins -o cu eleganţă şi fără pic de furie, de teamă ori de început de plâns. Nu l -a şocat deloc.

-Bine, i-am răspuns şi m - am ridicat. Mi - am adunat hainele cu precizia unui ceasornicar, am lăsat cheile pe noptieră şi întinzâdu - mă spre el i-am spus:

-Să ai o zi buna!

-Asemenea!

Si am plecat.

M -am surprins în stradă, între maşini şi oameni furioşi, printre frâne macabre nescoţând nicio lacrimă, neavând niciun gând ci doar o stare de om bolnav care îşi târăşte paşii spre nicăieri aşteptând verdictul medicului.
Peste o lună a plecat la o clinică în Viena, era bolnav de cancer…Nu s-a mai intors de atunci sau cel puţin nimeni nu a mai ştiu să- mi spună de soarta lui…”Poate a murit!” mi-a spus sora lui foarte calmă si plictisită de întrebarile mele.

Eu aş vrea să cred că s-a îndrăgostit de vreo altă ea, care să- l iubească cel puţin atât cât am facut -o eu şi mai sper ca uneori când îşi pregateşte cafeau cu lapte să- şi amintească mirosul meu, halatul meu negru, mulat, sărutările mele , tentativele mele de a cânta câte un rock ragusit…sper să mă revadă în chipul lui şi să…să nu mă uite, să mă iubească..pentru că iubirile nu mor ci pur şi simplu iau forme diferite…la fel ca şi trupul nostru, la fel ca şi ridurile noastre…sufletul în schimb n -are nevoie nici de machiaj, nici de haine…el e acolo şi simte până la infinit.

haos

Am obosit.

Parere generala.

Ma doare sa deschid mailul si sa primesc mesaje de la un viitor ce a devenit trecut!

Mi-am călcat un rând de cămășuțe negre identince fiindcă nu știu, încă, în care îmi stă cel mai bine și aș vrea tare mult să arăt bine la întâlnirea cu mine.

La radio aceeași muzică veche, aceleași voci specifice trec pe lângă mine fără să mă poată capta.

Mă închid în mine, trag fermoarul și aștept…. Se face frig iar eu am început să picur a ploaie. O lumina se vede slab … deschid puțin fermoarul… nu văd nimic, e beznă.
Știam că trebuie să vină la întâlnirea asta… vântul aduce o hârtiuță mototolită. O deschid și citesc:

E prea devreme!


Am obosit!

fericirea din buzunare

Noi ne naștem cu fericirea în buzunare
Dar o vărsăm pe josul firii
O aruncăm pe străzi pierdute…
ș-apoi o desenăm în figurile geometrice de la școală.

Duminicile noastre

E vreme de duminică
O simt în aburul norilor încinși
E vreme de cafea
și de dormit pe pervaz
și din toate astea
singurul meu lux
e să privesc cum se scurge timpul
pe stradă, încetișor, în jos.

Sursa foto: http://google.com/

revelație

Nu mai vorbim despre inimă ci despre mașini și bani. Spunem: mașina mea și nu mașina. Am uitat să scriem pe hârtie, nu mai avem creioane prin casă și ne mirăm de ce suntem din ce în ce mai triști și mai singuri.

Nu mai avem dimineți cu ciocoladă caldă în căni colorate, pe balcon, dimineți cu păr răvășit, cu pijamale. Avem doar mobile care ne trezesc cu douăzeci de minute înainte să ne chemăm taxiul sau să ne pornim mașina.

Alergăm grăbiți spre nicăieri… dar ce lăsăm în urmă?

Judecăm hainele și cardurile… dar omul… ființa aia cu două mâini și două picioare, cu ochi mari și frumoși… cu gene… omul… pe el nu-l mai vedem?

Spunea Cioran cândva: ″s-a adunat în noi singurătatea speciei″ și e din ce în ce mai adevărat! Suntem o mare de mașini din care nu se mai vede omul!

Abstract

Noi nu trăim mai mult de trei-patru zile
aici
sub asfalt
În timp ce soarele se lungește cu poftă spre un apus de neuitat
Noi nu trăim mult dar zilele-s bune…
Din mâini curge leneș un sânge bolnav…
mi-e dor de trecut… și lui îi e …
bine!

Din mare răsună
în cupe de dor
felia de viață a
lunii..și mor
cu mâna sub cap
și cu sufletul prins
sub o placă pe care am scris:
AM ÎNCHIS!

sursa foto: http://flickr.com/